Thursday, January 31, 2013

Bovarisme

Cu o zi înainte de cei 33 de ani pe  care-i fac mâine, am o problemă de femeie frigidă: ziua mea pică foarte prost, într-un moment prost!

Tuesday, January 29, 2013

Fătălăul muzical

După deliberări deloc îndelungi, sunt sigur că am o uriaşă problemă cu orice gen muzical care începe cu “post-“ şi, automat, cu ascultătorii de post-shite, bineînţeles.

Explicaţia e simplă şi perfect logică în aserţiunea mea: tot ce e “post” abdică de la principiul de bază al conceptului iniţial, îl accesibilizează şi-l poponăreşte. Să luăm două exemple la mintea cocoşului: post-punk şi post-grunge. Genurile iniţiale, punk şi grunge, erau caracterizate prin furie, simplitate, mult zgomot şi multă atitudine care să compenseze precarul know-how muzical. Una peste alta, oneste, digerabile şi, până la urmă, creatoare de adevărate generaţii.

Post-punk-ul renunţă la viteză, renunţă la şuturile direcţionate către curul sistemului, o coteşte pe lirisme jegoase şi melancolii ieftine, pe pusee pseudofilosofice bogate în non-sensuri şi se obţine formaţia The Cure, gen.

La post-grunge se dă “Smells like teen spirit”, se acordează chitara, se reduce numărul beaturilor pe minut, se bagă o voce nazală, de inspiraţie Eddie Vedder (Eddie e god, ca o paranteză), se ia o atitudine de mesia muzical precum Jim Morrison (un maiou alb face minuni), se lălăie ceva despre cum te vei integra în absolut după naşterea primului copil, rezultând grupul Creed.

Regula, aşadar, e evidentă: n-ai coaie să cânţi sau să asculţi genul original, creezi numaidecât un “post-“, iar mirosul propriilor băşini devine altul: mai fin şi mai burghez. Atâta că e o mare labă!