Wednesday, May 14, 2014

Dog eat dog înseamnă mâncătorie?

Prin 1994, în vremea în care MTV-ul chiar însemna Music Television, aflam de Dog Eat Dog, nişte americani care combinau hardcore-ul cu rap-ul. În plus, aveau şi saxofonist, lucru aproape de neconceput pentru o formaţie asociată cu metalul. Din fericire pentru mine, deja depăşisem retardul muzical format din Metallica, Iron Maiden, Slayer şi AC/DC, retard de care suferă foarte multă suflare umană ascultătoare de rock, chiar şi în 2014 . După un debut exploziv şi încă un disc foarte bine vândut, Dog Eat Dog s-au stins. Nu ştiu motivele, probabil că funcţionează principiul enunţat de Laibach: a (good) 'copy' can make more money on the market than the 'original’.

Cert este că auzind de turneul aniversar al celor 20 de ani de la lansarea “All Boro Kings” mi-am cumpărat fără ezitare bilet. A meritat cu vârf şi îndesat, deşi fumul de ţigară din club Colectiv şi trupele de deschidere au lucrat cu abnegaţie la a-mi fute meciul. Cu fumul avea probleme şi John Connor: more smoke means less music, a spus. Nu mai contează dacă Dog Eat Dog au întârziat mai bine de o oră cu show-ul din cauza fumului sau din cauză că lacheţii din trupele de deschidere trebuiau să bifeze timpul acordat. Cele trei trupe de deschidere au demonstrat încă o dată că rock-ul românesc, minus acele 4 sau 5 excepţii, este o mizerie imposibil de descris în cuvinte. Nu ştiu de Rock’n Ghenă, deşi ar avea 14 ani de carieră în spate. Am stat afară la ei, de neascultat. Nişte băieţi se vor, cred eu, un fel de Me First and The Gimme Gimmes de p-aici. Ceva mai penibil n-am văzut/ascultat de foarte multă vreme. Gimmick-ul ăsta cu cover-uri după piese celebre funcţionează doar dacă ai mult umor, ori Nişte băieţi n-au pic de umor, nici muzical, nici personal. Din setlistul lor n-am înţeles decât că vocalului (nice hair, dude, by the way) îi place să bea bere. Probabil o primise gratis şi asta era cea mai mare bucurie, dar şi realizare din ziua respectivă.

Coma arată ceva mai profesionist, însă eu nu suport nu-metalul la modul general şi Coma la modul particular. Iniţial, când porniseră ca o trupă de ska, mi s-au părut haioşi, după ce au descoperit urlatul în Vanşi m-au enervat fără vreo şansă de reabilitare.

Dog Eat Dog au spălat toate rănile cauzate de nefericiţii abia amintiţi. Neabore e aproape neschimbat, are aceeaşi cărare pe mijloc a la Peter Andre, Connor vorbeşte bine, Finley nu mai are dreadlocks, dar încă bate demenţial. Cumva m-a mişcat faptul că au înţeles nişte realităţi: nu mai fac bani din vânzarea albumelor şi aparţin altor vremuri. Party like it is still 1994! Show-ul a fost aproape cathartic!

Public de calitate, cunoscător, nu reţin să fii văzut idioţi care să stea cu telefoanele sus, ca la concertele de dat check-in pe Facebook.

Ah, şi tricoul cu Madball al lui John Connor, easter egg pentru mine. În definitiv, dacă o trupă a reuşit să ţină sus steagul hardcore-ului în toţi aceşti ani, ea se numeşte Madball.

No comments:

Post a Comment