Monday, February 25, 2013

Jenseits von Gut und Böse, dar în franceză

Cred că am mai scris asta pe aici: după o vârstă, pirateria nu mai are nicio scuză. Cum eu am destul de multe pasiuni, suficient de costisitoare şi luate individual, a căuta diferite oferte sau chilipiruri prin care să-mi alimentez colecţiile a devenit o pasiune per se.

Acum două săptămâni am aruncat o privire pe store-ul PlayStation şi am găsit la numai 5 dolari (ofertă de Valentine’s Day, uber-gay) remake-ul HD al unuia dintre cele mai bune jocuri pe care am pus mâna vreodată, Beyond Good & Evil, apărut prin 2003. L-am cumpărat, l-am rejucat, nu mi-a venit să cred cât de actual este încă, am adorat modul graţios în care a şi îmbătrânit, dar nu m-am putut abţine să nu mă întristez în faţa nedreptăţii lumii.

BG&E este poate cel mai bun exemplu ludic de ambiţie, unicitate şi valoare pe care prea puţini au ajuns să le cunoască. Apărut la finalul lui 2003, adorat de critică, dar aproape total ignorat de cumpărători din varii motive, jocul e inclus constant în listele “must play” şi are, în prezent, un cult status. Din păcate, varianta HD nu este disponibilă decât pentru PS3 şi Xbox 360, ceea ce, în România cel puţin, face BG&E relativ inaccesibil. Jocul original poate fi cumpărat de pe Steam, arată impecabil,  dar are nişte probleme cu rezoluţiile widescreen sau suportul pentru controllere. Nimic insurmontabil, totuşi, ar fi păcat să-l rataţi.

2 comments:

  1. Vestea buna e că se face şi BGE2. Vestea proastă e că pare extrem de complicat, cam ca un POP The Two Thrones, doar că mai greu.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Unul dintre motivele pentru care BG&E a esuat e chiar lansarea in acelasi timp cu PoP: The Sands of Time, amandoua avand acelasi producator, Ubisoft. Francezii investisera mult in rebootul seriei PoP, efectiv n-au stiut cum sa promoveze BG&E, carui public sa-l adreseze, si asa s-a ajuns la esecul comercial. Continuarea e in lucru de ani de zile, Michel Ancel spune ca va aparea pe PS4 si noul Xbox. Eu m-as bucura, trailerul cu parkour e cacator.

      Delete