Thursday, September 30, 2010

Just say "Ozzy"

Una dintre legile după care se conduce acest blog este că nu fac, de principiu, reclamă, deci nu mă interesează cei nici 3 dolari pe care mi-i dă Google pentru a pune un banner cu vreun joc online pentru neintergraţii social.
Astăzi am să apelez, însă, la o drogare de la regula de mai sus pentru a chema hoardele de roacări şi neroacări ascultători de rock pe data de 2 octombrie la concertul Ozzy Osbourne din Bucureşti. E concertul nostru, al CityFM, iar colegii s-au zbătut cu maximum de profesionalism ca treaba să iasă bine, iar pentru asta nu pot decât să-mi scot "caşcheta" în faţa lor, fără a o mai şi arunca peste gardul Cotroceniului, după cum am văzut că e uzanța. :P Toate detaliile se găsesc aici!
Ştiu că multora omu' li se pare un babalâc expirat care abia se mai mişcă, însă ţin să vă spun un singur lucru, supremul argument pentru care un concert Ozzy Osbourne nu se ratează: dacă nu existau cei de la Black Sabbath, n-ar fi existat rock-ul în forma lui modernă! E mishteaux şi cu Ză Bităls, da' tot Sabbath au pus lucrurile în ordine.
Personal, am mai găsit un motiv adânc îngropat, un coup de foudre vechi cu piesa de mai jos...


Sunday, September 26, 2010

M-aş privatiza, da' mi-e frică

Probabil că am mai spus-o, dacă n-am făcut-o, o repet: n-am niciun fel de spirit antreprenorial în mine, iar treaba asta mă face angajatul perfect în domeniul în care prestez pentru că nu-mi vin idei de externalizare a muncii intens intelectuale prin care-mi satisfac nevoia de tehnologie şi haine scumpe. 
Cu toate acestea, am tot respectul pentru cei care nu se mulţumesc, aidoma mie, cu salariul, şi identifică modalităţi prin care să facă un ban cât se poate de cinstit. Un asemenea individ e infamul Sorin Ovidiu Vântu, pe care nu pot decât să-l admir pentru talentul de a spolia câteva sute de mii de proşti cu ghiotura. Iar când oferta e atât de generoasă, parcă e păcat de la bunul Doomnezeu să nu profiţi de ea, nu credeţi?
Într-una din zilele trecute mi-a venit şi o primă idee de biznis bazat, cum altfel, pe munţii de prostie de a dreptul mistică din Românica. După cum spune titlul, fie de frică, fie de lene, n-am să o pun niciodată în practică, aşa că cedez fără nicio pretenţie drepturile oricărui întreprinzător mai curajos.
Ştiţi că prostul nu e el prost destul dacă nu crede cu tărie că totul vine de la Dumnezeu, iar dacă de mâine se hotărăşte Dumnezeu să treacă şi criza asta, o să se dea iaraşi credit cu buletinul, ca pe timpuri. Da' şi Dumnezeu ăsta nu e chiar fraier, ajută, da' trebuie şi tu să mai dai un ban, acolo, o atenţie, o măslină, o ciocolată străină, mai tu o iconiţă sfinţită, nişte pământ sfânt de la Ierusalim, butelucuţa cu aghiazmă, ce maik, toată trusa de prim-ajutor a micului fundamentalist ortodox.
De multă vreme trăiam cu impresia că marile idei se nasc din rahat, şi cum curăţam eu litiera preacinstitului Boris, motanul jupânesei, revelaţia afacerii profitabile mă luă, aşa, de jos. De ce n-aş vinde eu, la preţuri promoţionale, săculeţi conţinând pământ sfânt de la Ierusalim? Îmi trebuiesc doar nişte, doooh, săculeţi, puţină sfoară cu care să-i leg şi nişte etichete-certificat de autenticitate cu semnătura Mântuitorului pe care le printez la orice imprimantă laser. Cât despre conţinut: nisipul în care s-a căcat *slash* pişat cu generozitate pisoiul, care oricum are o mireasmă particulară ce poate oricând trece drept miros sfânt. La ce nasoleală vine iarna asta şi la câtă nădejde au proştii în Doamne-ajută, cred că bietul Boris nu apucă să facă... pe măsura cererii. Sfinte Căcat, nu că-i o idee de milioane?