Monday, August 12, 2013

Art-shalom

După cum se ştie din postul anterior, weekendul trecut am ajuns la Sibiu pentru Artmania. Concluziile mai jos, cu liniuţe, ca la şcoală:

  • Amaranthe: primul disc a fost o chestie simpatică-foc, eu i-am zis Eurovision metal, suficient de catchy încât să mă facă să o trec pe un CD pentru maşină. Al doilea album dă semne de oboseală, iar dacă nu schimbă ceva rapid, se vor duce naibii urgent. Din punctul ăsta de vedere sunt un alt fel de Steel Panther. Elize Ryd sună bine, arată bine şi, orice s-ar întâmpla cu Amaranthe, cred că are un viitor promiţător în faţă. Dovadă că deja s-a învârtit pe noul disc solo al lui Timo Tolkki. Altfel, piesele Amaranthe au o structură extrem de liniară growl – male clean vocals pe bridge – refren female. Frecventabili, dar n-aş plăti să-i văd doar pe ei, mai ales că nici n-au cântat cea mai bună piesă pe care au scris-o până în prezent, Amaranthine.
  • Haggard: sfinte rahat, am simţit că mă întorc în timp cu cel puţin 10 ani, pe vremea când era la modă symphonic gothic metalul. I-am găsit întotdeauna fascinanţi pentru că reuşeau cu 22 de muzicieni în componenţă să sune mai prost decât  un trio ca Motorhead sau Venom, ceea ce este o performanţă. Asis sau cum naiba îl cheamă, ţinea chitara foarte sus, aidoma unui muzicant de pe la nunţile româneşti. Bine, la el cauza era burtălăul imens. Probabil şi la muzicanţi e aceeaşi cauză, dacă mă gândesc bine. Publicul era în delir, dar nu m-a surprins treaba asta, ştiută fiind fascinaţia românilor pentru gothicul de căcat.
  • Within Temptation: foarte profi, foarte atenţi cu show-ul, cu imaginea lor, cu detaliile. Sharon den Adel cântă excelent, arată foarte bine şi este o prezenţă scenică extrem de agreabilă. Piesele de pe cel mai recent disc sună, după părerea mea, infinit mai bine ca cele mai vechi şi pentru că sunt mult mai poppy şi cu mai mult groove. Lumea era, însă, de altă părere: venise chitită pe sympho-goth şi juisa la Mother Earth. Găsesc potrivit soundul comercial la genul ăsta de formaţii. Pe “What Have You Done?” au proiectat şi nişte imagini cu prietenul meu Keith Caputo, actualmente Mina.
  • Xandria: not another soprano-fronted band! Serios, chiar mai poate asculta cineva aşa ceva? Dacă Within Temptation şi Nightwish au prins trenul  de prin 1996 cu mult succes, Within Temptation chiar adaptându-şi muzica vremurilor, restul formaţiilor sunt absolut inutile. N-am spus proaste, ci inutile. OK, dacă eşti încă un coşuros ochelarist care la 30 de ani stă pe banii mamei, e de înţeles că faci laba la Floor Jansen, deci automat şi că pleci urechea la asemenea trupe.
  • Orphaned Land: nu…deci nu, nu, nu! This was not supposed to happen! Îi ştiam vag, niciodată nu i-am ascultat cu atenţie, aşa că eram decis să-mi rezolv treburile în timpul recitalului lor, recte să mănânc ceva şi să-mi cumpăr licoare cu Aloe Vera pentru drum, practic era singura formaţie de pe afiş pe care nu vroiam să o văd. După două piese, însă, mandibula îmi atârna undeva la nivelul sfârcurilor. Israelienii sunt absolut uluitori şi chiar dacă există tentaţia de a-i compara cu Melechesh, un alt grup unic, muzica lor şi mai ales  mesajul promovat sunt foarte speciale. Cu toate că am ascultat enorm de mult metal la viaţa mea, Orphaned Land m-au dat literalmente jos de pe fecale, o recunosc cu francheţe. De departe recitalul anului şi o revelaţie personală!
  • Lacrimosa: he he…am o relaţie foarte ciudată cu ei. Iniţial nu-mi plăceau, apoi Copycat mi s-a părut foarte interesantă, cu timpul au crescut în mine şi acum pot spune că-i respect foarte mult. Lacrimosa era motivul meu prostesc pentru care tânjeam să mă mut în Basel: poate într-un Coop sau pe strada aceea cochetă şi plină de boutique-uri de pe lângă primărie m-aş fi întâlnit odată întâmplător cu Tilo Wolff. :) Deşi a plouat îngrozitor, atmosfera de la Ich Bin der Brennende Komet a fost perfectă, una dintre cele mai memorabile ever: o ploaie care parcă se înteţise şi mai rău, un cer gloomy şi mii de oameni care cântau “Umringt, nicht halb so schön,wie der Mensch auf der Kugel am äußersten befestigt…” Simplul fapt că m-au făcut să stau vreme de 2 ore ud până la piele cu toată pelerina pe care o aveam spune totul. Din păcate, cei 50 de oameni care mai rămăseserăm la final n-am mai avut puterea să cerem Copycat, piesă pe care Tilo nu o cântă niciodată  din proprie iniţiativă pentru că este total diferită de stilul formaţiei.
  • Centrul Sibiului este foarte frumos, stă oricând alături de orice orăşel din Germania, Austria sau Elveţia. Revin de fiecare dată cu plăcere în el.
  • Sibienii sunt înfiorător de lenţi în orice, condusul este un coşmar pe acolo, până nu se goleşte giratoriul, nimeni nu-şi pune problema să intre în el, deşi timp şi loc sunt berechet.
  • Sibiencele au sânii mari, sibienii au burţile mari.
  • Lumea din Ardeal este mai civilizată decât cea din Bucureşti: s-a băut cu măsură, n-am văzut pe nimeni să se fi făcut cracă până să înceapă concertele, publicul este mult mai cunoscător.
  • Cu toate că se simte educaţia superioară, idioţi există pretutindeni. Salutul tradiţional al celor de la Orphaned Land este “We are Orphaned Land from Israel! Shalom!”. Era virtual imposibil să nu se găsească şi câţiva patrioţi care să strige “Heil Hitler!”. Nu sunt adeptul corectitudinii politice, sionist n-am fost niciodată, ba chiar simt că mă ia de jos când aud prin filme replici în genul celei din Independence Day, dar nu pieriţi voi dracului în chinuri cu xenofobia şi antisemitismul invocate chiar şi atunci când oamenii aceia sunt extrem de rezonabili şi decenţi? Ori Orphaned Land mustesc de decenţă, pacifism şi toleranţă religioasă.
  • Dacă creierul neted de capitală are tricou cu Metallica, ardeleanul e cu Rammstein. Sper să faceţi limfom Non-Hodgkin şi să muriţi!

  • Degeaba ne îmbătăm noi creştinii cu apă rece, Dumnezeu cel în credem noi nu există. Există doar Yahweh (sau Iehova) şi este evreu, altfel nu se explică cum pe durata show-ului Orphaned Land a fost soare, iar în secunda în care au spus  Shalom-ul de final şi s-au dat jos de pe scenă, a pornit ploaia.

  • “Ploaia” scris aşa nu redă realitatea. Mai degrabă ploaia

  • Remus Cernea s-a întors cu bine din Taiwan, avea atârnate de gât două kile de cameră foto, probabil cumpărată de acolo la preţ bun şi fără VAT (că doar nu o fi primit-o ciubuc). În apărarea lui, ştia versurile de la Alleine Zu Zweit.

  • A small tip: dacă tot vii de la Bucureşti ca o primadonă masculină doar pentru headliner, bagă un ochi pe prognoza meteo înainte, să nu baţi 300 de kilometri de pomană, ca să ai de unde te întoarce, precum paltonarii. Tatuajele însoţitoarei nu ţin de ploaie, pelerinele o (mai) fac.

Update: Uitasem tradiţionala poză de concert. Astăzi un ardelean pur! :D

20130809_192439

4 comments:

  1. 9 octombrie- Orphaned Land sunt la Brasov

    ReplyDelete
  2. Stiu, doar ca detest Rockstadt-ul. Nu-mi place fumul cumplit de acolo si nici modul in care se aude un concert.

    ReplyDelete
  3. De fapt 16 octombrie, conform sitului lor oficial: http://www.orphaned-land.com/tour.html

    ReplyDelete