Thursday, May 21, 2009

Dedicaţie

Unii nu înţeleg motivul pentru care există acest blog, trăind cu senzaţia că-l folosesc ca pe un instrument prin care urmăresc să mă răzbun, să le transmit cine ştie ce mesaje subliminale pe care, chipurile, n-aş avea curajul se le spun în faţă, să-mi vărs nişte frustrări acumulate în cei aproape 30 de ani de viaţă, să îndulcesc anumite neîmpliniri sau doar pentru a le da lor "dedicaţii". Nu sunt radio de manele să dau dedicaţii, nu sunt clubul alcoolicilor anonimi să ofer consiliere emoţională, nu sunt UNICEF, Armata Salvării, UNESCO sau Drepturile Omului să fac educaţie, nu sunt IRA sau vreo facţiune bască pentru a mă răzbuna pe nişte închipuiri ale unora.
Lucrurile pe care le scriu aici şi pe care le citiţi numai pentru că vreţi lucrul acesta, eu neobligând pe nimeni la asta, sunt experienţe de viaţă...experienţele mele de viaţă, acumulate în urma unor contacte sau întâmplări individuale. Fiecare dintre aceste experienţe individuale a lăsat ceva în urmă, bune sau rele, lucruri care pot fi de foarte multe ori generalizate. Dacă vă regăsiţi în lucrurile despre care scriu aici, doar pentru că ne cunoaştem sau pentru că odată ne-am cunoscut, nu înseamnă că scriu despre voi. N-am de ce să scriu despre nimeni, scriu despre mine, despre cum simt, văd, aud şi gândesc. Mai mult...dacă vi se pare că aţi făcut un lucru pomenit aici, dacă v-aţi purtat într-un anumit mod amintit pe acest blog, dacă vă simţiţi ca făcând parte dintr-o tipologie umană expusă aici, este numai şi numai problema voastră. Observ că nu vă place deloc când vă identificaţi cu nişte situaţii şi simţiţi nevoia să-mi spuneţi că sunt nesimţit, măgar sau că vă vine să vomitaţi. Nu mă interesează să vă dau explicaţii pentru nişte lucruri care, din moment ce vă intrigă, sunt adevărate. Da, scriu numai şi numai despre experienţe de viaţă adevărate, iar dacă vă contrariază această "nesimţire" a mea de a spune lucrurilor pe nume, înseamnă că aceste experienţe sunt cu adevărat adevărate, scuzaţi expresia. Şi asta pentru că adevărul are calitatea de a fi întotdeauna SCANDALOS! Iar voi vă scandalizaţi...ca să vezi!
În loc să vă crucificaţi pe altarul bunului vostru simţ şi al perfecţiunii de care o întreagă lume, cu excepţia nesimţitului de mine, e conştientă, aş face altfel. Da, am vorbit urât, am fost un/o nesimţit(ă), m-am purtat ca dracu, dar acum nu mai sunt aşa, nu mai vorbesc aşa, nu mă mai port cum am făcut-o. Nu trebuie să-ţi ceri scuze, să soliciţi sau să dai explicaţii inutile la nişte lucruri consumate...e de ajuns doar să arăţi cu naturaleţe că nu mai eşti acel lucru pe care până şi tu-l deteşti. Purtându-te altfel arăţi că, de fapt, eşti altfel. Scuzele sunt vorbe, nu fapte...Errare humanum est, sed perseverare diabolicum...aşa cred eu.
Şi da, acest post este o dedicaţie...

Semnează,
Un idiot

P.S. Întrebare: Care dintre noi e măgar? Eu, pentru că scriu despre nişte lucruri care s-au întâmplat, sau tu, pentru că ai făcut acele lucruri?
Unii îşi crează o impresie despre ei înşişi, cum că sunt aşa si pe dincolo, că au principii, educaţie sau bun simţ. Se poartă într-un mod neconform impresiei pe care o au, iar când le prezinţi propriile lor fapte, aşa cum s-au întâmplat ele, sar ca muşcaţi de cur că "nu-i cunoşti cu adevărat". Nu, dragii mei...voi nu vă cunoaşteţi deloc şi trăiţi cu o falsă percepţie despre voi, eu vă cunosc cu adevărat. Văzându-vă faptele şi vorbele puse pe tapet exact aşa cum le-aţi dat voi drumul în lume, începeţi să vă gândiţi speriaţi că nu sunteţi deloc ceea ce credeaţi până acum. Iar asta vă înspăimântă, şi, aidoma câinelui speriat, muşcaţi de frică.

Curva

"You can lead a whore to culture, but you can't make her think"


Ăsta este un subiect pe care vroiam să-l abordez de multă vreme, dar n-am găsit resursele emoţionale necesare. Mircea Badea mi-a luat-o înainte, scriind despre lucrul acesta exact aşa cum aş fi făcut-o eu însumi. Nu ar avea niciun rost să reiau aspectele punctate atât de bine de către Badea, motiv pentru care mă voi rezuma la a adăuga unele amănunte care nu se regăsesc în postul omului.
După cum remarca şi Badea, noţiunea de curvă nu are deloc legătură cu sexul, iar dacă are, experienţa poate fi trecută cu maximă indulgenţă la capitolul "nefericite". Noţiunea de curvă nu se referă doar la femei, ci şi la bărbaţi, dar cum substantivul este unul feminin, voi face acordul la feminin pe parcursul acestui post.
Curva are tot timpul "gura plină", ea tot timpul vorbeşte, are păreri, se exprimă. Vorbeşte şi atât, pentru că de făcut nu face nimic; nimic din ceea ce spune, curva nu înfăptuieşte vreodată. Scopul pentru care vorbeşte necontenit, inutil şi prost, ratând şansa de a tăcea când n-ar trebui decât să rămână mută, este că vrea cu tot dinadinsul să-ţi câştige încrederea. Curvele au tendinţa de a se lega de oameni superiori lor, prin asta ridicându-se în proprii ochi, dar şi în ai celorlalţi. De fapt, curva îţi spune ceea ce, crede ea, tu vrei să auzi: îţi va spune cât eşti de minunat, cât de mult te iubeşte, că eşti cel mai frumos lucru pe care l-a întâlnit de la Revoluţie încoace, că visează să o iei de nevastă şi să-i mai trânteşti şi doi bitongi. Dacă eşti mai naiv din fire, nu-ţi explici cum, peste noapte, curva care te venera mai ieri, şterge astăzi cu tine toate podelele, şi din lumina ochilor ei ce erai, Quasimodo, în comparaţie cu tine, e cel puţin Fabio, dacă nu Brad Pitt. Explicaţia e elementară...curva nu mai are nevoie de tine, te-a "consumat" şi te aruncă la gunoi, a obţinut ce vroia de la tine, acum nu-i mai eşti de folos. Atunci de ce să-ţi mai vorbească frumos? Pentru ce să te mai admire? Pentru ce să-ţi mai spună că te iubeşte? Curva nu pierde niciodată timpul, iar în acest moment, pentru ea, tu eşti pierdere de timp. Timp pe care trebuie să-l folosească la a prosti alţi idealişti ca tine, care să o poarte mai departe. Curva e un parazit purulent care trăieşte tot timpul pe spatele cuiva, dar ţine lecţii despre moralitate şi succes în viaţă, despre iubire şi principii. Curva este libidinoasă până ce ţi-a câştigat încrederea, după care simţindu-se superioară, devine vitriolantă, te calcă în picioare. Şi meriţi asta, pentru că, în primă fază, ai crezut-o, iar ea a profitat.
Curva se joacă...se joacă cu cuvintele, se joacă cu sentimentele celorlalţi, se joacă cu principiile, se joacă de a responsabilitatea, se joacă cu orice. Curva îţi va spune cu toată gura că te iubeşte...să nu o crezi. Mai bine fugi mâncând pământul la auzul acestor vorbe, pentru că poţi fi sigur de un lucru: atunci când o face, probabil e cu pula altuia în gură...sau, pur şi simplu, se plictiseşte. Nu i-au ieşit pasienţele cu cineva a cărui existenţă ar fi dorit să o paraziteze şi, sâmbăta seara, doar pentru a-şi demonstra sieşi supremaţia, se gândeşte să-şi mai bată joc de tine preţ de un "te iubesc". Curva n-are cum să te iubească fiindcă n-are loc de ea însăşi. Este atât de ocupată cu a se iubi, încât niciodata nu va fi capabilă de acest sentiment pentru altcineva. Parcă-ţi vine să o rogi să-şi scoata din vocabular cuvântul "iubire", din gura ei sună promiscuu, bastardizează ceva frumos doar pronunţând o vorbă, practic, auzind-o în timp ce-ţi spune "te iubesc", te gândeşti la un bocanc de ghiolban abia ieşit de la uzină, ce calcă, în timp ce aleargă între două autobuze, florile plantate de municipalitate. Dacă stau bine să reflectez, curva este ghiolbanul dintre două autobuze, respectiv cei pe care îi foloseşte şi de care îşi bate joc, scuipând seminţe şi lipind guma pe scaune, iar florile pe care le calcă în graba ei sunt sentimentele în care ai crezut.
Curva nu iubeşte, însă îşi construieşte un model de viaţa, format din submodele individuale: vrea să fie frumoasă ca Liz Hurley, să aibă picioarele Adrianei Sklenarikova-Karembeu, fundul lui Jennifer Lopez, să fie deşteaptă ca Mae West, de succes precum Camelia Şucu şi plină de bani pe nimic aidoma lui Paris Hilton. Curva vrea tot timpul să pară altceva decât este în realitate, iar unica ei argumentaţie este că "şi X a zis aşa". Curva este simpatică pentru că i-au spus-o alţii, probabil la fel de curve ca şi ea, este matură pentru că unii şi-au dat seama de lucrul ăsta, are gust pentru că două tute i-au admirat hainele azi dimineaţă. Ajunge să se definească prin superlativele altora, pe care le adoptă ca fiind proprii. Evident că nu reuşeşte să păcălească pe oricine, iar chestia asta o frustrează din cale afară. Până şi ea îşi dă seama că nu poate fi nimic din toate acestea...şi atunci, curva este tot timpul nemulţumită de ceea ce o înconjoară. Nimeni nu este bun, nimeni nu se ridică la nivelul pretenţilor şi aşteptărilor sale, nimeni nu o merită, nimic nu-i ajunge, nimic nu o satisface, nimeni nu o apreciază pe măsura valorii ei. Are şi o explicaţie pentru asta...ea este o persoană foarte dificilă, dar pe deplin îndreptăţită să fie aşa. Cu alte cuvinte, este perfectă într-o lume imperfectă şi nedemnă de ea.
Fidelă modului libidinos şi linguşitor în care-şi duce viaţa, curva abuzează de complimente false, pentru că se vrea complimentată, la rândul ei, asta dându-i încredere în sine. Îi va spune colegei de birou "bună, drăguţa mea...ce bine arăţi astăzi", deşi, în realitate gândeşte altceva "ce naşpa arăţi...eu sunt mult mai frumoasă şi mai tânără". A propos de serviciul curvei, şi acesta este ales doar la impresia artistică. Între a lucra pe 15000 € la Satu Mare şi un salariu de 1500 RON într-o multinaţională din Bucureşti, curva alege a doua variantă, pentru că dă mai bine, altfel sună "la Bucureşti, draga mea" decât "la Satu Mare...".
Curva se va defini întotdeauna ca fiind pasională, lipicioasă şi afectivă...prostii preluate din filmele la care plâng coafezele sau de prin romanele lui Paolo Coelho. Curva este moartea pasiunii; fiind tot timpul nemulţumită şi avidă de mai mult, n-a descoperit încă orgasmul, la ea chiar şi a face sex se înscrie tot pe coordonatele întregii sale vieţi: cantitatea ţine loc de calitate. În momentele ei de glorie, curva are efectul bromurii în mâncarea cătanelor: ucide apetitul.
Curva este o curvă pentru că n-are caracter. Nu are caracter pentru că nu are educaţie. Avem tendinţa să punem problema greşit: "cum nu are educaţie, dar părinţii au educat-o foarte bine, uite ce oameni de treabă sunt". Corect, însă nu privim din direcţia optimă: nu este vorba despre educaţia pe care i-au dat-o, ci despre educaţia pe care NU i-au dat-o...Curva este atât de prost crescută, dar atât de perfectă în mitocănia ei, încât nici măcar nu-şi dă seama când se poartă ca o "jigodie ordinară"TM . În schimb are tot timpul pretenţia să fie respectată, are alergie la mârlănie şi nesimţire, dar doar dacă sunt ale altora. Ea nu este niciodată nesimţită, ci doar nervoasă, să ne înţelegem.
Nu încerca să schimbi o curvă...nu pentru că nu ai reuşi, ci pentru că nu-şi doreşte asta, adorându-se!


*TM A. V. Toate drepturile rezervate.



Wednesday, May 20, 2009

Un pic de cultură, un pic de pornache



Pentru fanii literaturii franceze, dar şi pentru fanii industriei porno americane am o surpriză.

În prima imagine, legenda filmelor porno, Ron Jeremy.

În cea de a doua, Honore de Balzac.

Găsiţi cinci diferenţe între cele două imagini.