Wednesday, February 17, 2010

Trenduri de rahat

N-am avut-o niciodată p-asta cu a fi la modă sau în trend, dar nici n-am înţeles-o vreodată, moda, în general, părându-mi-se o mare prosteală, numai bună pentru cei lipsiţi de personalitate, gusturi şi încredere în ei înşişi, care au nevoie să vină unul să le spună cum să se îmbrace, cum să gândească sau să vorbească. De ce ar trebui să-l ascult eu pe Marian Dîrţă filosofând pe tema tunsorilor moderne, atâta vreme cât el arată ca şi cum ar fi fugit de acasă cu banii de perdele? Dar nu despre moda asta vreau să scriu, ci despre câteva trenduri ale momentului, pe care le voi denumi trenduri "sociale".
Două lucruri sunt, din start, extrem de stupide: primul,să fii în trend pentru că aşa ţi-au zis Bote şi Tudor Chirilă sau pentru că aşa face toată lumea, cu precădere prietenii tăi idioţi, şi, al doilea, să fii nonconformist pentru că e la modă să fii nonconformist, după cum ai văzut la Tudor Chirilă şi Bucurenci, nonconformismul apărându-mi ca un trend mult mai de căcat decât trendul per se.

Bloggerii mi se par cam cel mai idiot trend al prezentului, dacă e să întocmesc şi o ierarhie. Ideea de a avea un blog e cvasi-în regulă, n-am nimic cu ea în punctele esenţiale, devine un trend de căcat atunci când o transformi într-o afacere, atunci când o faci pentru "unicii pe zi" sau pentru că publicul o cere. Ăla nu mai e blogging, e curvăsăreală, blogul nu te mai reprezintă pe tine, ci pe cei care îşi trimit posturi de ale tale pe intranetul de la multinaţională. O târfă nu spune nimic când clientul o plesneşte; plânge un minut, apoi se dă cu fard, acoperind vânătaia, pentru că, dacă ar riposta, şi-ar pierde muşteriul: aşa şi bloggerii care acceptă să fie înjuraţi pe al lor blog de trolli cretini, de teamă că poate nu vor mai face norma de accesări zilnice. Unde mai pui că 'ăi mai vizitaţi, fără a da nume, scriu foarte, foarte prost, banal, plictisitor, politically-correct, fiind incapabili de a transmite vreo stare sau vreo idee.

Conturile de facebook şi twitter vin imediat la rând, în mintea mea constituindu-se ca suprema poponărie a momentului. Şi totuşi, pentru asta există milioane de lemuri care pot citi pe Twitter cum unu' tocmai ce se cacă împrăştiat şi simte că ar trebui să împartă, pardon, share-uiască, momentul unic cu prietenii din listă. Facebookul e Dumnezeul homosexualităţii online, e acest Freddie Mercury al internetului, locul unde cretinul X a devenit prieten cu cretina Y, iar cretinilor A şi B le plac pozele cretinilor X şi Y, ce tocmai au devenit prieteni. Uitatul la poze, pozele în general, sunt o plăcere eminamente feminină (sau homosexuală), doar femeile adoră să se uite, cât e ziua de lungă, la poze cu ele, cu prietenele lor, cu ele şi iubiţii lor, cu ele la locul de muncă, cu ele la ultima nuntă a unei tute ce le-a fost colegă, cu ele la mare, cu fostul iubit şi noua lui prietenă, mult mai nasoală ca ea, una peste alta, dacă vrei ca o femeie să nu te fută la cap în timp ce te joci God of War ca un posedat, umplând ecranul de sânge, dă-i poze, multe poze, DVD-uri întregi cu poze, conturi de Facebook pline cu poze, poze, poze, numai şi numai poze. În concluzie, dacă eşti femeie, se mai admite un cont de Facebook, pe motiv că vrei să vezi poze, multe poze, un bărbat cu cont de Facebook, însă, e de al lui Solcanu, se arde la rozetă. N-ai cont pe reţelele de socializare online, eşti demodat şi retrograd.

Muzica indie şi alternative, deci, automat, Radio Guerrilla. Îţi plac manele, deci eşti un mârlan de toată frumuseţea, dar pot accepta asta. Îţi place house-ul, minimalul, Radio Zu şi clubbing-ul, te dai şi DiGei, având ca hobby mixajul, aşadar eşti un mârlan infinit mai mârlan ca manelistul, dar până şi pe asta o pot accepta. N-ai educaţie, atâta pricepi, "ola, ola, mi amor, de tu corazooon", mi-e milă de tine, dar te înţeleg, creierul tău cât nuca nu poate asimila mai mult. Dar să poţi suporta nişte "unii" cu moace de contabili ori informaticieni de la Oracle, vlăguiţi, cu feţele supte, raşi în cap şi cu ochelari sau cu un început de pleată oribilă, cu fulăraşe sau eşarfe în jurul gâtului, care cântă o labă ce nu poate fi încadrată nicăieri, p-asta nu o mai înţeleg. Nu ţine mişcarea cu "dacă au chitări, trebuie să fie rock", schelălăiala de câine vagabond bătut de ţigani e orice, numai rock nu, iar vocea, oh, da, vocea de homosexual cu fisuri anale ce jeleşte "use somebodyyyyyy" chiar trebuie să fie rock. În pula mea, uite aşa s-a inventat rockul pentru corporatişti, iar Radio Găurilla are cel mai mare merit în promovarea acestor indivizi ambigui sexual, la care se mai adaugă o chestie de trei lei: vin cu tot felul de campanii mişto din punct de vedere conceptual, pe care, însă, niciodată nu le termină, aidoma muzicii pe care o dau. În loc să emită Iron Maiden cu Paul DiAnno, de teamă ca nu care cumva să se angoaseze corporatistul şi să schimbe terifiat pe Radio Romantic, dau Coldplay şi OCS. Tot aşa şi cu campaniile: nu oferă soluţii la mitocănia urbană, de genul bâtelor în cap, săbii ninja şi ce mai visa Rorschach atunci când îl interogau poliţiştii, mulţumindu-se doar să amintească de existenţa unor tipologii. Paranteză: formaţia The Hellacopters este excepţia de la regulă! Deşi cântau garage rock, oamenii se dădeau la bază prin Entombed şi Backyard Babies, mişcarea cu garage-ul fiind doar de distracţie, care, întâmplător şi pentru că erau meseriaşi, le-a ieşit într-un mare fel. Nimeni nu ştie că ăştia au readus garage-ul în prim-plan, şi, mi se pare foarte normal, nimeni nu-i difuzează!

Farsele...oh, Sfinte Sisoe, Sfinte Căcat şi Sfinte Isuse Christoase, găseşte cineva amuzante chestiile astea pe posturile de radio? În capul meu, farse pot asculta doar ăia care nu se spală, merg cu troleibuzul şi râd după ce mănâncă ce scot din nas sau dintre degetele de la picioare. Întotdeauna am visat să mă sune unul d-ăsta de face el farse, Buzdugan, Jugaru Shukaru, doar pentru plăcerea de a-l băga în pizda mă-sii. În plus, mie niciodată nu mi-au plăcut surprizele, nu-mi iese reacţia entuziastă la ele, pentru că, de principiu, dacă nu ştiu clar ce mi se întâmplă, devin agresiv şi violent.

Eşarfa, man-poşeta şi converşii: bun, am şi io din astea, dar mie îmi stau bine şi îmi servesc la infiltrarea în cercuri superficiale, care judecă doar după aspect şi brand, pe care le pot distruge din interior. Te vede duduia la modă, puţin mai cult decât colegul de birou, zice că l-a prins pe Justin Timberlake de cordon, după care, îi faci surpriza: de Valentine's Day, când se aşteaptă la inimioare, trandafiri şi petrecere în club, o duci la concert cu Negură Bunget şi o părăseşti în mijlocul moshing pit-ului. (rom. groapa de moşală)

Venitul la munte (dacă eşti bucureştean), este o modă de rahat, pentru că nu reprezintă o plăcere, ci o obligaţie. Pari sărăntoc să nu te duci weekend de weekend la munte, ca toţi corporatiştii, te ostracizezi singur, vei fi judecat, condamnat şi scos din address book-ul Outlookului, deci, automat, privat de mailurile funny. "Bucureştenii" vin la munte pentru că "se merge la munte", n-are ce mama dracu' să le placă să se înghesuie pe DN1 sau prin alea două-trei cărciumi din Poiana Braşov.

Mutatul în Bucureşti (pentru provinciali), pe motiv că se câştigă mai bine e, iarăşi, un trend. Mă rog, tehnic, a cam fost un trend, acum, cu criza, s-a dus pe sfânta pulă şi pentru asta, să-i mulţumim în cor bunului Doomnezeu. Nici bine nu termina proasta facultatea de trei ani, că se şi vedea angajată pe la Deloitte, în Bucureşti, să se dea mare mă-sa prin toată Codlea cu cât de deşteaptă, competentă şi apreciată e fi-sa. D-aia nu mai poţi circula prin Bucureşti, d-aia pute vara prin metrouri, d-aia pute prin parcuri, d-aia pute în magazine a târfă, că s-a umplut oraşul de olteni, de moldoveni sau de ardeleni, care le vor spune, după o vreme, rudelor, "provincialii ăştia".

Inepţia "Cel mai mult pe lume, eu detest minciuna" - 'ai, să mori tu, chiar aşa? Dr. Gregory House, spune "everybody lies" şi are perfectă dreptate; cu toate astea, toată suflarea planetei, de la Anda Adam şi până la Dudu Steel, repetă în cor "eu urăsc minciuna"...dar o practic, aş adăuga eu.

Plăsmălăul sau Lecedeul din sufragerie, Ipod-ul şi Iphone-ul - Pe vremuri te dădeai mare cu vitrina şi cu televizorul color Elcrom, apoi cu combina muzicală având LED-uri colorate, uşa metalică, balconul spart şi făcut cu boltă, acu' trendul e să-ţi iei ditamai televizorul de 102 cm, să moară vecinii la cum se văd Ţociu şi Palade pe cristale lichide şi-n FullHD. Numai că gibonul habar n-are că un televizor FullHD are nevoie de o sursă la fel de FullHD, conţinutul SD văzându-se ca o budă, şi uite aşa a făcut el rate pe 5 ani să se uite la OTV cu ghosting şi blur. Varianta culeanu la trendul tehnologic e să-ţi cumperi Ipod şi Iphone. Admit că Iphone-ul are o calitate bună a sunetului, dar atât, căştile cu care e livrat sunt nişte gunoaie, itunes e o mizerie, până la ultima ediţie nici nu avea radioFM încorporat, trebuia să mai dai un milion pe modulul respectiv, în schimb Iphone-ul e o mare păcăleală, pentru că-şi propune să facă foarte multe, eşuând lamentabil în tot. Iar ca telefon, este de departe una dintre cele mai proaste variante. Atât Ipod-ul cât şi Iphone-ul, sunt, însă, trendy, iar un hipster altfel se uită la tine dacă scoţi Iphone-ul din buzunar. Dacă ai şi nişte The Killers pe el, l-ai sedus.

Iubirea...vaaaai, cât de tare mă enervează asta cu iubirea. Unu-doi, iubirea e supremul sentiment (căcarea ce are?), eu te iubesc, tu mă iubeşti, noi ne iubim, cum n-ai ce zice, cum o bagi la înaintare p-asta cu "iubirea". Mie nu mi-a venit să cred, însă există nişte proşti care-şi încheie toate semeseurile cu "te iubesc": "am o unghie în carne. te iubesc" sau "m-am înzăpezit în Pasul Tihuţa. Te Iubesc". OMFG, mi-e silă, deja fac urticarie de la atâta iubire vorbită.

Şi chiar când mă pregăteam să finalizez, mi-am adus aminte de o altă chestie în super trend, pe care, însă, o voi detalia într-un post dedicat: personalizarea. De personalizare ţine şi încheierea specială, pe care o evit aici şi acum, plin de abilitate.

4 comments:

  1. pula mea, si io care ieri am scris depsre hipsteri =)) excelent!

    un singur bai ai tu, esti prea metalar am impresia. indie are multe chestii misto, chiar daca aia arata ca niste pule blege.

    ReplyDelete
  2. "Metalar" e un fel de cocalar care ascultă metale, nu? Atunci clar sunt metalar.
    O să scriu eu despre muzici odată şi odată. Nu mă înţelege greşit, nu-s d-ăla care bagă doar Rotting Christ pe venă, au contraire, însă îmi place ca omu' să fi sincer cu el însuşi. De exemplu, Bon Jovi: e comercial, e siropos, dar e extrem de bine cântat, şi niciodată nu s-a ţinut mare metalist. Respect!

    ReplyDelete
  3. sincer nu foloseam metalar in sens peiorativ, dar am vazut ca dai exemple tot cu metale, ultimul era chiar maiden.

    ReplyDelete
  4. sincer ..parerea mea e ca oricine face ce vrea daca nu iti palce trb ta.....eu detest manele.....da nu vin sa zic fac un blog shi sa zic ca le urasc ...:| deci tine pt tine

    ReplyDelete