Wednesday, April 27, 2011

Vămui-v-aş!

Poveste scurtă! Astăzi m-am dus până la vamă să-mi ridic un colet venit de prin Michigan, comandă făcută pe Ebay. Nimic foarte important, un tricou old-skool Rowdy Roddy Piper, valoarea undeva în jurul a 18$. (ăia care nu ştiu cine e Rowdy Piper să i-o sugă lu' Adrian Ţuţu, aţi trăit degeaba, proşti ignoranţi ce sunteţi! :P) La vamă, o duduie cu un cur de două ori mai mare ca al lui Teo Trandafir şi doi mustăcioşi extrem de antipatici. Prima chestie care mă scoate invariabil din minţi ori de câte ori ajung la vamă: felul în care îţi desfac coletul în văzul lumii, fără nici cea mai mică preocupare pentru intimitatea corespondenţei. Poate îmi comandasem bile anale (aka "de băgat în cur", pentru cei cu lexicul sub 200 de cuvinte), costum de şcolăriţă sau eşantioane cu sperma lu' Răzvan Ciobanu. Atâta vreme cât nu încalc nicio regulă referitoare la lucrurile pe care am voie să le primesc, nu văd de ce trebuie să ştie tot oficiul ce fetişuri sexuale am eu. Treaba se poate face cu discreţie, într-un separeu.
Doi: văzând că pe plic era trecută o valoare, doamna cur-mai-mare-ca-teo mă redirecţionează către unul dintre mustăcioşi, care îmi cere factura. Domne, eşti nebun, întreb eu? Tu crezi că io, atunci când comand câte un căcat de pe internet, că tricoul ăsta e un căcat, un CĂCAT, umblu cu imprimanta după mine? Vrei să-ţi plătesc TVA, ţi-l plătesc la ăştia optişpe dolari şi lasă-mă dracu' în pace! Mustăciosul era foarte arţăgos: că de unde ştie el că valoarea nu e de 500 de dolari, că dacă nu-i aduc factură, mă învaţă el minte de nu mai comand în viaţa mea din SUA. Îi recomand politicos să afişeze, în morţii mamei lui, toate idioţeniile astea de mi le îndruga mie, pe pereţi, să ştie omu' când vine la vamă că-i trebuie şi testul HIV la zi ca să-şi ridice două perechi de şosete trimise de mătuşa din Toronto, şi, în plus, ca un bonus de la mine, să-şi bage tricoul sul în cur, că eu factură nu-i aduc, atâta vreme cât are o valoare trecută pe plic, valoare care se întâmplă să fie chiar cea reală. Brusc, mustăciosul devine prietenul meu şi-mi zice că vede el cum scoate valoarea dacă îi vine un control, da' pe viitor să aduc negreşit factură, că el încearcă să mă ajute ţinându-mi toată teoria asta.
Morala: românii sunt tot nişte delaţionişti împuţiţi, chiar şi la douăj' de ani de la revoluţie. Succesul Securităţii nu s-a bazat pe frică, ci pe delaţionismul cromozomial românesc. Am zis!