Wednesday, July 13, 2011

Culmea audienţei

Presa românească este, într-o proporţie cel puţin zdrobitoare, o mizerie făcută după ureche, pe nişte criterii care nu ţin cont decât de interese, indiferent care este natura acestora. (politice, economice, sexuale, vendette, etc.) Presa locală, aşa-zisă "de provincie", este cu atât mai fascinantă cu cât nici măcar nu (mai) încearcă să salveze unele aparenţe. Am scris cu ceva timp în urmă despre cum îi văd eu pe cei care fac presă locală, n-are niciun sens să revin. 
În dimineaţa asta, însă, am nimerit dintr-o nefericită întâmplare pe un post local. (pentru mine televizorul e doar o interfaţă video pentru playstation şi dvd player, în plus, având receiver digital, nici nu recepţionez canalele locale)  
Acolo, obişnuita emisiune bazar, căreia i se spune "magazin", cu obişnuita realizatoare histrionă şi la fel de obişnuita invitată, cum altfel decât tot histrionă. Amănunt foarte important: invitata era şi şefa realizatoarei.
Pe principiul "dacă nu Fizz, atunci cine?", cele două discutau ca la căminul cultural despre cum ele inventaseră radioul local. Şi pentru ca emisiunea să pară interactivă, iar şefa să vadă cum publicul stă geană pe treabă, se luau şi telefoane în direct. Doar că "telespectatoarele" care sunau erau mama şi sora realizatoarei. 
Gimmick-ul acesta spune totul despre cum se măsoară audienţele în mass media locală.

1 comment:

  1. cel mai grav, in loc sa vorbeasca despre "radio" au vorbit doar despre ele, de parca nu ar fi pe sticla mai tot timpul, in direct si in reluare.

    ReplyDelete