Thursday, June 6, 2013

Bienvenido a Miami

Dacă ţi-a plăcut Drive, dragă cititorule, e aproape obligatoriu să joci Hotline Miami, care redus costă puţin peste 2 euro juma’, deci sub preţul unei beri pentru mârlani. Sunt mindfucked de când l-am început, jocul este aproape cathartic cu al său masacru dement pe fond de supradoză de cocaină. Şi are o coloană sonoră căcătoare. Ca şi-n Drive, de altfel…iar dacă nu ţi-a plăcut Drive, eşti o pizdă pseudointelectuală.

Tuesday, June 4, 2013

Le misérable

Am avut toată bunăvoinţa de a mă uita la Les Misérables, ăsta din 2012, în care cântă toată lumea, în condiţiile în care detest musical-urile. Bă, n-am rezistat mai mult de 35 de minute din totalul de peste 150 până să conchid că e o mizerie abominabilă. Începuse bine cu scena epică în care trăgeau ăia vapoarele, da’ când a dat-o Russell Crowe pe nişte cântări de popă ortodox nebăut aveam deja vu-uri de la slujba de înviere. Şi apare ea, Anne Hathaway, dornică să mă asigure că The Dark Knight Rises a fost un accident în cariera ei şi că rămâne aceeaşi idioată cabotină lipsită de talent care nu face decât să cerşească lacrimile publicului: îşi vinde părul şi doi dinţi, după care cântă ceva de inspiraţie Martin Luther King, “Am visat un vis”.

Acum n-aş vrea să par eu filistin, dar la ce s-a gândit Hugo atunci când Fantine şi-a vândut dinţii? Mai exact, ce făcea cumpărătorul cu ei? Bijuterii, ‘ai?

Totuşi, filmul m-a ajutat să înţeleg de ce sunt idealul masculin al oricărei femei: nu doar că-mi iese urticarie la Adam Sandler, dar nici de clasicii francezi nu mă las impresionat. Pfff…dacă am crescut cu clasici belgieni, io ce gura mă-sii să fac?