Monday, December 10, 2012

We’re too old for this shit!*

Pe scurt: Alături de “my better half”, sâmbătă am dat o raită până la Viena pentru un concert Marilyn Manson/Rob Zombie, ceva “Twins of Evil Tour”. Hit and run mission, respectiv avion-concert-4 ore frecat menta prin viena-avion de întoarcere. Despre muzică puţin mai încolo.
1. Românii sunt plini de genţi şi sacoşe pe avion, vorbesc despre bagajul de mână. Deşi companiile aeriene recomandă o singură geantă per cap de vită furajată, şi aia în anumite dimensiuni şi greutăţi, românii nu ţin niciodată seama de solicitare şi burduşesc avionul cu căcaturile lor. Cireaşa de pe diaree e când devalizează duty free-ul, pe lângă (man)poşetă, un marsupiu, troller mic, messenger bag apărând şi două-trei pungi cu parfumuri sau bulendre de la Hugo Boss. Iarna se numără şi haina cea groasă!
2. Poate că n-am ajuns eu în zona rezervată burgheziei vieneze, sigur tura asta am ratat centrul cel faimos, probabil că am nişte gusturi de sălbatic, dar câţi cocalari am văzut prin Viena, n-am văzut în 4 ani de Bucureşti. În plus, pesemne că noul bun gust e prostul gust, femeile erau îmbrăcate ca nişte ţărănci abia ajunse la oraş. Nu mai vorbesc despre mizeria de pe străzi, despre staţiile de metrou/S-Bahn care arătau ca după o trecere a galeriei dinamoviste, despre miresmele îmbătătoare de pişat din aceleaşi locuri. Repet, n-am ajuns fix în zona unde, cică, ar mirosi numai a băşini fine, da’ prima impresie a fost de dezamăgire cumplită.
3. Cu toate că Wien Stadthalle are o capacitate de 16.000 de locuri, fără a contabiliza zona din faţa scenei unde intră pe puţin încă atâţia, accesul s-a făcut rapid, civilizat, nimeni nu s-a matolit ca prin România, budele au făcut faţă cu brio doritorilor, garderobele funcţionau, nexam pahare de plastic pe jos, publicul şcolit cum să se poarte la un concert rock.
Eu n-am fost niciodată un mare ascultător de Marilyn Manson, apreciez conceptul care a stat la baza formaţiei, idei există şi au existat, marketingul din spate a fost fabulos, producţie & shit, toate sunt la superlativ. Scoşi din studio, lăsaţi fără compresii şi triggere, nu i-am suspectat niciodată de mari calităţi muzicale, şi acum mă refer chiar la domnul Manson, restul au fost cam tot timpul, din păcate, doar formaţie de acompaniament pentru el. Neavând cine ştie ce aşteptări, nu pot spune că m-au dezamăgit. Chiar din contră, instrumental au sunat ceas, showul vizual a fost foarte bun, piesele noului disc au un groove căcător de mişto, vocea, însă, dezastru. Asta dacă te aşteptai ca ăsta să cânte, altfel, pentru cine poate suporta screamingul tip black, n-a fost nimic deranjant. Da, Marilyn Manson n-a putut decât să urle şi încă o dată mi-a adus aminte cum de mulţi ani presupun în forul meu interior că l-ar imita pe Maniac, fostul vocalist Mayhem, inclusiv la machiaj, stage antics şi mişcări. (Aşa cum Anthony de la Red Hot Chili Peppers îl imită de când lumea şi pământul pe Iggy Pop). Măcar n-a uitat că pe 8 decembrie au fost asasinaţi John Lennon şi Dimebag Darrell, “Rock is Dead” fiindu-le dedicată.
La Rob Zombie, lucrurile au stat cu totul şi cu totul diferit: omul a rupt fâşu’! Pentru mine şi nu numai pentru mine, White Zombie e o formaţie cult a anilor ‘90, apoi primele două albume solo Rob Zombie trec lejer drept mici bijuterii pe zona horror rock-groove-industrial. Show de nota zece din toate punctele de vedere, muzicieni unul şi unul, (2 din cei 3 fuseseră prin Marilyn Manson, eu personal abia aşteptam să-l aud pe Ginger Fish, fostul toboşar Marilyn Manson şi unul din principalele motive pentru care am ascultat discurile Marilyn Manson) dialog perfect cu publicul, atmosferă de milioane, setlist ales fără greşeală, asta a dat Rob Zombie şi am remarcat încântarea de pe faţa spectatorilor, mulţi extrem de dezamăgiţi de limitele vocale ale lui Manson. OK, la 47 de ani şi după un turneu istovitor, şi vocea lui Zombie a mai arătat momente de slăbiciune, dar ar fi incorect să-l penalizez pentru asta.
Şi uite aşa am pierdut eu ieri ocazia de a-mi anula votul! Citisem undeva că în democraţiile civilizate asta e o formă fină de protest la adresa clasei politice. Dar nu mai bine îl imit eu pe Marilyn Manson care, pe ritmuri de “Personal Jesus”, s-a şters la cur în plin concert cu steagu’ Statelor Unite şi, arogant, mă şterg la fund cu buletinul de vot?
* nu mai suntem în stare să pierdem o noapte în frig, pe străzi. :)