Wednesday, September 26, 2012

Lone wolf McMe

Sunt un singuratic, un antisocial cu dese porniri mizantrope. Nu consider că prietenii sunt cea mai de preţ avuţie pe care aş putea-o avea, nu simt nevoia socializării în exces şi cu atât mai puţin să mă învârt printre idioţi, banali, plictisitori, maimuţoi, mediocri, curve şi ipocriţi. Nu-mi plac petrecerile, nunţile, mesele în familie, găştile, vacanţele cu multă lume şi neamurile latine. Nu le suport pentru că de fiecare dată trebuie să existe cel puţin un cretin care să facă pe simpaticul şi care să-mi tulbure liniştea interioară. Mă enervează şi că majoritatea îl găseşte întotdeauna pe cretin foarte amuzant, ceea ce mă deprimă şi mai tare pentru că realizez că sunt înconjurat de dobitoci.

Pentru astea toate, am ajuns să trăiesc în lumea mea, cu cărţile mele, cu filmele mele, cu discurile mele, cu jocurile mele, motiv pentru care îmi mai pierd contactele cu realitatea şi uit cât de rău e “afară”. Când îmi amintesc, însă, ies în lume all guns blazing!