Monday, April 1, 2013

Vaya Con Di…Allah!

(sau cum se trăieşte culmea zburatului cu avionul cât se poate de serios chiar de 1 aprilie)

Ora 7.10, zborul Zürich-München, în aeronavă două speriate ce nu păreau să se fi întâlnit cu organul falic de urâte ce erau, eu, Mustafa pe scaunul de lângă mine şi vreo 40-50 de puştoaice sărite bine de 65 de ani, numa’ putregaiuri, vorba lu’ Nae frizerul, Dumnezeu să-l ierte!

De cum se face comod în fotoliul vecin mie, fratele Mustafa (am tras cu ochiul pe bilet, de acolo ştiu cum îl cheamă) scoate din buzunar o broşură cu ceva versete din Coran şi se pune pe murmurat nişte incantaţii lugubre numai de el ştiute. Eu, relaxat, mă asigur că aşa e uzanţa la ăştia…numai că Mustafa nu mai termina. Avionul se pune în mişcare iar Mustafa, imperturbabil, dădea pagină după pagină într-un crescendo de fundamentalism islamic. Imediat ce maşinăria s-a ridicat de la sol, Mustafa pune deoparte cartea şi, cu un gest hotărât, scoate iPhone-ul, moment în care, uşor terifiat, îmi amintesc de ghiozdanul pe care l-a aşezat atent în compartimentul pentru bagaje de deasupra capului meu. Estimez rapid că trei kile de C4 încap lejer în raniţa amicului Mustafa, acu’ să vezi că le detonează prin telefon. Şi totuşi, nu…încă! Mustafa deschide o aplicaţie care ce conţinea? La dracu, tot rugăciuni! Stewardesa ne întrerupe WTF-momentul, Mustafa demn şi pur, nu doreşte să pună gura pe nimic. Băga-mi-aş, îmi spun, ăsta e pe treabă, nu se spurcă el cu un suc de mere tocmai înainte de a ne da întâlnire cu Profetul. Cu iPhone-ul încă în mână, Mustafa apucă plin de dibăcie cărticica şi se pune să copieze pe telefon câteva pasaje. Să vezi că ăsta e codul, murmur eu, împăcat cu soarta. Deja ştiam ce-i spuneam Sfântului Petru, imediat după poanta aia proastă cu “Petrică, dă-i pe GeSePe TeVe”: că am mai şutit bani din poşeta maică-mii, că am făcut bişniţă cu CD-uri, că m-am masturbat ca tot adolescentul, că am avut şi 5 restanţe în anul V, dar că în mare sunt băiat-salon, deci n-are de ce să o ardă în băşini cu mine.

După ce am aterizat, mă tot gândeam la cât de curvă e viaţa atunci când un arab se roagă. Lumea se întreabă aproape mecanic: oare îi este lui frică sau e un moment oportun să ni se facă nouă frică?

1 comment: