Wednesday, April 28, 2010

99 de moduri pentru a fi cretin: 1 mai şi tineretul

Dacă vreunul n-a avut ceva mai bun de făcut decât să numere chestiile pe care le urăsc, nu le suport, mă enervează sau îmi provoacă urticarie, măcar cele scrise p-aici, că nu le ştiţi pe toate, îl rog să-mi comunice şi mie numărul exact, nu de alta, dar la acesta voi mai adăuga unul, reprezentat de ăia care îmi numără preferinţele.

Niciodată nu mi-au plăcut tinerii şi nici termenul ce face parte din aceeaşi familie de cuvinte, tineretul. Nu mi-au plăcut tinerii nici pe vremea când făceam parte din ei, adică pe la 18-20 de ani, nu mi-au plăcut şi nu-mi plac pentru că mi se par foarte idioţi în tot ceea ce întreprind, (nu) gândesc, îmbracă, ascultă, văd şi, mai ales, în tot ceea ce simt. Mă îngrozeşte perspectiva că tinerii din ziua de astăzi, care sunt copleşitor de idioţi, îmi vor da mie pensie şi nu consider că explicaţia "lasă-i, sunt tineri" serveşte drept o scuză justificabilă pentru prostie, pentru ţopârlănie sau pentru lipsa unor valori. Dacă eu n-am fost (foarte) idiot, asta înseamnă că se poate, deci dă-vă-n pula mea de "tineri"!
Tinerii se asociază instantaneu cu un alt cuvânt care mă scoate din sărite, distracţia. E deja un truism să spui "tinerii se distrează", chit că eu unul, fiind foarte îngust la minte, aşa cum mi s-a mai spus, nu înţeleg cum cineva s-ar putea distra făcând ce fac tinerii. Ce este, de exemplu, distractiv, în a merge într-un club, unde pute a curvă şi cocalar de bani gata, a prostie crâncenă şi ţărănie? Aaaa, mi s-ar părea distractiv, de exemplu, să inchizi uşile de la Cuando, apoi să dai drumul înăuntru la vreo 80 de punkeri beţi pulă şi cu chef intens de mardeală, oh, da, aia distracţie adevărată, bocanc Dr. Martens pe faţa DJ-ului! Dar să nu divaghez: pentru că este foarte idiot, tineretul acţionează mimetic şi de 1 mai pleacă la mare. Mersul la mare e o cruntă imbecilitate, mai ales mersul la mare în România, dar să mai mergi de 1 mai, cu toţi decervelaţii, deja asistăm la un fenomen de cretinizare naţională.
Există două categorii de dobitoci care merg de 1 mai la mare, cu menţiunea specială Voma Veche: tinerii de maximum 23 de ani care se cred artişti, rebeli şi ce pula lu' Mădălin Ionescu s-or mai crede ei, care acolo încep să o ardă boem şi neo-hippie cu zdrăngăneli de chitară, iubiri neînţelese şi neîmpărtăşite, plus un galop de sănătate la fofoloanca goală pe plajă, deci genul care-l idolatrizează pe Tudor Chirilă, ăştia fiind primii. Mai există şi variaţiunea tineretului corporatist de Bucureşti, care se deplasează cu maşina, se cazează la hotel, merge în club să bage minimal, deci tipologia târfulice/puştan de bani gata, dar care e cel puţin la fel de idiot prin punctele esenţiale, poate chiar mai idiot.
A doua categorie care merge de 1 mai la mare e reprezentată de hippioţii din vremea de aur a mişcării flower-power, acum în vârstă de 50 şi ceva de ani, care-şi cară copiii, guvernanta, căţelul şi purcelul pentru 3 zile de Woodstock revival în patru labe, la cort, pe plajă, cică să retrăiască ei tinereţea. Eminamente imbecil: de ce dracu' ai vrea să rememorezi o perioadă în care erai uber-idiot? Evoluţie înseamnă să te uiţi la tine acum 5 ani şi să te ia râsul, sau plânsul, după caz, de cât de prost erai atunci. La mine trăirile sunt mixte, d-aia oscilez între râs şi plâns.
Interesant e că de 1 mai nu merg la mare treningarii, ţăranii de oraş sau neamurile foarte proaste, ăia eventual să fută un grătar la iarbă verde, vacanţa de 1 mai fiind o chestie rezervată doar tineretului pseudo-intelectual.
Aşa încât, dacă săptămâna viitoare vă întreabă careva pe unde aţi frecat mangalul de 1 mai, nu-i spuneţi că aţi fost la Vama Veche, e sigur un ordinar aidoma mie, care se autosatisface mental cu prostia din împrejurimi.



4 comments:

  1. 100% de acord cu tine. N-am fost in viata mea nicaieri de 1 Mai muncitoresc, nici de 2-ul tineresc sau cum naiba s-o mai numi, nici la Vama, nici la 2 Mai si zau daca inteleg curentul asta de a migra "in turma" la munte ori la mare ori de cate ori Guvernul da cate o zi libera la prostime...Totusi, cred ca asta tine mai mult de capitala, provincialii nu gusta in aceesi masura aceste placeri...

    ReplyDelete
  2. Don't criticize what you don't understand, man...

    Inainte de a avea o parere echivalenta despre 1 mai, eu am mers odata pana acolo ca sa ma documentez, sa stiu ce injur :-) Crede-ma, din fata televizorului nu vezi nici partea buna, nici partea rea, asa ca go for it and check it out! Cu cortu!

    ReplyDelete
  3. da' cati ani crezi ca se distreaza tinerii?maxim 5 ani dupa care se duc dracu' sa se angajeze ca nu-i tin parintii sa frece menta degeaba.deci care-i faza?? tinerii iti dau tie pensie sau adultii??
    ps nici eu nu m-a "distrat" in "tineretea" mea in felul descris de tine

    ReplyDelete