Tuesday, June 4, 2013

Le misérable

Am avut toată bunăvoinţa de a mă uita la Les Misérables, ăsta din 2012, în care cântă toată lumea, în condiţiile în care detest musical-urile. Bă, n-am rezistat mai mult de 35 de minute din totalul de peste 150 până să conchid că e o mizerie abominabilă. Începuse bine cu scena epică în care trăgeau ăia vapoarele, da’ când a dat-o Russell Crowe pe nişte cântări de popă ortodox nebăut aveam deja vu-uri de la slujba de înviere. Şi apare ea, Anne Hathaway, dornică să mă asigure că The Dark Knight Rises a fost un accident în cariera ei şi că rămâne aceeaşi idioată cabotină lipsită de talent care nu face decât să cerşească lacrimile publicului: îşi vinde părul şi doi dinţi, după care cântă ceva de inspiraţie Martin Luther King, “Am visat un vis”.

Acum n-aş vrea să par eu filistin, dar la ce s-a gândit Hugo atunci când Fantine şi-a vândut dinţii? Mai exact, ce făcea cumpărătorul cu ei? Bijuterii, ‘ai?

Totuşi, filmul m-a ajutat să înţeleg de ce sunt idealul masculin al oricărei femei: nu doar că-mi iese urticarie la Adam Sandler, dar nici de clasicii francezi nu mă las impresionat. Pfff…dacă am crescut cu clasici belgieni, io ce gura mă-sii să fac?  

3 comments:

  1. :)) sa iei niste condoame mai groase ca textura :))

    ReplyDelete
  2. Nici eu n-am putut sa ma uit la Les Misérables, deja dupa 20 de minute imi doream moartea. Dar asta probabil pentru ca sunt o taranca si nu stiu sa apreciez ce e frumos si sensibil, ar zice unii. Meh.

    ReplyDelete