Friday, March 20, 2009

Lidărşipul ca o chestiune de leadership

Motto : “Funcţia e trecătoare, prostia nu...”

Există două categorii de conducători, de lideri, de ce dracu' vreţi voi: şefii şi şefuleţii. Pe mine m-au fascinat şi încă mă fascinează “şefuleţii”...indivizii ăia mici, piperniciţi, neconvingători din niciun punct de vedere, cu atât mai puţin cel fizic. Ştiu, puritanii mă vor compara cu Hitler, se vor manifesta vocal strigând “nazistule”, însă eu nu cred în piticuţii din ouăle Kinder Uberraschung puşi pe funcţie. Cum se spune, trebuie să ai faţă şi fizic de şef...dacă nu le ai p-astea, n-ai nici mentalitate, frustrările-ţi sunt prea mari pentru a avea o minte limpede şi lucidă, adecvată procesului de lidărşip. Şefuleţul e caracterizat de exces de autoritarism. E foarte important, afectat, iritat şi intransigent. Nu suportă critica şi reactionează în faţa ei ca şi cum l-ai fi picurat pe cur cu ceară încinsă. Vrea sa pară doct, intelectual şi mare specialist în probleme de serviciu, plimbă tot timpul când e să facă dovada funcţiei ce-l copleşeşte, o agendă în care, chipurile, notează “problemele”. Şefuleţul, deşi un neam prost de când se ştie, are pretenţia că funcţia pe care a primit-o de la un alt şefuleţ ,un pic mai sus pus decât el, pe care l-a pupat entuziast pe buci până a făcut bătături la buze, funcţia asta despre care spuneam, l-a erijat într-un mare domn...sau mare doamnă .Precum s-a obişnuit, şefuleţul are pretenţia ca "supuşii" săi să-l venereze, să-i soarbă orice vorbuliţă, iar fiecare idee a sa trebuie instantaneu transformată în ideologie profesională. Şefuleţul simte nevoia compensatorie de a fi linguşit, e precum dorinţa de afecţiune pe care o trăieşte plenar, toată ziulica el fiind ocupat cu lustruitul bombeurilor şefuleţului său direct. Şefuleţul nu-şi conştientizează îngustele limitari intelectuale, nici impotenţa freudiană care stă la originea incapacităţii sale de a fi competent. Pentru că nu se poate impune, el pune mare preţ pe aspectele maneliste ale vieţii. Şefuleţul se îmbracă numai cu haine de firmă, într-aşa fel încât marca să fie la vedere, şefuleţul îşi cumpără maşină cum a văzut el la alţi şefuleţi, crezând că toate acestea îi conferă prestanţa de care natura, haină, l-a privat ,făcându-l mic şi neînsemnat, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales mental. Contrazis sau combătut, şefuleţul se comportă muiereşte...se văicăreşte, se lamentează, se victimizează, se răstigneşte singur pe crucea funcţiei pentru care s-ar şi prostitua dacă cel care l-a făcut şefuleţ i-ar cere-o, iar într-un final ameninţă că va lua barbiturice dacă nu i se dă dreptate. De regulă, sfârşeşte umilit de cei pe care a încercat să-i umilească. Sfârşeşte astfel pentru că n-are “coaie”, ci nişte coiţe mici, de fătălău pasiv, şi aidoma oricărui fătălău, e nesigur pe el, şovăitor. De frică, biluţele lui devin tot mai mici, până ajung să se atrofieze împreună cu puţulica-i liliputană. Dacă te uiţi atent, pe puţica lui scrie mărunt “Replica”, în vreme ce pe organul unui adevărat lider sunt ştanţate, în ordine, literele “DESERT EAGLE .50 ISRAEL MILITARY INDUSTRIES”. *

*să trăiască mama lu' Guy Ritchie că l-a făcut aşa deştept, de la el e preluată şi adaptată ideea!