Tuesday, May 11, 2010

Autoportret vol.7: "Bucureşteanul" şi "provincialul"

Începem cu un preludiu prin care explicăm raţiunile ce au stat în spatele abordării cumulative a celor două entităţi, deşi intenţia iniţială era portretul individual. (mi-e rău, ce exprimare elevată). Concepând mental acest post, am realizat că personajele au asemănări comune, iar diferenţele sunt, în fapt, tot asemănări, ca regulă de bază schimbându-se doar sensul de la care pleacă şi către care converg anumite marote.

"Bucureşteanul" şi "provincialul" au una şi aceeaşi origine, provincia, asta făcându-i extrem de asemănători. Aşa cum am mai spus-o, cuvântul "provincie" mi se pare inventat de nişte "provinciali" ajunşi în Bucureşti, care îşi privesc cu dispreţ rudele rămase în oraşul natal, prin apelativul "provinciali" încercând să-şi declame supremaţia. Bucureştenii nativi, pe cale de dispariţie, sunt, vă vine să credeţi, nişte oameni absolut normali, nicidecum demonii pe care îi consideră cei de prin alte oraşe, ba chiar urăsc şi ei Bucureştiul pentru ceea ce a ajuns din cauza "bucureştenilor". Asta ca o paranteză...
Mergem mai departe şi identificăm provenienţa "bucureştenilor" şi a "provincialilor": din nou, asemănare perfectă. Sunt moldoveni, ardeleni, olteni, dobrogeni, bănăţeni, regăţeni, orice, fără cea mai mică urmă de discriminare.
Există falsa impresie că "bucureştenii" sunt doar moldoveni sau olteni, ardelenii fiind cei care au lansat ideea, pentru că acolo se suferă intens de mania grandorii propriei lor superiorităţi în faţa celorlalte "provincii istorice". Fals! Ardelenii sunt tot atât de idioţi/de treabă ca şi restul, faptul că s-au născut într-o zonă în care au existat saşi, nemţi şi ce pizda mă-sii or mai fi existat neinfluenţând cu nimic sperma de ţăran prost a tatălui ori ovulul mă-sii. Influenţa săsească, ungurească, norvegiană, celtică s-o vedea prin arhitectură, dar sigur nu în materialul genetic, proştilor, iar caracterul vine doar din educaţia pe care ţi-au dat-o sau nu ţi-au dat-o în casă. Aşa că, dacă te-ai născut în Sibiu, dar eşti un mârlan borât, eşti un mârlan borât şi atât, cu nimic diferit de un mârlan borât din Paşcani sau Craiova, iar amândoi sunteţi mârlani borâţi pentru că aţi crescut în sânul mârlăniei borâte, care nu ţine cont de oraş sau naţionalitate. Prejudecăţile geografice pe provincii mă scot din sărite, iar ardelenii care se cred superiori îmi provoacă cea mai cruntă formă de urticarie pruritoasă.
Bun, acu' că ne-am lămurit cu originea comună universală a ăstora, pătrundem şi mai în profunzime şi vedem cine este, la nivel individual, "bucureşteanul" şi cine este "provincialul". Şi unul şi celălalt sunt acelaşi individ cel mult mediocru, banal, proletaro-sindicalist în mentalitate, pentru care succesul şi reuşita în viaţă au şi astăzi, în anul Domnului 2010, coordonate medievale: casă şi herghelie (aka maşină), plus o vacanţă pe an, de preferinţă în străinătate. Aici apare una dintre puţinele diferenţe: în vreme ce "bucureşteanul" e dotat cu ambiţie de neam prost, ce ţine loc de idei şi inteligenţă, "provincialul" e fricos. "Bucureşteanul", labagiu mental, se plictiseşte repede de încercat ceva în oraşul natal, aşa încât preferă să devină o dronă de Bucureşti, angajat într-o multinaţională, care-i ucide şi ultima brumă de rural grefată adânc pe cromozomii săi, în numele unui salariu cu care să se poată lăuda părinţii în faţa neamurilor. Nefiind capabil să gândească, va acţiona aidoma borgilor din Star Trek: va merge unde merg toţi "bucureştenii", va avea preocupări identice cu restul "bucureştenilor", îşi va cumpăra aceleaşi lucruri pe care le cumpără "bucureştenii" şi, aidoma "bucureştenilor", va dispreţui "provincialii", pe care îi va vedea drept nişte prăpădiţi necivilizaţi.
"Provincialul" e identic, doar că n-a avut curajul să plece de la mama, însă are tot un job de căcat, o gândire inexistentă, un mimetism caracteristic, şi, natural, va dispreţui "bucureştenii".
Îţi vine să-i calci pe amândoi pe muie, după care să-i baţi cu pula peste ochi până dau în cataractă pentru că fiecare se crede superior celuilalt, deşi sunt cretini în mod identic. "Bucureşteanul" ia de sus "provincialul" pentru că, are el impresia, locuitul în Bucureşti îl face automat o autoritate în orice domeniu, orice spune sau face el trebuind să se transforme instantaneu în ideologie pentru pârliţii din provincie. "Provincialul" dispreţuieşte bucureştenii pentru că o duc, doar în aparenţă, nota bene, mai bine decât el. Cu alte cuvinte, îi este ciudă pe ei, pe lucrurile pe care aceştia le lasă la vedere, vrând şi el Tucson, mall-uri şi hipstăreală,fără, însă, a da liniştea Slatinei natale.
Problema celor două tipologii e "provincialismul" crunt în care le bălteşte creierul, prin provincialism înţelegându-se ţărănie. Şi "bucureşteanul" şi "provincialul" sunt tot timpul în competiţie; între ei, între bucureşteni şi bucureşteni, între provinciali şi provinciali, ei trebuie să demonstreze constant cuiva că îi sunt superiori, că au mai mult şi mai scump.
Concluzia e că amândoi sunt nişte ţărani de oraş, cu gândire, preocupări şi bucurii de ţărani parveniţi. Şi chiar dacă poţi scoate omul din sat, satul din om nu-l vei scoate niciodată!