Monday, May 17, 2010

După Christos, vine dracu'!

Preludiu sau ante-futere: N-o să fie o cronică de concert, ci una de moravuri, n-o să scriu că AC/DC au fost beton, dacă nu erau beton, nu m-aş fi dus, n-am să scriu că-i aşteptam de douăj' de ani, pentru că sună foarte patetic, deşi chiar aşa e. Am să scriu, însă, că suntem un neam de căcat, şi până să vă repeziţi să-mi spuneţi că şi alte popoare sunt de căcat, iar eu să vă dau dreptate, mai jos am argumentul ultim că noi suntem cel mai de căcat popor.

Scurt, câteva chestii "tehnice": Down e o super-trupă, pe care ghiorlanii ascultători de Metallica şi Iron Maiden n-au cum să o ştie sau aprecieze, ori să cuplezi AC/DC cu unii care bagă sludge "pă sistem nervos" arată că organizatoarea era femeie, deci habarnistă. În America sau în lumea civilizată, imediat după ce Phil Anselmo a rostit "Rex Brown", urmau ovaţii de minute întregi, la noi lumea îl aştepta pe Minculescu.
Care Minculescu a fost muuult peste aşteptări, tocmai pentru că a cântat puţin şi n-a avut vreme să o lăbărească cu zecile de piese proaste pe care le-a scris de prin '93 şi până în zilele noastre. La Iris am observat o chestie: pe vremea când furau cu nesimţire de la Uriah Heep, Whitesnake, Judas Priest, Deep Purple sau AC/DC, reuşeau, totuşi, să scrie piese decente, ulterior, după ce le-a intrat lor în cap ideea că sunt mare formaţie, dezastru, sună ca un cur, curată şi onestă onanie rockeristică. D-aia stau şi mă întreb: de ce pula lu' Angus Young n-au cântat "Trenul fără naş" în loc de "Casino"?

Despre "Aisidisi" n-aş scrie mare lucru, cu excepţia unei remarci: setlistul s-a bazat numai pe piesele din vremea lui Bon Scott, plus "Back in Black". În rest, 4 bucăţi de pe noul album, pe care-l şi promovează, deci nu se pun, una de pe Razor's Edge (Thunderstruck, că o ştie tot prostu', e aia cu "ăaaaaaaa-aaaaa-tandăr") şi finalul, For Those About to Rock...We Salute You, de pe albumu' cu acelaşi nume. Atât, de unde rezultă că şi ei sunt de acord că LP-urile de după Back in Black sunt cam proaste, sau, mai elegant zis, n-au decât o piesă acceptabilă per disc.
Acum, cică ar fi fost vo' şaij' dă mii de spectatori, din care, personal, aş fi dat orice să plece acasă după prima bere cam 59000, erau ucigător de români, a.k.a. cretini.
Românul la concert e cretin în primul şi în primul rând pentru că, la modul general, n-are educaţie de niciun fel.

Primo: dacă-i spui să vină la ora 15.00, el va veni, eventual, de pe la 17.00, îmbulzindu-se, călcându-se în picioare, puţind a transpiraţie şi urlând că-i organizarea de căcat, ceea ce poate fi adevărat, dar nu din acest motiv.

Secundo: dacă în lumea civilizată Rolling Stones sau AC/DC sunt formaţii pe care le ascultă până şi şoferii de camion, la noi trec drept chestii elitiste pentru alde Pleşu şi Cărtărescu, lumea ştie 2-3 piese, în rest se uită că proasta-n prispă şi nu reacţionează de niciun fel. Dacă mă întrebaţi pe mine, ăia de la AC/DC au venit la bis pentru că aşa era contractul, nu pentru că i-ar fi chemat publicul, care clar îşi mai dorea, da' nu ştia ce să strige, majoritatea habar neavând că pe Angus Young în cheamă Angus Young, să-l aclame pe nume.

Tertio: berea. Axiomă: Berea face diferenţa dintre mârlani şi oamenii normali. OK, n-am nimic cu berea ca aliment sau ce paştele cailor e ea acum, însă am o problemă cu berea care încurcă totul. Singurii vinovaţi în aceste cazuri sunt organizatorii de concerte, care fac greşeala capitală a diletantului în lucrul cu cetăţeanul: nu-şi cunosc publicul-ţintă. Atunci când organizezi un concert în România, trebuie să înţelegi foarte clar că 90% dintre români, deci publicul-ţintă de mai sus, sunt neamuri proaste, deci că le lipseşte educaţia, la modul general, aşa cum am mai spus. Mârlanul, prin definiţie, bea bere, iar berea e mai presus de mamă, tată, iubită, concert, formaţie, copii. În faţa berii, mârlanul uită de orice, uită chiar şi că a plătit X milioane pe un bilet şi se face pulă până să înceapă concertul. Nu cred să fi fost show lăsat de la Dumnezeu la care să nu dau nas în nas cu 5, 7, 10 indivizi care se clătinau ca şi când le-ar fi extirpat cineva cerebelul în urmă cu un sfert de oră. Am pretenţia că pot înţelege multe, dar nu treaba asta: mergi la un concert o dată, maximum de două ori pe an, chiar nu te poţi abţine 4 ore de la bere? Cum ajungi pe arenă, o iei razna "bere, dăăăăh, să luăm bere, multă bere, bereeeeeeeee"? În fine, să zicem că procentul celor care se fac blană nu e unul mare, deci îi ignorăm, ce ne facem, însă, cu restul?
Tot din cauza berii, se crează aglomeraţii la tonete şi mai ales la pişătoare. Hai să zicem că bărbatul se mai descurcă, dar ce te faci cu gagicile, care ba se pişă, ba trebuie să-şi schimbe tamponul, ba vomită, lucruri muiereşti normale, altminteri? Stai o oră la coada din dreptul WC-ului ecologic, rugându-te ca nu care cumva să se cace vreunul din faţă, şi asta fiindcă un organizator bou vinde bere, iar un român şi mai bou o bea de cum ajunge? Dar nu e totul: dobitocul care s-a dus să cumpere bere nu se rezumă la un pahar căruia să-i fută, scurt, un voleu pe gât. Nuuuu, el trebuie să cumpere zeci de pahare, pe care să le ducă restului de ghiolbani cu care a venit, şi aşa te trezeşti că, împins din spate sau lateral, îţi pune în braţe pişatul de bere pe care dorea să-l înghită cu amicii. Până la urmă, un individ care vrea să vadă o formaţie, vine indiferent de "protocol", asta fiind o metodă straşnică de ţinut deoparte cretinii: nu mai da bere. Şi astfel am elucidat şi motivul principal pentru care mai totdeauna organizarea e de căcat: berea. Când te aştepţi la 60000 de spectatori, din care 59950 beau bere, e clar ca lumina zilei că nici 200 de toalete ecologice nu ajung=>nervozitate=> "bag pula-n ei de organizatori!" Să nu aud argumentul ultra-idiot că ce concert rock e ăla la care nu se vinde bere: nu vă mai căutaţi scuze sau argumente pentru că sunteţi beţivani!
Scriam mai sus că mi-aş fi dorit ca din cele 60000, 59000 să plece dracu' acasă după prima bere, pe motiv că erau piţi cu tocuri de 10 la sandale, care în viaţa lor nu ascultaseră un CD cu AC/DC, familii întregi de moldoveni veniţi cu Dacia 1300 de la Vaslui, îmbrăcaţi în uniformă, trening sintetic plus şapcă, roacări cretini care sunt cu rocku' că aşa e cool, deşi nici ei n-au ascultat nimic, mâncători de seminţe, proaste care merg şi la Armin Van Buuren, dar şi la Deicide, crezând că asta le face speciale, 59950 de băutori de bere, am uitat pe cineva, oare?

Mi-a plăcut că am văzut bătrânei care ascultaseră în '77 "Let There Be Rock" pe sub mână şi care îi aşteptau de o viaţă, chiar am făcut şi o poză cu telefonul unui asemenea meseriaş, însă se vede ca un cur, nu o pun. Oamenii ăştia îmi aminteau de unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultimul an, "The Boat That Rocked", şi chiar mă gândeam că atâta vreme cât vor mai exista doi d-ăştia în Românica, nu mă las de radio nici mort. Nu mai sunt uşor impresionabil de când cu vârsta, însă aproape că îmi dăduseră lacrimile văzând liniştea şi împăcarea ce se aşternuseră pe faţa bătrânelului din spatele meu. Adevărul e că imaginea lui Angus Young ridicat deasupra mulţimii, în timp ce toată scena se umpluse de confetii merita să aştepţi o viaţă! Mi-a mai plăcut că nişte părinţi destupaţi la minte îşi aduseseră ţâncii suficient de mărişori cât să priceapă ceva, asta mă face să cred că în 10 ani băşini ca Radio Zu sau KissFM nu vor mai exista, pentru că prea puţini vor mai asculta Inna şi Deepcentral, cu alte cuvinte şi cu întârzierea de rigoare, publicul românesc se va cizela şi va metaboliza reminiscenţele începuturilor sinistre ale anilor '90.
Poate până atunci dispar şi mâncătorii de seminţe de la genul ăsta de concerte, şi, mai ales, dispare berea din meniul de show.

P.S.: R.I.P. Ronnie James Dio!

Update: Hai, totuşi, să pun poza.