Thursday, March 4, 2010

Personalizări şi non-personalităţi

Motto: "Look at that subtle off-white coloring. The tasteful thickness of it. Oh my God, it even has a watermark!"
American Psycho


Ideea acestui subiect mi-a venit acum câteva luni, în vreme ce încercam să găsesc o temă din cale afară de unică pentru blogul de faţă, într-atât de unică încât să moară de invidie orice blogăraş din tipologia supărăciosului care se crede citit şi citat de întreaga suflare internaută. Şi tot căutând eu acea temă, am realizat că tocmai urmam un trend, în plină revoltă anti-trenduri ce pretind că susţin.
Cea mai sigură cale prin care poţi deveni banal şi conformist este personalizarea, de fapt, dorinţa de a fi nonconformist conduce la cel mai sinistru conformism. De aici trebuie să plecăm...
Nonconformismul plin de conformism este, deja, prezent pe toate drumurile, e atât de cotidian încât majoritatea nici nu-şi dau seama de existenţa sa şi, mai grav, de faptul că sunt parte a lui.
Luăm, frumos şi elegant, nişte exemple: câţi dintre voi se dau de ceasul morţii să-şi bage tone de tonuri de apel pe mobil? Melodii, clipuri audio haioase, zgomote din natură, pierdeţi o groază de timp alocând fiecărui contact din agendă tonul său de apel, fără să realizaţi că toată prostimea face exact acelaşi lucru, îşi personalizează telefonul. Suprinzător, în momentul de faţă, cel mai rar ton de apel e clasicul "ring", pentru că tuturor li se pare banal şi de căcat, deşi, în realitate, e simplu şi perfect audibil, indiferent de zgomotele ambientale.
Apoi personalizarea numărului de înmatriculare al maşinii proprietate personală...p-asta n-o înţeleg neam! Pentru ce pula calului ar trebui să plăteşti o sumă de bani în plus, nici nu contează dacă este mică sau mare, ci simpla ei existenţă, doar fiindcă lumea trebuie să ştie că pe tine te cheamă GBY. Mă doare-n cur de cum te cheamă, mă doare-n acelaşi cur şi că eşti fan NFS, văd singur că ai BMW, nu trebuie să-ţi pui asta la număr, nu-mi pasă de iniţialele neveste-tii şi ale celor doi boraci pe care îi ai, nu vreau să ştiu la ce firmă de căcat lucrezi, nici care e anul naşterii, nu mă interesează că ţăranca pe care o fuţi te alintă BBY (de la baby), în schimb, văzându-ţi plăcuţele de înmatriculare, deja ştiu foarte clar un lucru despre tine: puţi de la o poştă a prostie comună şi gregară!
Încerc să identific mental existenţa unui singur obiect sau aspect al vieţii care nu poate fi personalizabil: totul poate fi, în zilele noastre, personalizabil, până şi cărţile de credit pot avea imprimată moaca tâmpă a titularului. Muzică, vestimentaţie, locuri, obiecte, cuvinte, gestruri sau păreri, toate se căznesc să pară diferite, sfârşind în mainstream.
Cum anul trecut m-am ţinut de nunţi, am rămas siderat în faţa gradului de personalizare la care pot merge nişte rahaturi de verighete. Convexităţi, concavităţi, şlefuiri de nu ştiu care, încrustaţii din cele mai savante, toate invizibile pentru un om normal la cap, care niciodată nu va sta, în cadrul unei discuţii, să numere pietrele de pe verighetă sau să vadă dacă e pilită de sus în jos sau de la stânga la dreapta. Verigheta e un simbol şi nimic altceva, existând şanse uriaşe să o pierzi pe la vreun Lukoil de pe DN1, post-pişare, atunci pentru ce dracu' să dai mii de euro pe ea?
E caraghioasă justificarea pe care absolut toţi cei bolnavi de personalizare o dau: "cum să fiu eu ca toată lumea?". Futu-te-n cur de prost, am o noutate pentru tine: de frică să nu fie ca toată lumea, nimeni nu mai e ca toată lumea, iar cele mai banale lucruri în teorie sunt, astăzi, şi cele mai rar întâlnite, pentru că nimeni nu le mai vrea.
Sunt obosit şi scârbit de atâta pseudononconformism. Îmi aduc aminte că şi eu căutam teme pentru mobil sau PSP, logo-uri pentru avatarul de la messenger, wallpaperuri, haine de nu ştiu care şi tenişi cât mai exclusivişti, până când am avut revelaţia penibilului ce mă stăpânea. Acum încerc să fiu eu însumi, nu doar opusul a ceea ce detest. Personalizarea e imagine, important e conţinutul, sau, mai bine spus, "graffiti worth reading rarely is written on walls that are worth writing on". E de la The Mighty Mighty Bosstones şi-mi place al naibii!