Wednesday, February 8, 2012

I find your lack of faith disturbing!

La începutul săptămânii, într-o dimineaţă (doooh, evident), undeva după ora 9, mă uitam la matinalul TVR, realizat de fostul meu coleg de la City FM, Cătălin Fartaeş. Acolo, cu ocazia lansării în Românica a primului film 3D din seria Star Wars, Episode I - The Phantom Menace, erau invitaţi nişte ciumpalaci, cred eu, pentru că nu am fost din cale afară de atent, ceva membri ai ordinului Jedi de la noi. În fine, în scopul promovării isteriei numită 3D, piarista distribuitorului adusese un Vader şi vreo 3 jedilăi, s-au duelat ăia la impresia artistică vreo două minute, după care bietul Fartaeş, nerd adevărat, încearcă un dialog cu ei, pe tema filmului ai cărui fani înfocaţi se declaraseră din moment ce, la naiba, făceau cosplay. Numai că la banala întrebare "în ce an s-a lansat Episode I?", nicio tulburare în Forţă, caraghioşii rămaseră muţi de neştiinţă. Corolarul acestei întâmplări e că românii sunt atât de superficiali şi de neghiobi încât au bastardizat până şi definiţia cuvântului fan.

P.S. Ce call sign avea Luke Skywalker în Rogue Squadron? :P 

Tuesday, February 7, 2012

Laba-n cerc pe acronime

M-am săturat de revoluţiile pe internet ca de căcat, dacă mai primesc un singur mesaj despre cât de înfiorătoare e ACTA sau despre cum ar trebui să dăm like la pagina de Facebook care susţine căderea lu' Băsescu, caut bookletul unui album Death in June, urmez paşii de acolo pentru a-mi construi o bombă artizanală şi apoi mă înscriu în IRA.

Produc conţinut original pe acte de vreo 8 ani, am şi câştigat bani (relativ puţini, raportat la valoare) din treaba asta, ar trebui să mă bucur că există ACTA, PIPA sau SOPA, dar sincer, mă doare-n curul în care toţi cei ce discută pe tema acronimelor de mai sus preferă să-şi ţină capetele. Să ne suflecăm proletar mânecile şi să începem dizertaţia.
Cu riscul de a părea filistin în abordare, cred că orice poate fi mai interesant decât să mă fi apucat de lecturarea atentă, preferabil însoţită de sublinieri cu markerul roz, a tuturor acestor  proiecte, chiar dacă poate ajung în coada miriapodului digestiv  a la The Human Centipede, via South Park. Morala, e, oricum, că dacă intra astea în vigoare, s-a dus dracului libertatea pe internet, providerul te toarnă că descarci pornache şi albume cu Inna sau că furi pişcoturi de pe la Arhi, pe cale de consecinţă rezultând că te aşteaptă ani grei de bulău. Ba mai mult, când te duci la aeroport, ăia îţi vor verifica laptopul, Ipod-ul şi orice căcat ai mai avea tu, în căutare de licenţe. Dacă nu le ai, fapt extrem de  probabil, îţi vor băga o sondă în cur, ca să te pregătească pentru anii grei de iubire cu Foreman Marşavela. La asta se reduce totul, în aserţiunea protestatarilor: se duce pe sfânta pulă Pirate Bay şi deceplusplus-ul, ne dau în gât RDS-ul şi UPC-ul, am băgat-o pe mânecă original, rămânem cu TVR, dezbaterile lu' Gâdea şi ceva porneală noaptea pe SuperOne, după ce s-or culca babacii.

(Paranteză deschisă: Dacă mă îngrijorează ceva cu adevărat la legea asta e modul în care România se autoinvită la semnarea oricărui act, doar-doar o bagă şi pe ea în seamă şmecherii cei mari. Paranteză închisă)

Acum ne scoatem încet capetele din fund şi, chiar aşa, urând limbajul corporatist, începem să gândim "outside the box". Primii care ne vin în minte sunt providerii de internet, adică exact cei care trebuie să raporteze autorităţilor că Loredan descarcă sute de giga de manele. Oare de ce-şi instalează lumea, în România şi-n străinătate, conexiuni de mare viteză, cu bandă largă şi, cu excepţia României, foarte scumpe? Pentru email? Sau poate pentru a sta pe Feisbuc şi yahoo messenger? No way, pentru că descarcă filme, muzici, software, jocuri, etc. OK, poate e şi abonat la Hulu şi joacă Modern Warfare 3 pe internet. În rest, pentru orice nu implică trafic serios, bătrânul dialup sau un 3G îşi face foarte bine treaba şi costă cât o shaorma. Dar asta ar însemna ca providerul de internet să piardă foarte mulţi bani, să-şi restrângă mult activitatea, să dea afară oameni, etc. Ne convine nouă, providerilor de internet, legea asta? Bă, n-aş zice, deci jos ACTA, SOPA şi PIPA, hai să o ardem la spiritul revoluţionar! Iar dacă se duce naibii şandramaua, eu, Google, de ce am mai cumpărat Youtube-ul?
Nici din vânzările de discuri nu se mai trăieşte de foarte mulţi ani, în showbizul serios se trăieşte din concerte. Mă îndoiesc că AC/DC au făcut rate la avion doar bazându-se pe vânzările de CD-uri. Aaaaa, dacă eşti un pseudointelectual coclit care speră să ajungă pe Guerrilla cu lălăielile lui homosexuale, sigur o dai pe piraterie, că tu eşti valoros, dar publicul nu e suficient de matur şi responsabil să-ţi cumpere muzica, etc. Ajungem imediat şi la demontarea acestui argument.
Producătorii de hardware, chiar dacă nu vor recunoaşte niciodată pe faţă treaba asta, au numai de câştigat de pe urma existenţei pirateriei, şi ăsta e motivul pentru care nume ca Razer s-au alăturat protestului. Aici e o nişă pe care AMD, Intel, Nvidia, Sony, Microsoft, Samsung, Razer, SteelSeries & Co. o capitalizează de ani de zile: comunitatea hardcore, care are şi bani, şi knowledge. Vă amintiţi perioadele în care existau magazine de calculatoare la orice colţ de stradă? Existau pentru că softul era aproape gratuit şi pentru că pe orice tarabă din piaţă găseai Office, Windows şi tone de jocuri. Toţi banii mergeau către hardware. Acum au dispărut mai toate, iar principalul motiv este dispariţia tarabei. 

Apoi, e minunat să vezi cum cei care au iniţiativa acestor proiecte legislative încearcă să dea o conotaţie gigantă ideei de piraterie. Pentru a avea acces la conţinutul pirat, o spun cu toată responsabilitatea, ai nevoie şi de un know-how minim. Un soccer-mom care-şi ia copilul de la şcoală sigur se ştie cu torrentele, cu emulatoarele, cu crackurile, cu codecurile LAV şi madVR, cu loaderele bin/cue? Latrell şi Jamal vor să bage un Call of Duty pe Xbox Live cu the boyz from the hood...clar au auzit de GeoHot şi de PS3 Jailbreak, de USB dongle, de modding chips. La fel duduia corporate manager prin Pipera, conducătoare de Toyota Rav 4, când orăcăie ăla  micu' în MediaGalaxy că el vrea LEGO Harry Potter pe 3DS, o să stea în cumpănă, gândindu-se "sfinte căcatule, să dau eu 2 milioane pe joc? Nu mai bine bootez cu loaderul 3.65 care emulează firmware-ul japonez, iar dacă ISO-ul e region free, o să meargă ceas?".
Ce încerc să spun aici e că de la un anumit nivel, adică ăla la care vorbim şi de sume importante, pirateria nu e accesibilă oricui. Oamenii n-au nici timp, nici nervi, nici creier, nici interes să citeasca sute de pagini de internet prin care află cum pot economisi 60 de dolari. E infinit mai comod să mergi  în magazin, să cumperi filmul/jocul/programul, să te duci acasă şi să-l foloseşti fără mari bătăi de cap. Deci, majoritatea NU PIRATEAZĂ pentru că  habar n-are cum să o facă. Ar face-o, dar preferă confortul, iar domnia se plăteşte.
Ne văităm de efectele nefaste ale pirateriei şi totuşi sălile de cinema sunt pline, Activision şi Blizzard vând zeci de milioane de copii din WoW sau Call of Duty, Sony şi Microsoft se bat pe la peste 60 de milioane de console vândute fiecare, Daniel Craig sau Angelina Jolie nu mănâncă de la Burger King und so weiter.
De fapt, discutăm despre un nucleu de idioţei imaturi şi coşuroşi care, privaţi fiind de pizdă şi alte bucurii banale, la trecerea timpului, s-au făcut piraţi. Omul dezvoltat normal va merge tot la cinematograf cu prietena, nu o va seduce la 3 mkv-uri şi două CAM-uri de pe net, iar atunci când îi va lua copilului un joc de Crăciun, sigur îl va cumpăra de la magazin, nu îi va pune sub brad un stick cu 5 iso-uri şi o baterie Pandora.

Pirateria este, însă, în cele mai multe cazuri, o scuză pentru calitatea slabă. Toate ziarele din România care deplâng moartea printului uită principalul aspect pentru care dispar: lipsa calităţii. Pirateria face un serviciu uriaş pentru că-ţi dă posibilitatea să încerci înainte, iar tu, dacă nu eşti o curvă ieftină, te duci şi cumperi produsul respectiv. Sunt milioane de discuri, de filme sau de jocuri care merită piratate tocmai pentru a nu te lăsa păcălit, însă sunt şi foarte multe care merită cumpărate şi care, să vezi surpriză, chiar ajung să fie cumpărate. Dacă ai dat faliment, dacă nu-ţi permiţi să trăieşti din muzică, dacă, dacă, dacă...poate nu faci ceva bine?
Alt argument retardat: Corelu' costă mii de euro, iar io şi colegii mei de clasă îl avem pe PC, mai modificăm pozele pe care le punem pe Facebook, adăugăm săbii ninja şi BMW-uri tunate în fundal. Rili? Oare şi Naumovici lucrează cu Corel de pe torrente la el la agenţie?  Cei trei copii care modifică poze în Draw nu au făcut parte niciodată din business planul companiei, dar poate învăţând astăzi să utilizeze programul, mâine îl vor cumpăra pentru că din asta îşi vor câştiga existenţa. Una peste alta, e o investiţie în viitor. Deci, terminaţi cu poponăriile, vă rog respectuos!

Pirateria intelectuală e ceva mai delicată, dar nicidecum o cauză separată. E o modă la bloggeri să se vaite cum le fură Buzdugan, Morar şi alţii panseurile, parazitând mediul online. Guess what? Dacă singur te-ai băgat în mediul online, te-ai băgat în perfectă cunoştinţă de cauză, ori să vii şi să urli acum truisme, chestia asta spune mai multe despre tine decât despre cel care fură. Da, internetul e cel mai insalubru bordel, e locul în care şi-au găsit adăpost toţi rataţii, toate curvele, toţi anonimii al căror curaj se măsoară în kilobiţi, toţi nefutuţii, pedofilii, analfabeţii, hoţii, plagiatorii, dar ştiţi ceva? Aşa a fost din momentul în care a devenit accesibil tuturor, aşa a fost dintotdeauna. Nu-ţi convine, ai două variante: reînvii printul pe bani şi, dacă eşti chiar atât de bun, eu sunt primul care te va cumpăra, sau inventezi un sistem de plată online a materialelor tale. Nu ştiu dacă va funcţiona şi nici nu e treaba mea să ştiu, eu pot doar să-ţi promit că voi plăti. Calitatea pluteşte la suprafaţă întotdeauna. 
Altfel, suntem doar nişte curve care ţipă "uite curvele!"

P.S. Legea în sine e o imbecilitate: hai să facem ceva, dar n-am creat şi metodologia prin care să o facem. Abia aştept momentul în care îmi va cere vameşul de la Otopeni facturile pentru toate mp3-urile şi filmele de pe netbook. Dar dacă le fac hidden, oare se prinde?


Update 1: Am sute de CD-uri originale, DVD-uri, Blu Ray-uri şi jocuri PC, PS3 şi PSP, cumpărate perponderent de pe Zavvi, Amazon, ShopTo şi Ebay. Important e să vrei să o faci, preţurile scad invariabil. Pentru asta, internetul e o minune.