Friday, May 3, 2013

Am două dileme, caut rezolvare

Primul necaz: Mă plimbam eu astăzi arogant prin oraş şi tot uitându-mă la oameni, simt cum mă izbeşte o întrebare, aşa cum le ia pântecăreala psihotronică pe proastele care simt chestii în loc să le explice logic: bă, oare e festivalul burţilor sau decât că a venit vara la poporul român?


Dilema numărul doi: Mă gândesc dacă n-ar fi bine să simulez un moment de cumpănă, să simt că schimb ceva în viaţa mea anostă. Plecând de la desenul ăla pe care îl share-uiesc toţi cretinii, cel cu zona de confort şi locul unde se întâmplă lucrurile minunate, mă trezesc noapte de noapte lac de transpiraţie ca nu care cumva să mă înghită zona de confort. Acum, dacă este să fiu sincer, io nu ţin minte să ma fi simţit vreodată confortabil, dar poate că tocmai ăsta îmi este confortul: să nu mă simt confortabil. Treaba e, lăsând teoria la o parte, că trebuie să ies din situaţia de mai sus. Am citit eu că o tehnică bună de marketing e aia în care îi ceri omului părerea, deci aveţi de votat varianta favorită în poll-ul de mai jos. V-aş cere şi explicaţia alegerii, dar mi-e că vă supraevaluez capacităţile intelectuale.

Variante: 

1. O perioadă de fanatism religios, mai degrabă asemănătoare cu cea a lui Larry Flynt, nicidecum delirului mistic al lui Becali
2. Trecerea la Islam, aidoma oricărui negru...pardon, domn de culoare băgat la bulău pentru evaziune fiscală sau atac armat. M-am gândit să-mi schimb numele în Yousouf Abu-Jamal.
3. Să devin blogger profesionist, adică să halesc gratis la agape, să scriu despre micii de la Selgros şi să fac comparaţii între cele 2 milisecunde cu care un căcat de aplicaţie se încarcă mai rapid pe iOS decât pe Android.
4. Să scriu o carte cu truisme filosofice despre nimic, ca Tudor Chirilă
5. Să ţin cursuri motivaţionale
6. O carieră în industria porno


Update ulterior: Nu înţeleg ce i-am făcut mizeriei de poll de se resetează constant. Asta e, sunt un dictator, să-l ia naiba de poll! 


Wednesday, May 1, 2013

Odă bucuriei

În linii mari, Rob Zombie este foarte tare, aşa cum am scris şi anul trecut. Problema cu el, dacă pot să-i spun aşa, este că se ia mult prea în serios pe nişte subiecte neserioase şi, ca o consecinţă, n-are deloc umor. Ehhh, ăsta e momentul în care de fiecare dată intră în scenă Wednesday 13: tot horror-shock rock, tot foarte tare, dar şi cu mult simţ al umorului. În plus, nu că ar fi relevant, dar până şi cei mai fanatici homofobi cred că l-ar fute pe Wednesday 13. Aşa că bietului Zombie, cu toată celebritatea lui, nu-i rămâne decât să pice de păcălici pentru că mister Poole, solo sau cu Murderdolls, îi suflă de fiecare dată-n nas un damf de aroganţă.

Ce face Wednesday 13 pe noul disc? Se leagă de unul dintre cele mai simple lucruri din lume: cam tot omul a fost părăsit măcar o dată în viaţă. Oricât de fan Gandhi sau Maica Teresa ai fi, nu-ţi convine. De aceea, it’s time to drop the F-bomb!


Nu pot să nu-mi imaginez cum fie el club cu 300 de persoane sau festival cu 90 000, audienţa va urla la unison şi din tot sufletul: FUCK YOU! Prostesc? Oh,  da! Campy humor? Bineînțeles! Reconfortant? Hellyeah!

Eu personal n-aş face nici în ruptul capului aşa ceva pentru că sunt un bun creştin şi întotdeauna întorc şi celălalt obraz, dar oamenii nu e ca mine. În general, ei este mai needucaţi şi întoarce curul! :P

Sunday, April 28, 2013

Detestat, înjurat, idolatrizat *

“Printre ai lui, ăsta este foarte al naibii”, spune veterinarul despre motanul pe care-l am sub tutelă. Are dreptate: este al dracului pentru că şi eu sunt al dracului. Sau, cel puţin, aşa sunt perceput. Paranteză: nu, mintea mea n-a făcut flotări emoţionale cu şosetele urât mirositoare ale lipsei de afecţiune la nas. Motanul n-a fost decât o asumare voită de responsabilitate într-un moment în care era nevoie de responsabilitate. Paranteză închisă!

Trec drept al naibii pentru că nu cred să existe om căruia să nu-i fi spus ceva urât sau despre care să nu vorbesc de rău, începând cu mine însumi. Fac asta cât se poate de dezinteresat, fără dorinţa vulgară de a avea dreptate şi în numele a ceea ce îmi place să denumesc drept “decenţă”. Aham, magica decenţă, atât de rară în zilele noastre printre contemporani, foarte îndârjiţi, altminteri, în a-şi apăra hidoasele indecenţe.

Văd indecenţa ca pe principalul inamic al rasei umane şi aproape că mă simt prost să împart specia cu cei extrem de ataşaţi de multele indecenţe care le caracterizează vieţile. În baza a ceea ce abia am scris, consider că revolta mea împotriva indecenţei este o datorie umană. Da, mă vitriolez în faţa indecenţei şi, aidoma lui Camus, cred că datoria oricărui om inteligent este să se revolte în faţa acceselor de indecenţă.

Dar nu mă sperie indecenţa cât mă sperie numărul în continuă creştere al indecenţilor şi modul în care aceştia, similar proştilor, se validează între ei. Prostul, dar şi mediocrul, n-are nevoie decât de o nu foarte lungă perioadă în care să-şi umple mintea cu gunoi pentru ca apoi, într-un timp relativ scurt, să înceapă să producă propriul gunoi. Ori într-o majoritate de indecenţi, proşti şi mediocri cu minţile pline de şoareci morţi care-şi validează reciproc ideile, vorbele şi faptele, este aproape utopic să crezi că vei putea convinge pe cineva că tot sistemul său existenţial e o uriaşă balegă. Eu sunt unul, ei sunt tot mai mulţi, iar genul ăsta de oameni merge întotdeauna pe feedbackul cantitativ, nicidecum pe ăla calitativ. De aceea indecenţii sunt scandalizaţi de opiniile care le devoalează indecenţa şi le penetrează sistemul de autosuficienţă; nu vor decât să li se confirme buna părere pe care o au despre ei înşişi, acolo, în zona lor de confort.

Al dracului? Mai degrabă chaotic neutral, ca în vechile AD&D-uri, pentru că nu mă simt deloc bătrân sau obosit în lupta mea cu indecenţa. De câte ori aud sau văd pe cineva că se simte insultat de cele pe care i le-am spus, ştiu că tocmai am intrat cu Panzerele prin grădina lui cu flori din căcat despre care credea că miroseau a trandafiri japonezi pentru că aşa îi spuseseră zecile de validatori ai indecenţei cu care se masturbează în cerc. Iar senzaţia, domnilor, este cu totul şi cu totul fabuloasă!

* titlu adaptat după “Gehasst, verdammt, vergöttert” - Böhse Onkelz