Friday, February 8, 2013

Death before dishonor

Eu mă ştiu nesuferit, aşa că săptămâna asta m-am bucurat nespus pentru două lucruri: treaba cu firmele care şi-au retras publicitatea de la Acces Direct şi destituirea directoarei de comunicare de la Prefectura capitalei pe motiv că e analfabetă.

Pe vremea când lucram în media (la Braşov, la City FM n-au existat asemenea probleme), mă certam cu spume pe subiectul coborâtului ştachetei că aşa vrea publicul sau clientul care plăteşte publicitatea.

Ca întotdeauna, totul pleacă de la targetarea corectă: cui vrei tu să te adresezi, care sunt clienţii pe care îi vizezi, ce valori comune împarţi cu aceştia? Ai principii sau doar interese imediate?

Menirea ta este să-ţi educi piaţa, să generezi interes pentru ceea ce tu oferi în rândul celor pe care tot tu i-ai identificat în prealabil că-şi pot permite marfa ta. Ori, profit nu înseamnă că 100.000 de dobitoci ţi-au dat like la pagina de Facebook sau că 1 milion de telespectatori ţi-au văzut reclama. Contează câţi dintre ăştia ţi-au cumpărat produsul, indiferent de natura lui.

Asocierea nefericită doar de dragul expunerii îţi va crea numai probleme: clienţii reali, ăia care considerau că aveţi  valori comune, vor fi dezgustaţi şi vor pleca.

Ca o  paranteză, regula de mai sus e perfect aplicabilă şi pentru indivizi: atenţie cu cine alegi să te asociezi! Dacă menţii nişte standarde în viaţă, atragi oameni cu idei similare. Dacă iţi compromiţi principiile pentru tot felul de avantaje ridicole, nu te mira de ce va urma în timp.

A doua bucurie: atunci când alegi să lucrezi în presă sau în comunicare, trebuie să vorbeşti şi să scrii exemplar. Nu o faci, marş la umplut sifoane sau oriunde altundeva nu trebuie să scrii. Când un angajat trimite unui client/partener un email sau o scrisoare în numele firmei, trebuie să o scrie într-o gramatică impecabilă, altfel firma, şi mai apoi chiar el, vor suporta consecinţele. Din păcate, lanţul imposturii face ca să existe prea puţini oameni care să-i corecteze, cunoscând ei înşişi forma corectă. Nu vreau să-mi imaginez cum scriu angajaţii, dacă onor doamna directoare e faultată grav de cratime.

Oricum, felicitări celor care au n-au stat ca mămăligile şi au luat atitudine, înţeleg că e vorba despre Obae, respectiv o bloggeriţă, Ruxandra Predescu. Chapeau-bas!

No comments:

Post a Comment