Holidays in Cambodia?

Astea trei zile de vacanţă le-am petrecut mai mult pe drumuri, aşa încât impresiile le voi livra cu parcimonie, pe puncte, aşa ca la şcoala aia pe care tot mai puţini o termină.

1. Poate îl informează cineva şi pe preşedintele lui Niels Schneker că în Românica e, totuşi, nevoie de autostrăzi, chiar dacă el, ca ultimul ţopârlan, ia elicopterul de pe marginea DN1, în vreme ce poporul suveran stă la coadă. Ungurii au autostrăzi, italienii au autostrăzi, ca să vezi, chiar şi slovenii au autostrăzi, românii n-au autostrăzi, dar, la dracu’, de ce le-ar trebui autostrăzi când ei preferă să se uite prosternaţi la nunta lui Borcea şi la WC-ul făcător de minuni din studioul lui Marius Moga, ăla pe care-i vine inspiraţia lui Guess Who pentru textele sale deosebit de inteligente.
2. A propos de asta, nu există ţară care să aibă radiouri mai proaste ca România. Mai proaste şi mai asemănătoare în a difuza aceeaşi muzică de căcat şi aceleaşi glume de autobază. Şi da, muzica de club e infinit mai manelistică decât manelele. Problema, ca întotdeauna, vine de la lipsa de educaţie: dacă într-o ţară cât de cât civilizată alde Rolling Stones sau Lynyrd Skynyrd sunt formaţii mainstream, de le ascultă şi camionagii, iar astea cu „boca, loca, besito mucho” pentru cei întârziaţi intelectual şi pe prafuri halucinogene, la noi e invers.
3. Budapesta, din câte am văzut-o, adică foarte puţin, dar o să revin la întoarcere, e lejer în Top 5 oraşe din Europa. Ca să vezi ciudăţenie, nimeni nu mi-a cerut Ardealul, deşi eram pregătit să-l cedez, nimeni nu m-a otrăvit, nici măcar să mă alerge careva pe podurile care leagă Buda de Pesta. Bă, şi ai naibii, vorbeau foarte bine engleză sau chiar româneşte.
4. Slovenii arată ca nişte mârlani, adică seamănă cu românii. By the way, românii sunt inconfundabili ca apariţie.
5. Succesul neamurilor voastre în Italia (şi probabil Spania), are o explicaţie cât se poate de logică. Italienii sunt ca românii: se ţigănesc, fac un zgomot infernal şi, cel mai îngrozitor, sunt nişte cretini siniştri. Seara trecută, prin Veneţia, despre care o să scriu astăzi mai multe, doi tuciuri (pakistanezi sau indieni), împreună cu şeful lor, un italian abisal, cu toţii chelneri la o speluncă cu ifose boeme, erau să mă aducă în pragul atacului cerebral. Ca să nu mă trezesc cu bănuieli de un oarecare rasism, mă opresc aici cu amănuntele. Mi-e ciudă că nu aveau un caiet al clientului nemulţumit, în care aş fi notat că le doresc din tot sufletul ca următoarea destinaţie a domnului Breivik să fie chiar localul lor.