Friday, December 21, 2012

Mitul cititului la români

Un principiu foarte sănătos spune că decât o carte proastă, mai bine un film decent. Pe de altă parte, neamului nostru de impostori îi place la nebunie să epateze, să pară altceva decât este. Am mai scris, e, pe scurt, teoria curveniei. Aşa că toată lumea citeşte pe motiv că dă bine la impresia artistică. Bestsellerurile româneşti sunt, cum altfel, talente literare unul şi unul: Mihaela Rădulescu, Cătălin Botezatu şi Tudor Chirilă.

Deloc suprinzător este şi aşa-zisul top al celor mai citiţi bloggeri români; unul dintre ei se autointitulează “senior al internetului” şi, plin de fină autoironie, spune despre dânsul că este gras şi urât. Ceea ce, între noi fie vorba, chiar este, dar ar fi prea facil să cădem pradă perdelei de fum pe care o crează cu parşivenie pentru a distrage atenţia de la adevăratul său defect. Problema lui Arhi nu este grăsimea sau urâţenia, ci prostia. Habar n-are că “tăntălău” nu există în limba română. Poate “tontălău”! 

Faptul că el şi alţi A-listeri sunt proşti de put nu-i împiedică pe români să-i citească. Aşa că, vorba lui Frank Costello, “I'm gonna make a fuckin' ruling on this right now”: cititul de bloguri dăunează ireversibil inteligenţei şi bunului simţ!

Wednesday, December 19, 2012

Bucuria retardatului

Una dintre cele mai jegoase fiinţe de pe faţa pământului este cocalarul anti-cocalari. Doar pentru că nu merge în cluburile în care se ascultă Inna şi Dj Futemăncur, se crede superior, chiar dacă e cel puţin la fel de mainstream şi cocalar cu ai săi Kings of Leon, Bruno Mars, Octavian Paler, Dan Puric şi Lana Del Rey.

Cocalarul anti-cocalar se bucura zilele trecute nevoie mare pe Facebook şi pe câte alte siteuri pe motiv că a luat foc un club din Braşov şi o ardea plin de ironii de autobază la adresa penibililor care frecventau locul.

Identific trei non-sensuri şi un corolar în tot acest demers:

1. Gustul căcatului mi se pare necuantificabil, respectiv nu văd vreo diferenţă între a mânca o linguriţă de căcat şi a mânca o întreagă basculantă. Odată ce mânânci rahat, teoria cu “răul cel mai mic” nu mai funcţionează. La modul general, ea nu funcţionează decât pentru labilii emoţional în căutare de scuze. Dacă vreunul dintre glumeţii de pe internet ar fi ascultat Darkthrone sau Nitzer Ebb, să spunem că admit existenţa unui oarecare elitism, deşi extrem de provincial, dar când asculţi tot mizerii mainstream, automat tot cocalar te numeşti.

2. Derivă din prima idee şi readuce în faţa ceva ce tot repet pe aici: e inutil şi anti-evoluţionist să te raportezi la unii mai proşti ca tine, iar senzaţia să te blazeze. Într-un final vei ajunge exact acolo, foarte jos. Ideal este să te compari cu ăia mai răsăriţi, să te frustreze treaba asta şi să faci ceva în acest sens. A propos, frustrarea e de bine, e poate cel mai eficient catalizator din istorie şi substantivul “frustrat” nu există în limba română.

3. Istoria ne mai învaţă şi că omul prost are tendinţa de a distruge lucrurile care nu-i plac sau pe care nu le înţelege. De la pişatul pe pictura rupestră şi până la acuzaţiile de erezie finalizate cu arderi pe rug, homo sapiens n-a fost niciodată o fiinţă tolerantă. Perfect de acord că există lucruri care trebuie interzise by default, cum ar fi fumatul în locurile publice şi dreptul de a fi părinţi pentru cuplurile homosexuale, dar, în general, a interzice ceva e cea mai proastă soluţie.

De aici şi corolarul: în loc să ne bucurăm ca nişte dobitoci că arde nu ştiu ce căcat pe care-l frecventau unii şi care nouă nu ne place, fie el biserică, bazar, club, manelărie, moaşte, Antena 3 sau bătaia pe promoţii, mai bine încercăm să fim parte a unei societăţii care, niţel mai educată fiind, nu apreciază aceste lucruri la scară largă.

Una dintre cele mai mari victorii în faţa mea a fost aceea că nu mi se mai pare nimic spectaculos sau exclusivist în a fi anti-manele, anti-clubbing, anti-antimainstream, anti-sistem, anti-revelion, anti... Sunt doar F.O.A.D. cu încadrările şi v-o doresc şi vouă!