Tuesday, August 24, 2010

Cum recunoşti un ţăran?

După maşina pe care o conduce. Sau, mai complet, după multe elemente, dar mai ales după maşina din care se dă jos *slash* se urcă. România este eminamente o ţară medievală în care predomină ruralul, atât cel fizic, cât mai ales ţărănia mentală, construită pe coordonate religioase, superstiţii, bigotism, lipsa de educaţie şi, automat, de caracter. Cu alte cuvinte, chiar dacă scoţi omul din sat, satul nu-l vei scoate niciodată din român.
Satul s-a grefat, aşadar, pe cromozomii poporului român mai ceva ca păduchii laţi în părul de la pizda unei ţigănci. Astfel, satul are un sinonim automobilistic numit Dacia 1300, aia cu care românul îşi putea căra vinul, porcul de la ţară, pepenii, balega, familia de ţărani proşti, bitongii de căcat, coşciugul cu bunicu' mort, orice.
Partea proastă a progresului este aceea în care tehnologia devine accesibilă tuturor, inclusiv ţăranilor, iar accesibilizarea se face prin compromisuri la calitate. Şi cum ţăranul român e leşinat după tehnologie, chiar dacă nu ştie să o folosească, pe cale de consecinţă logică, va pretinde tehnologie conformă cu bugetul lui de ţăran prost şi fără şcoală, care-i dispreţuieşte p-ăia cu facultate că au şi pot mai mult decât el.
Astfel a apărut Loganul, urmarea naturală a Daciei 1300, pe care românul o cumpără din pasiune, spre deosebire de oricare altă naţie, care o ia ca să facă economie. Şi cum ţărănetele e orgolios, nu acceptă că Loganul e o maşină de rahat pentru oameni de rahat ca el, aşa că-ţi fute nervii în trafic, oriunde te uiţi dai de un cretin în Logan ce se pregăteşte să-ţi facă nasoale. 
Ţăranul şi mai ţăran, plictistit de Loganul care nu-i mai poate mulţumi vanitatea de cioban nespălat la cur şi pulă, face pasul următor: Skoda Octavia. Şi uitaţi cum oraşele tării s-au umplut de Skoda Octavia, neapărat TDi, că ţăranulului trebuie să-i laşi senzaţia că face economie dacă bagă motorină. Plusul de putere al Skodei îi dă ruralului aripi, îi lasă prostia liberă să alerge în pula goală, făcând slalom printre benzi.
Moda şi ţăranul sunt într-o continuă mişcare, şi, deşi eram tentat să cred că Skoda Octavia diesel e perfecţiunea, în ultimul an a apărut idealul, Toyota Avensis, exclusiv varianta berlină. (break-ul e chiar mishteaux şi rezervat oamenilor normali) P-asta o cumpără ţăranul high-life, cel aproape desăvârşit în arta mâncatului de seminţe, grătarelor, scărpinatului în cur şi-n nas cu acelaşi deget, etc. "E maşină bună, de domn", îşi motivează el alegerea.
Dacă aş putea, mi-aş monta nişte mitraliere, nişte mortiere, BFG-uri, pula mea, ceva gen Mad Max sau Batmobile, cu care să fut intens toate Loganurile, toate Skodele şi toate Avensisurile berlină, pe "Tailgunner" de la Iron Maiden, mi se pare că pe termen lung aş însănătoşi astfel societatea, scăpând-o de ţăranii cu drept de vot, deşi mă tem că nu se produc gloanţe în ritmul în care aş consuma eu.

P.S.1: Nu m-am referit aici decât la ţărani, cocalarii cretini rămân fideli BMW-ului.

P.S.2: Duminică, abia reintrat în Braşov, am văzut românul perfect: abia ce parcase Loganul alb, purtând turela unei firme de taxi. Când s-a dat jos în toată putinţa celor 45 de ani pe care estimez să-i fii avut, i-am putut admira maioul mulat pe burtălău, bermudele din piaţă, şlapii ce lăsau să i se vadă negreala de sub unghii, dar mai ales şapca albă ce-i proteja de soare şi de curent creierul mic ca musca. Cu o mişcare plictisită, a vârât în portbagaj antena staţiei prin care dă cod 100, de unde a scos numaidecât un pepene. Cu pepenele sub braţ, a plecat mulţumit către casă, lăsându-mă la semafor cu regretul că Blackberry-ul meu are o cameră foto de doar 2 megapixeli...