Sunday, April 28, 2013

Detestat, înjurat, idolatrizat *

“Printre ai lui, ăsta este foarte al naibii”, spune veterinarul despre motanul pe care-l am sub tutelă. Are dreptate: este al dracului pentru că şi eu sunt al dracului. Sau, cel puţin, aşa sunt perceput. Paranteză: nu, mintea mea n-a făcut flotări emoţionale cu şosetele urât mirositoare ale lipsei de afecţiune la nas. Motanul n-a fost decât o asumare voită de responsabilitate într-un moment în care era nevoie de responsabilitate. Paranteză închisă!

Trec drept al naibii pentru că nu cred să existe om căruia să nu-i fi spus ceva urât sau despre care să nu vorbesc de rău, începând cu mine însumi. Fac asta cât se poate de dezinteresat, fără dorinţa vulgară de a avea dreptate şi în numele a ceea ce îmi place să denumesc drept “decenţă”. Aham, magica decenţă, atât de rară în zilele noastre printre contemporani, foarte îndârjiţi, altminteri, în a-şi apăra hidoasele indecenţe.

Văd indecenţa ca pe principalul inamic al rasei umane şi aproape că mă simt prost să împart specia cu cei extrem de ataşaţi de multele indecenţe care le caracterizează vieţile. În baza a ceea ce abia am scris, consider că revolta mea împotriva indecenţei este o datorie umană. Da, mă vitriolez în faţa indecenţei şi, aidoma lui Camus, cred că datoria oricărui om inteligent este să se revolte în faţa acceselor de indecenţă.

Dar nu mă sperie indecenţa cât mă sperie numărul în continuă creştere al indecenţilor şi modul în care aceştia, similar proştilor, se validează între ei. Prostul, dar şi mediocrul, n-are nevoie decât de o nu foarte lungă perioadă în care să-şi umple mintea cu gunoi pentru ca apoi, într-un timp relativ scurt, să înceapă să producă propriul gunoi. Ori într-o majoritate de indecenţi, proşti şi mediocri cu minţile pline de şoareci morţi care-şi validează reciproc ideile, vorbele şi faptele, este aproape utopic să crezi că vei putea convinge pe cineva că tot sistemul său existenţial e o uriaşă balegă. Eu sunt unul, ei sunt tot mai mulţi, iar genul ăsta de oameni merge întotdeauna pe feedbackul cantitativ, nicidecum pe ăla calitativ. De aceea indecenţii sunt scandalizaţi de opiniile care le devoalează indecenţa şi le penetrează sistemul de autosuficienţă; nu vor decât să li se confirme buna părere pe care o au despre ei înşişi, acolo, în zona lor de confort.

Al dracului? Mai degrabă chaotic neutral, ca în vechile AD&D-uri, pentru că nu mă simt deloc bătrân sau obosit în lupta mea cu indecenţa. De câte ori aud sau văd pe cineva că se simte insultat de cele pe care i le-am spus, ştiu că tocmai am intrat cu Panzerele prin grădina lui cu flori din căcat despre care credea că miroseau a trandafiri japonezi pentru că aşa îi spuseseră zecile de validatori ai indecenţei cu care se masturbează în cerc. Iar senzaţia, domnilor, este cu totul şi cu totul fabuloasă!

* titlu adaptat după “Gehasst, verdammt, vergöttert” - Böhse Onkelz

1 comment: