Saturday, January 2, 2010

Autoportet vol.5: Cocalarul coclit

Iată-ne ajunşi la momentul la care caracterizăm stăpânul României, dumnezeul Balcanilor, tatăl şi mama lor, cu certitudine cel mai răspândit exemplar al faunei umane autohtone, cocalarul. Subiectul pare facil şi s-ar mula perfect pe descrierea de mai sus, însă abordarea va fi una inedită, la fel ca şi modul în care voi diseca tipologia, pentru că, spre deosebire de celelalte episoade, voi lucra cu exemple concrete. Deşi articolul este despre "cocalari", nu voi încerca să schiţez o tipologie a cocalarului cu freză ca lama de topor, trening, ochelari D&G şi BMW de acu' 8 ani, înmatriculat în Bulgaria, că-i mai 'eftin, ăştia nici cocalari nu mai pot fi numiţi; sunt manelişti, otevişti, ţărani de oraş, naşpeţi, interlopi, împuţiţi, ţigani wanna-be's, neamuri proaste, etc., dar NU SUNT COCALARI. Ntzzzz, cocalaru', după mine, e ceva infinit mai enervat, mai deranjant, mai vomitiv şi care stârneşte reacţii mult mai criminale decât borâţii de mai sus.


Dar cum marşam pe ineditul momentului, o să identificăm câteva caracteristici obligatorii ale cocalarului, însuşiri ce-l definesc şi-i creionează portretul, incluzându-l astfel în marea familie a cocalarilor. Dacă un individ bifează minim una dintre aceste "virtuţi cocălăreşti", e automat considerat cocalar, nimic mai simplu...
1. Maşina: marca, modelul şi culoarea spun totul. Dacă ai BMW în România, automat eşti cocalar. Punct! Mă cac pe explicaţii sau pe "stai să vezi, că nu e chiar aşa". E chiar aşa: nu discutăm performanţele maşinii, dacă îţi cumperi BMW e ca şi cum ţi-ai scrie pe frunte "sunt cocalar", îţi faci publică apartenenţa la tagma cocălărească. Audi vine puternic din urmă, asta ca fapt divers. Apoi, SUV = COCALAR! La ce paştele mă-tii îţi serveşte ditamai huiduma, în afara datului rotund? Îţi spun eu: la nimic! Dar, fiind cocalar, te-ai gândit că maşina mare echivalează cu prosperitatea, şi cum în cap n-ai nimic, prin ce să ieşi şi tu în evidenţă? Corect! Prin maşină, invers proporţională cu dimensiunile puţulicii şi cu numărul de striaţiuni cerebrale.
Apoi culoarea: maşina albă, indiferent de marcă, strigă din faţa blocului "stăpânu'-i cocalaaaaaar!". Ţi-ai cumpărat maşină albă, eşti cocalar, nu discutăm! O să ajungem mai încolo la nişte paradoxuri de cocălărie fantastice, a propos de maşinile albe. Gata cu capitolul automobilistic, n-are rost să o mai ardem în băşini, aţi prins ideea şi o rezumăm: BMW, SUV, maşină albă, toate sau fiecare individual, egal cocalar.

2. Frizura: lamă de topor, pieptănat cu grenada, ţepi, gel, ceară, chică, tunsoare a la Galamaz sau Ropotan, eşti cocalar. Fără explicaţii suplimentare, fără justificări, fără comentarii adiacente sau note de subsol.

3. Radio ZU: dacă, printr-o nefericită coincidenţă a sorţii, asculţi acest gunoi radiofonic purulent, eşti un cocalar NOTORIU. Raţiunea acestui demers intelectual este extrem de matematică, bazându-se pe principiul tranzitivităţii: Radio ZU înseamnă Buzdugan şi Morar. Buzdugan, dar mai ales Morar, sunt cocalari. Prin tranzitivitate, aşadar, dacă asculţi Radio Zu, deci un post la care sunt angajaţi nişte cocalari, eşti, la rândul tău, cocalar. Algoritmul se aplică şi pentru Radio 21, KissFM, OneFM, chiar şi Găurilla, dar cum cei doi cocalari anterior menţionaţi au migrat la ZU, să zicem că ZU este emblematic pentru cocălăreală.

4. Clubbingul: fără alte detalii, nimic nu este mai cocălăresc decât mersul în club, muzica de club, manierele de club, dansul în club, distracţia clubărească, ţinuta de club. Clubul este un fel de haven al cocalarului ce se respectă. Să nu vă aud ciripind cu "există şi cluburi mişto, ştiu io în Bucureşti": sugeţi pula cu tot cu cluburile voastre, nu încercaţi să mă convingeţi că nu aţi fi cocalari dacă mergeţi în Lăptărie sau în "La Motoare", tot cocalari vă numiţi, futu-v-aş rasa-n cur, sunteţi doar nişte cocalari cu ifose anti-cocălăreşti, care o ard urban şi intelectual.

5. Încălţările: aidoma maşinii, încălţările albe sunt un trade-mark al cocalarului. Nicăieri în lume nu vei vedea mai multe încălţări de culoare albă ca în România, de unde şi concluzia că suntem o ţară de cocalari. Papucii albi sunt de prost gust, n-aţi învăţat-o nici măcar p-asta? Cocalarul îşi cumpără Converşi albi, Superstari albi, Stan Smith-şi albi, pantofi albi, sandale albe, nu contează tipul încălţării, albă să fie. În subsidiar, contrar legendei urbane, pielea întoarsă nu e deloc elegantă, e de cocalaro vero, cu nişte mici excepţii, adică shoeşii mei Adio Darklight, pe care, oricum, nu-i mai port decât în rare momente. Pantofii de piele întoarsă purtaţi la costum, sau la jeanşi, sunt un monument al prostului gust, by the way...

6. DJ-ii: Treaba asta merită postulată: "dâjii" sunt, până la ultimul, cocalari. Înţeleg că ăsta e un nou curent în protipendada modernă, ca toţi cocliţii să mixeze, e un fel de hobby al tineretului modern cu ţepi în cap. Una-două, bastardul mixează în timpul liber. Tăia-v-aş beregata cu lentila de la ochelarii de soare Police, mixaju' nu e muzică, beliţii dracului! Cum toţi cocalarii, mai nou, mixează, şi cum toţi DJ-ii sunt cocalari, e greu de făcut o diferenţă clară între DJ şi cocalar, de unde, trag eu concluzia, cele două noţiuni se suprapun cu uşurinţă. Finalitatea e una singură: eşti DJ, deci eşti cocalar, eşti cocalar, eşti şi DJ.

Buuuuun, să zicem că acestea ar fi elementele "in your face" pentru identificarea unui cocalar, probabil există multe altele, cu siguranţă cel puţin la fel de evidente, trec acum, însă, la partea a doua a expozeului, în care urmează să lucrăm frumos şi curat, la concret, cu exemple de cocalari adevăraţi.

Proba nr.1: Fotbaliştii - 99,5% dintre fotbalişti sunt cocalari, dacă aţi citit cu atenţie criteriile, veţi vedea că se mulează perfect pe majoritatea acestora, deci nu pierd timpul cu alte şi alte demonstraţii.

Proba nr. 2: Mihai Morar - Doamne-dumnezeule, goblinul ăsta îmi este extrem de antipatic. OK, e evident de la o poştă că este cocalar, de la vestimentaţie şi până la umorul de autobază pe care-l are, însă, ceea ce mi se pare cu adevărat isterizant este că el vrea să lase impresia contrarie, aceea a individului cult, dar şi cool, plin de stil şi substanţă, spontan, fin, ironic, pizda mă-sii. Buzdugan, care mi-e la fel de nesuferit, măcar e un ţărănoi prost ce nu se strofoacă întru depăşirea condiţiei şi derutării publicului. Morar, însă, repet, deşi încearcă din răsputeri să convingă, este trădat de cocălărie, şi vă dau un singur exemplu: râde de piţipoance având-o pe mama piţipoancelor, Marina Dina, drept asistentă.

Proba nr.3: Tibi Scobiola - dacă nu ştiţi cine e, vă felicit şi invidiez. E falitul a cărui formaţie, ce-i poartă şi numele, de parcă ar fi Michael "Fucking" Schenker, Tibi Scobiola Band, zdrăngăne pe la Morar prin emisiune. Papagalul e chel, cu ochelari şi unica-i realizare, dacă o putem numi aşa, e că a miorlăit prin 2007, la preselecţia pentru Eurovision, o băşină de a lui Laurenţiu Duţă. De atunci cântă pe la nunţi, petreceri corporatiste şi pe la Morar prin emisiune, mai mult ca sigur ca o compensaţie pen' că stă să-l fută ăsta-n cur. Arzând-o pe lângă Morar, acum s-a urbanizat vestimentar, e pe bază de Converşi, jeanşi skinny, vestuţe, dar şi un fes pe cap, de parcă n-aş ştii că-i bumbacul în cap ca şi-n chiuvetă. Cât de jalnic poţi fi să preiei "I Gotta Feeling" de la Black Eyed Peas sau Inna? Ei bine, bulangiul ăsta o face...

Proba nr.4: Ştefan Bănică Jr. - Nu discutăm acum despre una dintre marile dileme ale vieţii mele, pe lângă "există Dumnezeu?" şi "oare voi întâlni iubirea absolută?", cum mama dracu' umple acest plagiator jegos Sala Polivalentă ori de câte ori are ocazia, pentru a-l devoala drept cocalar. E mic, e mahalagiu, are pantofi de piele întoarsă şi vrajă la care nici mama, Dumnezeu să o ierte, nu putea pune botu'. E dandy de Ferentari spoit şi gletuit, dar tot cocalar rămâne.

Proba nr.5: Radu Nic**ae din Braşov - nu-l ştiţi. Nici n-aţi vrea să-l ştiţi pentru că nu transmite nimic, nici cât o sticlă de Cola uitată trei zile în soare. E şi el mic, cât un gremlin, d-aia poartă jeanşi cu talie joasă, încercând să ascundă că e scund. Tot mi-o poate suge din picioare, nu-i bai. Are papuci albi şi man purse de homosexual, îi plac maşinile şi gagicile. Pentru că a luat bac-ul (a fost o performanţă, parol) şi a intrat pe bază de dosar la facultate, ta-su l-a cadorisit cu maşină nouă. Cum aveau o învârteală de familie cu Citroen, a fost un C2. Da, maşină de homosexual...însă Răducu a vrut-o albă, cum altfel, şi tunată vizual. Deci, are C2 alb cu eleron pe lunetă, să pară, pesemne Alfa Romeo. E tot C2, iar tu eşti tot un cocalar!

Proba nr.6: gaşca din Dorobanţi - adică Poponeţ, Plăpcianu, Syda şi Claudiu Pătraşcu. Trebuie să spun mai mult? Luaţi dracu' Libertatea şi o să înţelegeţi...

Proba nr.7: Honorius Prigoană - Gâscanul asta e fi-su lu' Prigoană, şi, deşi nu-mi place să mă iau de defecte fizice, arată de parcă Prigoană s-ar fi clonat, clona a vrut să devină transsexual ca Naomi, a luat estrogeni la cornet, şi-a făcut operaţie de schimbare a sexului, cam nereuşită, altminteri, apoi s-a futut în fund cu Prigoană originalul, care a fecundat un ovul donat de Nikita, mama purtătoare a fost Solcanu, iar la final, după această întreagă aventură din care nici Indiana Jones nu scăpa fără fractură de bazin, s-a născut Honorius. Honorius, săracul, era simpatic atunci când îşi cumpăra Bugatti Veyron, sperând să agaţe ceva gagici şi să scape de povara virginităţii, acum, însă, după un stagiu scolastic prin America, crede că are ceva de spus, iar asta îl face extrem de enervant. Uită nişte etape intermediare în viaţa omului, vrând să sară direct din Bamboo în Deloitte. Honorius reprezintă cea mai periculoasă categorie umană, în prezent, cocalarul de bani gata care se vrea politician, căruia societatea îi şi tolerează acest deziderat. Exemplele sunt la tot pasul, dar nu fac obiectul discuţiei, acum şi aici.

Proba nr. 8: Dani Oţil - L-am lăsat la final, este chintesenţa cocălăriei româneşti. Dani Oţil e un ţăran de la Reşiţa, ajuns, printr-o amară ironie a unei Românii în care criteriul valorii nu funcţionează, mare vedetă. Dani Oţil a rămas acelaşi ţăran, dar a deprins câteva obiceiuri dâmboviţene. Ţăranul de oraş = cocalar. Mi-aş pierde vremea să fac acum analiză pe personaj, e muuuult prea evidentă apartenenţa sa la tagma cocalarilor. Cel mai distractiv mi se pare că fute un MILF intrat în criza sexuală a vârstei de mijloc, când te vrei iarăşi tânără şi atractivă din bisturiu, şi o fute exact aşa cum visează orice cocalar: burlăceşte, în garsoniera lui, pe patul care intra în perete, şi printre controllerele de Xbox360 cu care baga NFS: Carbon. În baza celor scrise până acum, Dani Oţil este, îndrăznesc să afirm, "the cocalarius dream", adică "the american dream", sucursala cocalari.
Problema acestui gen de cocalari este similară noilor reguli ale Academiei Române, care îi bagă în legalitate pe analfabeţi. Spre exemplu, în 5 ani, forma "filmele care le-am văzut" va fi una corectă, pentru că există mult prea mulţi sferto-docţi care o folosesc. Tot aşa, cocalarii vor face saltul din faţa şaormăriei în sălile de teatru. Ăăăă...nu cumva l-au şi făcut?



Thursday, December 31, 2009

Doar pentru cei slabi...

În vreme ce scriam de zor la noul episod al "autoportretului", am realizat că astăzi e 31 decembrie, şi, an de an, pe această dată, mă apucă toţi dracii din lume. Urăsc visceral Revelionul şi, mai ales, îi urăsc p-ăia care ma întreabă "ce faci de Revelion?" Am să vă răspund, odată pentru totdeauna: de Revelion îmi aduc aminte de ce vă urăsc, şi, în vreme ce voi petreceţi ca nişte cretini pe motiv de nimic, eu îmi pun la punct strategia de a vă fute-n gură profesionist încă un an.
Revelionul este o mizerie de sărbătoare...de fapt, nici nu este vreo sărbătoare, e încă un prilej ca toţi decervelaţii să se calce în picioare prin magazine, să bea şi să îşi umple burduhanurile, ca mai apoi să-şi ureze tradiţionala stupizenie "şi la anu' să ne fie mai bine", e încă un prilej ca majoritatea specimenelor inferioare de tipul corporatiştilor infecţi din Bucureşti, posesori de Skoda sau Hyundai Tucson să vină "la munte", unde să ţipe isteric şi prostesc pe străzi, aidoma unor nişte nescoşi din casă ce sunt.
De ce paştele mamelor voastre ar trebui să vă fie mai bine la anul? Aţi făcut ceva pentru a vă fi mai bine? Deloc...v-aţi futut până şi ultimii bani pe cârnaţi şi cazare în Poiană, sunteţi proşti de rupeţi locu', l-aţi mai votat şi pe Băsescu, punând botul la fandoseala cu reîntoarcerea comunismului, de ce ar fi mai bine? Aaaa, ştiu, vă rugaţi la Dumnezeu să vă dea, pomanagii ce sunteţi! Sper ca Dumnezeu, că tot nu-l putem sări din schemă astăzi, să-şi aducă aminte de adevărăciunea sa din Vechiul Testament şi să vă fută-n rozetă intens la anul!
Luaţi şi o dedicaţie, aşa, ca de sărbătoarea voastră preferată...