Friday, May 10, 2013

De ce evit să fac recomandări

Blogăraşul relativ citit dezvoltă destul de repede un complex mesianic de divinitate din curul căreia răsare soarele, automat simţind nevoia de a modela preferinţele publicului cu fineţurile care, chipurile, îl definesc. Acesta este principalul motiv pentru care dau tot mai des de topuri cu filme ce nu trebuie ratate, albume de căpătâi pentru orice adult, sugestii de cărţi sau alte forme de exprimare a artei. Cu excepţia unui post despre jocuri şi a câtorva menţiuni tangenţiale, nu fac niciodată recomandări de filme, muzică, beletristică, balet sau mărci de lenjerie intimă. Explicaţia mai jos:

Pe mine mă citesc oameni pe care îi cunosc şi care sunt normali, mă citesc oameni pe care nu îi cunosc, dar care din comentarii par decenţi, mă citesc oameni care odată au fost normali, dar între timp s-au tâmpit de tot, mă citesc unii despre care nu ştiu nimic, mă citesc mulţi proşti, mă citesc cei extrem de puţini care m-au dezamăgit crunt şi mă citesc eu însumi. Acesta fiindu-mi publicul, funcţionez pe principiul paharului de vin fin vărsat în butoiul cu apă de canal: de ce să-i recomand cuiva care se uită la Hart of Dixie şi How I Met Your Mother ceva ca Vikings? Că se uită/ascultă/citeşte şi altceva nu rezolvă nimic, tot apă de canal va avea în loc de LCR. În schimb mă enervează perspectiva că va da share pe Facebook sau că le va spune prietenilor săi cretini de noul disc Turbonegro şi astfel cretinilor li se va părea din nou că au gusturi fine şi cultură generală doar pentru că au ascultat dintr-o eroare o piesă Turbonegro. Seamănă cu mania citatelor, dacă preferaţi comparaţia asta: extragi din context trei vorbe şi crezi că aşa ai ras toată opera de o viaţă a ăluia la ale cărui panseuri simţi tu că achiesezi.

Nu suntem cu toţii mai liniştiţi dacă ei citesc despre cum şi-a pierdut Branson virginitatea sau Fifty Shades of Grey, iar eu îmi văd în tăcere de The Heroin Diaries? 

Sunday, May 5, 2013

Încă o încurcătură, contul de Facebook

Am un cont de Facebook făcut pentru o învârteală care nu se va materializa niciodată din cauza unui neserios. Acum nu (mai) există şi alte motive pentru care să-l ţin activ, scârba pe care mi-o provoacă reţeaua nu mai este un secret pentru nimeni. L-am accesat astăzi din plictiseală şi primul imbold a fost să-l şterg definitiv. Apoi mi-am spus că ar putea fi util la a promova posturile de pe blog, dar asta ar însemna să renunţ la undergroundul în care am ţinut blogul până acum. Mi-e teamă să nu fiu tentat să comentez pe la vreo poză idioată sau ca răspuns la câte un comentariu de cretin, mi-e teamă, cu alte cuvinte, să nu mă iau de oameni. Şi mi-e teamă că aş pierde, oricum, vremea. Aşa cum spuneam aici, eu sunt unul, ei sunt mulţi, tot mai mulţi. Prostia nu funcţionează după cum cred proştii, ci invers. Ei nu înţeleg că-s proşti şi penibili. Iar asta îmi dă fiori!
Continui să cred că e inutil să ţin contul, dar ascult şi alte argumente.

P.S. Nu-mi spuneţi că e bun de agăţat femei. :)