Sunday, July 24, 2011

A murit Amy Winehouse

Toţi hipsteraşii, toţi sfertodocţii, toţi pseudointeletualii, toţi corporatiştii care trăiesc cu impresia că jazzul e muzică bună îşi updataseră ieri statusurile de messenger şi assbook pentru a deplânge moartea acestei artiste cu adevărat uluitoare. Mă mir că Radio Găurrilla nu şi-a întrerupt emisia vreme de un minut pentru a păstra un moment de reculegere în memoria unei beţive ordinare. Sau poate că şi-a întrerupt-o, dar cum nu ascult niciodată Gorila, n-am de unde să ştiu, cel mult pot bănui. Trebuie să fii făcut ei o poponărie d-asta, ceva, e prea fals-intelectuală şi british muzica lu' Amy Winehouse ca să nu li se pară lor extraordinară şi pentru oameni inteligenţi.
Când a murit Chuck Schuldiner, câţi dintre voi, elitiştilor, v-aţi updatat statusurile? Habar n-aveţi cine a fost Chuck! Iar asta îmi demonstrează încă o dată cât de multă dreptate am  când spun că targetarea e foarte importantă: dacă ai un public de căcat pentru că faci o chestie de căcat, atunci când te cară viermii pe sub uşă, te vor plânge nişte oameni de căcat. Să scrie Tudor Chirilă pe twitterul lui că suspină după mine înseamnă că arta mea era una de rahat de a priceput-o până şi Tudor Chirilă. Sau, spusă într-o altă formă, era atât de proastă încât analfabeţilor şi dislexicilor li se părea genială, adică eu eram un fel de Dan Puric, Mălăele sau Cristi Puiu. 
Oare Amy Winehouse, când s-a gândit că e momentul pentru o supradoză, se mai simţea frumoasă? Întrebarea asta mă roade de ieri seară...