Wednesday, September 8, 2010

Super-tipul sau pulifriciul militant

Începem prin intermediul unui şapou cu rol lămuritor, ce defineşte cadrul discuţiei de astăzi: mie îmi place la nebunie civilizaţia, oraşul, tehnologia, şi mai ales confortul pe care mi-l oferă viaţa în anul domnului 2010. Pe cale de consecinţă logică nu identific niciun motiv serios pentru care ar trebui să mă reîntorc prin comuna primitivă şi să le fac concurenţă pitecantropilor. Cu alte cuvinte, simt o durere acută la doi-trei centrimetri în faţa organului copulator vis-a-vis de salvarea planetei şi alte băşini fascisto-ecologiste. Ţin prea mult la confortul meu pentru a mă interesa ce vor face generaţiile următoare şi, până la urmă, după mintea mea, progresul e tocmai apanajul unor minţi luminate care învaţă să exploateze corect nişte resurse, nu să le ţină, aidoma boşorogilor, "de bune", cu preţul de a muri în mizerie. Deci, dacă vrei să-mi strici ziua, dar şi să-ţi fut dispoziţia cu proasta mea dispoziţie, invită-mă să petrecem în sânul naturii. 

Există, însă, o categorie de oameni pe care o urăsc cu constanţă de când i-am conştientizat prezenţa infectă pe suprafaţa pământului: retardatul ecologist, pasionat de natură şi de salvat căcaturi la modul general, planeta în particular. Exact în această categorie se regăseşte şi pulifriciul militant.
Foarte scurt, am să explic de ce ecologia e o mizerie care ţine doar de simţul estetic şi de senzaţia că faci un bine, nicidecum de salvat planeta. Seniorul meu e Dumnezeul salubrităţii în România şi mi-a detaliat motivele pentru care colectarea selectivă şi reciclarea sunt nişte prosteli numai bune de prostit proştii, dar că ele trebuiesc făcute pentru că aşa vrea UE. O firmă de salubritate cheltuieşte foarte mulţi bani colectând selectiv, consumă enorm de mult carburant pentru a transporta PET-urile din care hipsteraşii vor să facă tricouri şi periuţe de dinţi, poluează la greu arzând plasticul colectat selectiv pentru a produce rahaturile de mai sus, una peste alta, planeta nu se salvează, însă se fut o groază de bani. A propos, plasticul nu e toxic, are o singură problemă: se degradează extrem de lent. 
Cum ecologia e religia oricărui hipster cu respect de sine şi ascultător de Guerrilla, acesta crede că face ceva foarte tare şi avantgardist, care-l ridică la un nivel superior în faţa profanilor care mănâncă Mec şi râgâie bere, iar dacă te opui credinţei sale, te compară cu Boc, pe care-l doare în cur de generaţiile următoare care vor plăti împrumuturile de la FMI, deşi situaţiile nu seamănă deloc. Hipsterul, însă, e un sferto-doct, îţi bagă nişte cifre luate de pe net cu Ipad-ul, ceva ideologie, un însemnat factor pasionalo-militant, şi gata campania.
Pulifriciul militant este, totuşi, mult mai mult decât un simplu hipster mânat de convingeri fascisto-ecologiste. El este un iubitor al naturii, în care se refugiază să-şi "încarce bateriile". Pulifriciul militant este, fără excepţie, fie softist pe la o firmă care lucrează neapărat pentru "afară", fie artist neînţeles, fie jurnalist de trei lei pe la vreo revistă de atitudine pe care nu o cumpără nici naiba, pen' că presa e, oricum, în budă. Tudor Chirilă,  Mihnea Blidaru de la Luna Amară şi Bucurenci nu se pun, ei sunt deja la un alt statut.
Fiindcă în interiorul său ştie că e un căcat expirat şi plicticos, subiectul nostru simte nevoia să se implice, să facă el ceva pentru omenire, deşi omenirea nu l-a rugat să o salveze, plus că o şi cam doare-n pulă de iniţiativele lui. Aşa că face din pasiunile lui obosite un mod de viaţă, de implicare socială.
Pulifriciul nostru are în cap o singură idee: să stea în mijlocul naturii, înconjurat de prietenii săi la fel de cretini. Azi la Vama Veche, mâine pe munte, poimâine salvăm Poiana Narciselor, răspoimâine Roşia Montană, apoi escaladăm vârful Negoiu, peste două săptămâni suntem la Stuffstock să arătăm că ştim ce-i muzica de calitate, mai zdrăngănim o chitară ca nişte adevăraţi folkişti, el nu e ca mine, care doar dau din gură, el se implică, mă înţelegeţi? 
Una dintre puţinele chestii la care poate fi util Facebook-ul e ca ai ocazia să vezi cât de proşti sunt oamenii, inclusiv pulifricii militanţi, care nu scapă şansa de a da o virală web 2.0 sau de a recunoaşte că asculta muzici de căcat şi văd filme proaste. Pozele, însă, sunt cea mai bună ocazie de a se face de râs. Ce pwla mea îţi poate plăcea la a dormi cu bocancii la nas, târându-te în patru labe şi sperând că te aude cineva?
Nu e exclus să-şi tragă vreo fundaţie sau un oengeu prin care salvează el Pământul de invazia PET-urilor, Roşia Montană de Lex Luthor şi sufletele românilor de manele. Ceea ce nu înţelege pulifriciul militant, fiind un redus mintal chitit pe a se autosatisface la simţul estetic, e că, de principiu, se tratează cauzele, nicidecum efectele. A nu arunca punga de la KFC pe geamul maşinii, a nu da foc la cauciucuri în spatele blocului, a nu merge la Vama Veche, a nu asculta manele, denebeu, Inna şi folk pentru retarzi nu ţine de ecologie sau salvat suflete, ci de educaţie.
Vorba lui Eftimie, când îi văd şi-i aud pe pulifricii ăştia militanţi, îmi vine să mă băşesc într-un cozonac pe care să-l trimit fundaţiei lor, în semn de mulţumire că încearcă să mă treacă strada cu forţa. Uluitor, pentru mine, cel puţin, e că se găsesc oameni care să-i creadă p-ăştia, care să ia de bune tâmpeniile lor.
Încheierea e perversă, ca pe Târgu' Ocna: cu gândul la aceşti pulifrici, de Ziua Pământului promit să aprind toate becurile din casă (am numai de 100 şi de 75 W), să dau drumul la televizorul LED de 46" la care m-am asigurat că opţiunea Energy Saving e pe Off, mă angajez, deşi m-am lăsat, să beau Pepsi dintr-un PET pe care nu-l voi colecta selectiv nici mort, să pornesc motorul de la maşină şi, cu o sinistră durere în cur, să-mi bag ceva în ideologia lor. Şi în ei...

No comments:

Post a Comment