Friday, July 1, 2011

Regina a murit, da' s-a dezgropat Mormântul

Una dintre formaţiile pe care le ascultam în adolescenţă se numea Sepultura. Probabil că mulţi sunt în aceeaşi situaţie cu mine, cu siguranţă şi mai mulţi au auzit de Sepultura doar din vorbe, fiind doar un fel de legendă pe care n-au ascultat-o, dar care nu le place "pen' că urlă". Şi da, pentru mine, ca pentru majoritatea, Sepultura a murit atunci când Max Cavalera şi-a luat catrafusele şi s-a cărat. După câţiva ani şi câteva discuri pe care mai nimeni nu s-a obosit să le descarce de pe internet, darămite să le mai şi cumpere, s-a cărăbănit şi fratele Igor, iar împreună au format Cavalera Conspiracy. Trupă decentă, altminteri, cu majoritatea calităţilor vechii Sepultura: riffăreala thrash şi hardcore, versuri cu un nivel intelectual autolimitativ, etc.
Zilele astea, însă, dintr-o curiozitate combinată cu plictiseală, am descărcat noul disc Sepultura numit Kairos. M-am surprins bătând din picior ritmul, aproape de schiţarea unui headbanging de complezenţă: sună bine, and I mean, BINE! Cineva i-a spus lui Andreas Kisser să-şi tragă doar pe acasă băşinile elitiste de most-underrated-guitarist-in-the-world şi să se concentreze pe lucrurile simple, dar de efect. Revelaţia este, însă, Derrick Green, care, ironic, are deja mai mulţi ani în Sepultura decât a avut Max Cavalera: omul e un vocalist mult mai bun ca Max şi pe Kairos RUPE! Discul nu e unul perfect, are prea multe piese, unele seamănă între ele, dar e un uriaş pas înainte.
Dacă ăştia şi-au băgat minţile în cap, o altă trupă pe care o ador, Queensryche, a luat-o din nou urât pe arătură, după ce abia îşi revenise cât de cât. "Dedicated to Chaos" e unul dintre cele mai proaste albume pe care le-am ascultat în ultima vreme, deşi începuse bine. Nici dacă Geoff Tate mi-ar explica jumătate de zi ce a vrut să spună pe acest CD n-ar fi de ajuns, cred că tot l-aş băga în mă-sa. OK, a vrut să se dea eclectic, a vrut să ne arate că rockul clasic e de căcat, că snobii adevăraţi ascultă jazz sau fusion şi s-a gândit că dacă figura a ţinut pe "Empire", ţine şi acum. Singura diferenţă între aceste două discuri e că "Empire" este o capodoperă, în vreme ce "Dedicated to Chaos" e doar o băşină răsuflată de pensionar incapabil de a-şi mai controla sfincterele. Futu-vă, Queensryche, futu-v-aş impostura pseudointelectuală cu care vreţi să ascundeţi că fără DeGarmo sunteţi aproape praf!
A propos de asta...eu cu cine mă duc duminică la Judas Priest şi Whitesnake?
    

Sunday, June 26, 2011

Sunt o curvă tehnologică, dar...

...n-am ajuns să plătesc eu ca alţii să mă fută. Nu voi încerca să-mi justific sau scuz fascinaţia pentru tehnologie cu argumente de mascul alfa, cum că orice bărbat "adevărat" e definit de puterea procesoarelor ARM din buzunare, că orice român are iPad, etc. Chiar dacă am tendinţa distructivă de a-mi dori cam orice nou gadget care apare, după primele minute de totală debusolare, încep să gândesc relativ raţional şi ajung la concluzia că, de fapt, mai mult ca sigur nu am nevoie de respectivul obiect. Astfel am evitat cu abilitate televizorul 3D, tabletele, smartphones-urile din cale afară de inteligente, iPhone-ul şi iPod-ul, Nintendo 3DS-ul und so weiter. Ultima extravaganţă pe care mi-am permis-o, deşi nu cred că aveam nevoie de ea în totalitate, a fost un Blackberry 9000 Bold, pe care l-am vândut vineri seară, ce-i drept, cu inima strânsă.
Telefonul ăsta e aproape perfect, are cam toate funcţiile de care zic eu că aş avea nevoie, şi, în plus, o tastatură QWERTY sublimă. Argumentul că nu merge Angry Birds pe el mă face să zâmbesc. De ce l-am vândut? Pentru că cei de la Vodafone o cam puseseră de futai pe banii şi curul meu, ori mie îmi place ca atunci când plătesc, să fut eu, nu să fiu luat în pulă. Un Blackberry fără data plan e ca pişatul fără băşină, astfel că cel mai ieftin data plan la Vodafone costă 9 euro fără TVA şi include numai 5 MB, deci nimic. OK, poate că Blackberry-ul nu e "pe persoană", vorba lu' Vanghelie, însă şi pentru o companie afacerea e cum nu se poate mai nerentabilă. Să fiu manager, m-aş duce la concurenţă, nicidecum la Vodafone.
Am înţeles că ar exista şi un pachet cu 50 MB în aceiaşi bani, însă e rezervat doar celor care cumpără terminale noi, în fine, o zăpăceală totală.
Aşa că de două zile n-am mobil. Sunt tentat să încerc Androidul, însă ideea de touch screen mă prost dispune iremediabil. Mai văd eu...


Update: Habemus papam, pe numele de  mirean HTC Wildfire S!


Şi mai update: Din câte am butonat (nu foarte mult, dar suficient cât să-mi fac o impresie relativ obiectivă), Androidul e o bijuterie de sistem de operare. Asta lasă loc unei infinităţi de posibilităţi, probabil multe bălării, dar şi câteva aplicaţii fabuloase. Îmi menţin, însă, părerea despre touchscreens: sunt mizerabile, mă simt ca şi cum aş fi regresat mental, cu mult înainte de a merge la grădiniţă, în vremea în care râdeam ca prostu' când puneam degetul pe televizor să-i ating pe Tom şi Jerry.