Friday, August 9, 2013

Angajaţi idioţi #1: Eventim

“You’re my brother, so think like it, don’t use idiots for the job”

quote from Snatch

O să încep un soi de foileton despre netoţii angajaţi pe la tot felul de firme. Promit ca pe viitor să încerc să le reţin numele, pe care să-l fac public aici. Nervii mei nu sunt politically correct şi nici nu mai sunt dispuşi să acorde privilegiul anonimatului unor cretini angajaţi de alţi cretini pentru a oferi soluţii celor care le plătesc, de facto, salariile. În episodul de astăzi, Eventim!

Lunea aceasta am intenţionat să-mi cumpăr abonament la Artmania, mai mult prostit de onorabilul frate. Artmania începe, de fapt, astăzi, deci vineri. Încerc să comand abonamentele pe internet, unde observ că singura modalitate de livrare disponibilă este ridicarea acestora personal, la sediul Eventim din Bucureşti. Contrariat, sun la firmă, unde îmi răspunde un dobitoc al cărui nume nu l-am reţinut, dobitoc care îmi explică foarte poticnit că în 5 zile el n-are cum să trimită prin curier rapid (it usually takes one day) abonamentele. Degeaba îl fac conştient că Amazon-ul îmi poate livra în 3 zile orice, el nu şi nu. Apoi încerc printr-un contraxemplu să-l conving de aberaţiile pe care le debitează şi de faptul că pot să-mi ridic foarte simplu abonamentele chiar de la locul în care se ţine spectacolul, că doar nu sunt nebun să bat drumul până la Bucureşţi  pentru ele. Omul, aidoma unui portar bătut de soare în post, era neînduplecat.

Rămânea varianta de a ruga o prietenă să ridice personal abonamentele, apoi tot ea să mi le trimită la Braşov. Dar nici asta nu e o procedură atât de simplă pentru că trebuie să prezinte acolo o copie după buletinul celui care a făcut comanda, precum şi după cardul cu care s-a plătit. Pure fucking armageddon!

Mai sun încă o dată pentru a mi se confirma că nu sunt necesare testul HIV la zi, numărul de partenere sexuale din ultimul an, dovada că nu am fost colaborator al Securităţii, lucruri normale în asemenea situaţii. Din fericire, îmi răspunde o fată care, plină de candoare, după ce-mi ascultă linistită povestea, îmi spune: da’ de ce nu luaţi dumneavoastră bilete din Braşov, de la firmele din reţeaua noastră? Păi pentru că pe site nu scrie decât de Bucureşti. Aaa, da, am uitat să activăm scriptul cu harta pentru celelalte oraşe. (hint: acum merge)

Concluzia e că mama proştilor pare a fi mai gravidă decât era Alien Queen. Decât un bitong sandilău, mai bine urât şi cu sânge acid.

Monday, August 5, 2013

Jason fără argonauţi

Aversiunea pe care o am faţă de Metallica nu e de ieri, de azi. Este aversiunea pe care o am la orice formă de oportunism exagerat. N-am ascuns-o, ba chiar era asumată public şi în vremea în care făceam radio la City FM. Ocupat să-i detest pe Ulrich şi Hammet, niciodată nu i-am acordat atenţie lui Jason Newsted. Nici nu aveam cum să o fac, din moment ce nimeni nu i-a acordat vreodată lui Jason Newsted atenţie sau credit. L-au luat în formaţie pentru că ţinea la băutură, chiar dacă motivul oficial este pedigree-ul său thrash de la Flotsam & Jetsam. De fapt, cred că l-au luat pentru că nişte bullies au o nevoie constantă în jurul lor de oameni pe care să-i umilească. Iar Newsted a fost umilit din primul moment: pe …And Justice For All, pistele de bass sunt inaudibile, pe restul albumelor n-a fost lăsat să se exprime muzical. În 15 ani alături de Metallica are doar 3 piese la care i s-a îngăduit să compună. Întâmplător, două dintre ele sunt printre cele mai bune din istoria Metallica, My Friend of Misery (coverul Borknagar sună infinit mai bine ca originalul) şi Blackened. Ciudat pentru un om care a scris aproape de unul singur un disc emblematic pentru thrash, Doomsday for the Deceiver, şi cam jumătate din No Place for Disgrace.

Sătul să fie etichetat drept cel mai prost din curtea şcolii, Newsted pleacă în 2001, dar, ca un gentleman, rămâne în relaţii bune cu cei care i-au distrus viaţa. Devine membru oficial Voivod, cântă pe trei albume fără să aibă pretenţii sau orgolii, ca un muncitor harnic şi modest. În paranteză, oricât de mult am încercat, deşi sunt sigur că au ceva aparte, n-am putut să rezonez cu Voivod. Apoi a stat cuminte şi a pus la cale primul său disc solo. Se numeşte Heavy Metal Music şi este mult mai bun decât orice a scos Metallica în ultimii douăzeci de ani. Să nu vă aud că Death Magnetic este un album bun, aşa cum au fost învăţaţi gibonii să creadă. Ca nişte maeştri ai oportunismului ce sunt, Metallica au făcut o mişcare foarte ticăloasă: după mizeria aproape neverosimilă numită St. Anger, absolut orice ar fi scos ulterior, chiar şi un disc country, trecea drept capodoperă în urechile oricărui neavizat. Cu Lulu şi-au pregătit iarăşi terenul pentru un nou come-back văzut ca salvarea omenirii, asta aşa, între noi.

Revin la Newsted: nu m-au frapat instrumentaţia şi bass-ul uneori stoner, cât au făcut-o vocea sa şi pofta cu care cântă extrem de sincer exact ceea ce spune, heavy metal music!

Am scris mai demult că nu fac recomandări şi mă ţin de lucrul ăsta. Nu am vrut decât să scriu despre un muzician pe care în mod nedrept n-am dat nici doi bani, eu şi o întreagă lume!

Update: Aţi remarcat o chestie? Dacă “artiştii” români solo îşi spun Andra, Corina, Antonia, muzicienii străini care se respectă folosesc doar numele de familie: Newsted, Halford, Wayne, Tremonti.