Wednesday, November 10, 2010

Un fel de Larry Flynt...


Dacă aveţi vreo pasiune sau vreun fel de talent, nu le transformaţi într-un serviciu pentru că, după o vreme, veţi ajunge să le urâţi visceral. Ele nu vor mai fi hobby-uri, ci norme fixe, automatisme, îndatoriri, nevoi, obligaţii, sule-n coaste, pistoale lipite de tâmplă, lame pe vene, funii legate de gât, capete date de pereţi, etc. (Vechiul Băra ar mai fi scris şi "pule-n cur", noul Băra încearcă să se lase de asemenea năravuri.)
Probabil că am talent la scris. Nu ştiu cât de bun sunt, sigur nu-s nici cel mai bun, dar nici cel mai prost, mă descurc relativ bine cu arta de a te face din cuvinte un căcat cu ochi, fără să ţi-o spun direct. Reciteam zilele trecute texte scrise în urmă cu nişte ani şi realizam cât de bine scriam atunci şi cât de prost o fac acum. Motivul e cel de mai sus: în loc să mă mulţumesc cu un talent, m-am lăcomit şi am vrut să-l fac un mod de viaţă. Dar m-am lăsat, aşa că o vreme n-am să mai scriu nimic, cu atât mai puţin remunerat, măcar până-mi scot talentul de la rehab.
În plus, am mai decis să încerc să mă "maturizez", să fiu un om respectuos, care să nu mai instige la violenţă verbală, care să nu mai înjure ca un şofer în autobază, care nu va mai urî, nu va mai genera sentimente negative în jurul său, şi nici nu va mai încuraja fetele să se lase de şcoală pentru filme porno. 
Altfel spus, trec printr-o perioadă definibilă ca pacifistă, aproape religioasă, aidoma celei trăite de Larry Flynt imediat ce o cunoscuse pe Ruth Carter Stapleton. Totuşi, nu cred să mă ţină, oricât de mult mi-aş dori să fiu un om normal, simt că mă încarc cu lături, aşa, de jos. Şi cum curu' îl ţin bine ferecat, deja le simt năvălind pe gură. Dar măcar am încercat, parol!

2 comments: