Tuesday, July 21, 2009

Autoportet: Falsa intelectuală sau proasta singură la părinţi sau gâlceava mediocrităţii cu autosuficienţa

Cuvânt înainte: Se cheamă "autoportret" pentru că aceste tipologii, prezenta fiind doar prima dintr-o serie, se definesc singure, eu neavând nicio contribuţie, minus munca de a le culege şi publica. Totul se bazează pe fapte şi persoane reale, fiind cercetare ştiinţifică serioasă la mijloc, nu plagiat, vorba lui Stalin. Bag mâna-n foc că fiecare a întâlnit asemenea specimene, cine n-a făcut-o, ori e autist, ori l-au ţinut părinţii toată viaţa în casă, de frică să nu se iradieze post-Cernobyl.

Principalul merit la apariţia falsei intelectuale îl au bărbaţii la modul general, şi ta-su în particular, cu largul sprijin al mă-sii individei. Originea este sine-qua-non sătească, fiind prima, cel mult a doua generaţie la oraş, cu babaci îmbogăţiţi în mod miraculos, dacă nu, măcar parveniţi, pentru că tranziţia a dat naştere unor paradoxuri de proşti înavuţiţi prin succesuri sau vânzări anterioare, uzual trăgându-se din Moldova sau Oltenia, zone cu un potenţial "epidemic" pe care niciun vaccin din lume nu l-ar putea vindeca.
Fiind unicul copil, viitoarea pseudointelectuală s-a obişnuit să fie de mică în centrul atenţiei, în familie fiind sărbătoare naţională ori de câte ori a reuşit să dea vreo băşină cu stropi, să articuleze "mama" sau să se şteargă singură la cur. Intrarea la liceu a fost o adevărată Cădere a Bastiliei, cei doi "seniori" aplaudând-o cu lacrimi în ochi şi decretând trei zile festive în tot blocul. Ta-su, bine manipulat de mă-sa, a recompensat-o generos pentru orice minim progres făcut întru aparenta ei integrare în societate.
Ulterior, pe lângă cocoloşeala constantă a tatălui, alţi bărbaţi şi-au adus contribuţia la crearea falsei intelectuale. Odată promovat gimnaziul şi menarha depăşită fără Xanax şi Propranolol, falsa intelectuală intră în atenţia băieţilor, care, la acea vârstă, văd în orice posesoare de pizdă o eventuală parteneră sexuală, fără discriminare. Sperând că vor pune şi ei pula pe ceva, se apucă să o complimenteze, să-i care ghiozdanul, să-i spună că este deşteaptă, frumoasă şi specială, că între ei există o compatibilitate de zodie, să o invite la mare sau în excursia organizată de tovarăşa dirigintă prin Grecia şi Italia, unde se va şi cupla cu cel mai prost şi mai nasol din curtea şcolii, totodată, însă, şi cel mai perseverent în a-i face capul pătrat cu dulcegării. Cum nici bacul nu l-a dat încă, de unde să ştie amărâtul că femeilor nu le plac niciodată gentlemenii, ci golanii? Pe gentleman îl ţin de prost, să le scrie poezii, de futut, tot golanii le fut. Săraca de ea, prost educată din familie, începe chiar să creadă aceste lucruri pe care măscăricii ăştia le îndrugă cadenţat în aparatul ei auditiv, sfârşind prin a le da dreptate: "da, sunt foarte deşteaptă, competentă, frumoasă şi am întotdeauna ceva de spus", murmură vocea-i lăuntrică.
Două lucruri o definesc pe falsa intelectuală: mediocritatea şi omniscienţa. Să le luăm pe rând: a nu se înţelege că subiectul nostru este "prost" în aserţiunea termenului. E mediocră, dar pentru că vrea să pară mult mai mult decât este în realitate, lasă impresia prostiei. N-a excelat niciodată la nimic: nu a fost nici cea mai frumoasă, nici cea mai sprintenă, nici cea mai bună la matematică, nici talente artistico-literare n-a avut, nici roacheriţă n-a fost, nici curva clasei, dar nici tocilară, nici premiantă, dar nici repetentă, nici putred de bogată, dar nici săracă. De aceea, tot timpul a încercat să se dea pe lângă wanna be's, net inferiori "adevărăciunilor" dintr-o castă sau alta, implementându-şi ideea că aparţine unui "trib", chiar dacă se uita cu invidie la găştile serioase. Aşadar, mediocritatea i-a dat posibilitatea să fie şi cea mai bună din clasă la o materie, dar şi cea mai slabă, în funcţie de interesul alocat, având de partea ei şi avantajul că şcoala românească nu încurajează creativitatea şi imaginaţia, calităţi ce-i lipsesc în episod acut pseudointelectualei . Dotată cu o ambiţie de neam prost, dacă şi-a propus, a intrat prima la liceu, tocmai pentru că nu i s-a cerut să gândească, ci să reproducă mecanic ce au scris alţii, lucru la care se pricepe de minune, să debiteze plină de convingere truisme, platitudini şi banalităţi preluate de prin cărţile de comentarii. Cum ta-su şi pisoii coşuroşi i-au băgat în cap ideea că ea e deşteaptă by default, falsa intelectuală este din start autosuficientă: nu citeşte nimic în afara lecturilor obligatorii, iar dacă, totuşi, o face, este doar pentru a epata, doar fiindcă trebuie să impresioneze vreun idiot cu erudiţia ei, într-un final concluzionând că ea este o fire pragmatică şi realistă, motiv pentru care dă la ASE. Uzual, devine contabilă, meserie ce se mulează minunat pe lipsa ei crasă de imaginaţie şi creativitate.
Omniscienţa este cea de a doua însuşire a falsei noastre intelectuale: se pricepe la absolut orice, are o părere indiferent de subiect şi reuşeşte să deturneze invariabil discuţia către propria ei persoană. Superficialitatea în care a crescut şi s-a dezvoltat o face să considere că nu este nevoie de studiu pentru a pricepe domenii precum muzica, psihologia, baletul sau chiar ciclismul. Nuuuu, ea, fiind foarte înzestrată de la mă-sa, aşa cum i-au spus creatorii ei, respectiv bărbaţii, începând cu taică-su, "simte" toate aceste domenii, fiind îndreptăţită să emane păreri pertinente. Pseudointelectuala noastră va citi senină Oscar Wilde şi Kafka, susţinând cum înţelege perfect filosofia, chiar dacă, în realitate, n-ar pricepe o iotă nici din "Enigma Otiliei". Va merge la operă şi la balet, arzând-o elitist şi întrebându-se dacă între acte bagă ăştia reclame la "Atlasul de Mitocănie Urbană" , contrazicându-te vehement şi incompetent, indiferent de subiect.
Părerile pe care le exprimă sunt cutremurător de banale, însă încearcă să ţi le vâre pe gât ca şi cum singură le-ar fi elaborat, după ani de meditaţie khabbalah şi reflecţie pe tema deşertăciunii efemerului uman. Toate aceste panseuri au un singur scop precis, acela de a-ţi arăta cât de minunată este ea, pentru că, aşa cum am amintit anterior, discuţia cu falsa intelectuală va ajunge obligatoriu la glorificarea augustei ei persoane şi realizărilor ce ar trebui să-ţi servească drept exemplu. Chiar dacă eşti tentat să o întrebi plin de candoare "auzi, fă...ţie nu ţi se sparg timpanele ascultându-te?", abţine-te, altminteri îi vei trezi furia. Te va face nesimţit pentru că nu îi savurezi ideile pline de originalitate, pentru că îi ştirbeşti perfecţiunea şi pentru că nu pleci urechea atent şi pios, ca la slujba de praznicul Maicii Domnului, spre lecţiile de viaţă pe care, cu generozitate, ţi le predă, dându-se pe ea drept unic exemplu de reuşită.
Ea, falsa intelectuală, îţi este implicit superioară şi are întotdeauna dreptate în măreţele aberaţii pe care le susţine, tu fiind un porc insensibil şi prost crescut, care nu se pişă pe el ascultând-o cum vorbeşte necontenit. Argumentul final e că şi alţii i-au spus...........fie că e frumoasă, sexoasă, simpatică, deşteaptă, cultă sau bine îmbrăcată, numai tu, ignorantule, nu ştii ce ai alături.
Corporatismul este perfect pentru dânsa pentru că-i hrăneşte histrionismul, o face să se simtă specială, chiar dacă, în realitate... clar te umileşte cu titulatura ei în romgleză, tu nemaiştiind pe unde să scoţi cămaşa de ruşine.
În toate cazurile, o fute martalogul suprem, mic de statură, pipernicit sau prost ca noaptea, singurul dispus să-i asculte pe termen scurt şi mediu dejecţiile mentale. Evident că şi pe ăla îl plictiseşte după o vreme, fapt ce o conduce pe falsa intelectuală către a flirta cu oricine intră în contact, tocmai pentru a-i convinge pe bărbaţi de cât de deşteaptă şi frumoasă este ea. Au trimis-o în delegaţie, la training sau la curs de perfecţionare, îi bagă fitile colegului, s-a dus până la piaţă, face schimb de telefoane cu taximetristul, încercând să le inducă tuturor ideea că au dat de cea mai tare pizdă de pe planetă, recte ea. Aroganţa extremului intelectual este când, după nici trei luni de lucrat în multinaţională, îşi pune ochelari cu dioptrii de -0.25 şi uşor astigmatism, pe motiv că nu mai vede bine cifrele la calculator, părând şi mai deşteaptă, cu această ocazie.
Cu toate că vrea să te convingă de perfecţiunea ei, falsa intelectuală e o nefericită, având o viaţă în totală discrepanţă cu aparenţele pe care se dă de ceasul morţilor mă-sii să le lase: un obosit plictisitor şi cu creierul neted în pat, o slujbă alienantă şi nişte păreri pe care nimeni nu mai vrea să le audă. Aaaaa...şi un salariu de 1500 €, plus un dulap plin de haine. Felicitări, eşti femeia ideală!