Thursday, March 18, 2010

Ţiganul, ţigănetele şi mexicanul

Şapou revival: N-am înţeles niciodată discriminarea rasială, pe etnii şi pe zone ale aceleiaşi ţări, în schimb rezonez intens cu discriminarea pe stilul de viaţă sau pe intenţiile probabile ale unor indivizi. Corelaţia cu unele etnii sau regiuni este, întotdeauna, o coincidenţă. Exemplul definitoriu mi se pare Connect-R: chiar dacă nu mă încadrez în targetul său, nu pot decât să-l respect pentru ceea ce face, pe domeniul lui este profesor din orice punct de vedere. Şi tocmai pentru că este foarte bun, lumea îl credea jamaican, englezoi, pizda ma-sii ce l-or mai fi crezut, până când omul le-a spus-o în faţă: "nu, sunt ţigan, şi sunt foarte mândru de asta!" Un om sănătos la cap nu judecă oamenii pe criteriu etnic, ci pe ceea ce fac, pe viaţa pe care o duc şi pe intenţiile pe care le lasă la vedere. Connect-R e, pentru toată lumea, muzician, nu ţigan. Despre Bercea Mondialu', însă, se spune că e ţigan, aplicându-se o discriminare greşită la bază. Bercea Mondialu' e interlop, e cămătar, e dubios, ţigănia etnică fiind doar o coincidenţă. A înţeles cineva, ceva? Trec de şapou către...

...Don Carlos. Liotele de fani ai precedentului profailăr de local pot fi bucuroşi, aşa mizantrop cum mă ştiţi şi iubiţi, din când în când, tot mai scot capul şi converşii în lume. Cu toate astea, nu sunt deloc convins că restaurantul ăsta va fi subiectul principal aici şi acum, cât aplicarea corectă a teoriei evoluţioniste pe bază de înţelegere a conceptului de adaptabilitate.
Don Carlos e un restaurant cu profil mexican, situat (relativ) în buricul Bucureştiului, la vreo 5 minute de mers cu maşina de zona Dorobanţi, acolo pe unde vă toacă EBA şi Costeluş Căşuneanu contribuţiile la infrastructură şi medicamente compensate. Surprinzător pentru aşa poziţie bună, n-are preţuri mari, iar porţiile sunt mai mult decât generoase, locul în sine fiind unul, să-i spunem, "normal", adică nici nu le dă luxul afară din casă, da' nici a bufet din halta Potigrafu nu arată. La o primă privire ceva manelistic te trage discret de mâneci, cel mai probabil scaunele albe din piele ecologică. Nu m-a tăiat pişarea, deci n-am dat pe la budă...asta e, şi eu sunt dezamăgit, bănuiesc că nu vâsleau cultural prin căcat alături de Remedios Varo.
Altceva era, însă, remarcabil: culoarea personalului. Domni spălaţi, bine îmbrăcaţi, relativ politicoşi şi manieraţi, cu pielea intens pigmentată. Mexicani nu erau sigur! Micul Jung din mine îşi freca încântat palmele, eram în faţa unui caz foarte bun de analiză umană. Dacă nu-s mexicani, tentaţia era să le spun ţigani, dar asta ar fi contravenit principiului discriminării pe stil de viaţă, oamenii fiind unii cât se poate de onorabili ca intenţii şi ambalaj exterior. Şi tot uitându-mă în jur, am observat un fel de congregaţie cămătărească în apropierea barului, congregaţie care, însă, se manifesta într-un mod decent. Raţiunea plus prejudecăţile îmi erau din nou călcate în picioare, parcă eram într-un univers al lui Terry Pratchett. Îmi aduc aminte şi de afişul lipit pe uşa de la intrare: orchestra "Canibalii"! Întâmplarea face ca doi membrii ai orchestrei "Canibalii" să vină la ridicat boxe şi mixere. Oare cum arătau cei doi artişti? Of course fucking of course, ca nişte ţigani, probabil pentru că îşi lăsaseră hainele bune acasă, ştiind că au de manevrat incinte acustice. Şi tot reflectând eu pe ce mi se întâmpla, am înţeles, într-un final, că eram în faţa unui senzaţional exemplu de adaptare socială. Pentru asta, însă, a trebuit să mă întorc la un tipar pe care tot eu l-am definit şi descris din punct de vedere teoretic: ţigănetele.
Oamenii numesc "ţigan", cu echivalentul feminin "ţigancă", orice domn/doamnă cu pielea ceva mai tuciurie nu de la prea multă muncă în mină sau la Copşa Mică, înveşmântat în pantaloni bufanţi, cu pălărie neagră, respectiv cu 13 fuste înflorate, uzual având alături 5-6 puradei care degajă o duhoare cumplită şi care, dacă nu cerşesc, încearcă să-ţi vândă un parfum, un ceas sau un telefon mobil. Să facem mental următorul experiment: se ia un cetăţean suedez, blond şi cu ochi albaştri, pe care îl vom îmbrăca aidoma profilului descris mai sus, plus contextul boracilor, el va fi catalogat tot drept "ţigan". De acord? Bun! Ce vreau să demonstrez cu acest experiment? Simplu, faptul că a fi "ţigan" este, în acest caz, o chestiune de profesie, un mod de viaţă, care nu ţine cont de etnie, ţiganul ţigan fiind doar o coincidenţă nefericită şi generatoare de prejudecăţi pentru etnia sa. Îi spui greşit "ţigan", aşa cum tragi la xerox, nu la copiator, şi-ţi cumperi adidaşi, nu pantofi sport.
Ţigănetele e "ţiganul comportamental" de mai sus, care nu se mai îmbracă în fuste colorate şi înflorate, cel care lasă jos pălăria şi vândutul de Hugo Boss furat, apucă geaca de piele şi treningul şi care se organizează în clanuri de cămătari. Nu trebuie să fie de etnie romă, poate fi foarte bine moldovean, ardelean, oltean, bănăţean, muntean sau un norvegian prin adopţie care a îmbrăţişat un anume modus vivendi. Ultimul la rând vine "mexicanul", adică ţigănetele, fost ţigan în tinereţe, care s-a făcut om respectuos şi respectabil.
Cârciuma de la care am pornit mi-a făcut demonstraţia existenţei inteligenţei de evoluţie: probabil că domnii de pe acolo fuseseră la începuturi "ţigani". La un moment dat, au înţeles că nu merge să umbli o viaţă întreagă cu CK One-ul furat prin parcări, şi s-au transformat în "ţigăneţi", trecând de la ceasuri false la snopit în bătaie bugetari care nu restituie clanului mafiot cele 5 milioane luate cu împrumut pentru petrecerea de la McDonald's a lu' ăla micu'. Fiind băieţi inteligenţi, aşa cum am stabilit, "ţigăneţii" nu s-au mulţumit cu viaţa de interlop, de la un punct şi-au zis că vor în lumea bună. S-au transformat în "mexicani", poate şi pentru că i-a dus capul să folosească abundenţa de melanină în favoarea lor.
D-asta, când am dat să plec, politicos, chelnerul de la Don Carlos mi-a spus "vă mai aşteptăm", în loc de "să vă fut în gură"!

2 comments:

  1. baga ti ai pula-n ma-ta, prost il mai imiti pe piticigratis.

    ReplyDelete
  2. Cum îl imiţi tu bine, cineva trebuia să-l imite prost, m-am găsit eu.

    ReplyDelete