Thursday, February 26, 2009

Unde au dispărut impotenţii de ieri?

Au dispărut în oceanul de ignoranţă cu care merită trataţi, pentru că cea mai cruntă răzbunare este chiar uitarea. Am realizat, cu ajutorul unui bun prieten, că este foarte uşor să fi măgar pe lumea asta, viaţa îţi dă ocazia să fi măgar de câteva ori pe zi. Mulţi dintre noi, printre care în câteva rânduri m-am numărat şi eu, nu refuzăm niciodată prilejul de a fi măgari. Ieri, pe acest blog, era să fiu măgar, era să fiu chiar posesorul unei "replici" despre care vorbeam, în pantalonii de pijama. Cred, totuşi, că poţi avea şi acel Desert Eagle între picioare, dar şi onoare, cele două putând coabita împreună. De aceea am ales ca de această dată să mă port din nou ca un samurai. De va fi nevoie, oricând pot deveni un tâlhar...cel mai bun tâlhar!

Wednesday, February 25, 2009

De ce uram Brasovul...

Brasovul ! Imi aduc aminte ca, in urma cu vreo cativa ani, la initiativa nu stiu cui, si nici macar nu-mi pasa, se organizase o oarecare manifestatie, serbare, agapa, naiba stie ce era, prin care trebuia sa ne iubim orasu’. Umbla lumea pe strazi cu tricouri inscriptionate cu “Iubesc Brasovul”… si inca de pe atunci mi se parea desueta ideea, doar ca nu stiam de ce…eram, probabil, prea mic si prea naiv sa dezvolt conceptul. Acum insa stiu foarte bine ca urasc Brasovul, si sunt si mandru de asta.
Pe scurt, urasc Brasovul pentru ca este „naspa”…da, am folosit acest cuvant nu pentru ca lexicul nu ma ajuta sa gasesc un sinonim oarecum academic, pe care sa-l poata suporta si paginile dictionarului, ci pentru ca incerc sa accesibilizez tonul, intr-asa fel incat sa inteleaga si brasoveanul de ce-i urasc orasul. Brasovul este „naspa”, in primul rand, pentru ca este populat cu tot felul de creaturi „naspa”, care ii pun un stigmat, „naspa” si el…stigmatu’. Ceea ce in teorie ar fi trebuit sa constituie un avantaj, este, in fapt, o anatema…fiind situat in inima tarii, normal ar fi fost sa imprumute tot ce era mai bun din toate partile…n-ai sa vezi, a imprumutat tot ce e mai „naspa” de pe unde a apucat. In Brasov, traficul e „naspa”…in sensul ca seamana cu cel din Bucuresti, doar ca brasovenii sunt niste conducatori auto foarte prosti si habar n-au sa se descurce pe spatii inguste. De aia, se poarta ca niste marlani…de fapt, marlania e dominanta in Brasov…o vezi la tot pasul, o mirosi pe strazi, prin baruri, prin magazine, o simti in trafic si pe trotuare. Brasoveanul e prost crescut, e badaran si neam prost din nascare…stiti cum recunoasteti neamul prost? E ala care iti adreseaza cuvinte cu “p” de la volanul Loganului tunat, dupa care, in secunda urmatoare, pana se i se usuce saliva ultimelor litere din “beli-mi-ai…”, isi trage o ditamai crucea in timp ce trece pe langa vreo biserica, murmurand pentru sine “doamne ajuta”. Ajuta, frate, de ce dracu’ sa nu ajute? E „naspa” ca la Brasov, dupa mine, nu munceste nimeni, altfel nu-mi explic cum de la ora 13, sa zicem, e o aglomeratie in trafic de nu este real? Doar nu or fi toti comis-voiajori sau reprezentanti vanzari? E „naspa” pentru ca tot timpul in Brasov se sparge ceva…nu exista strada sa nu fie plantati doi-trei cu tarnacoapele in maini, si spre deosebire de Berlin, aia trei blocheaza cel putin doua benzi. E „naspa” in Brasov pentru ca, desi se lucreaza tot timpul, iti rupi masina prin gropi, dar se repara trotuare. Brasovul e „naspa” pentru ca e capitala Moldovei…asta nu ar fi un lucru rau, pentru ca Moldova a dat cei mai multi oameni de cultura si cele mai multe fatuci din showbiz, doar ca la Brasov s-au strans aia care nu fac cinste Moldovei. Pe mine ma uluieste in continuare cum unii si altii spera sa transforme Brasovul intr-un oras turistic…in primul rand, oricat de “turistic” ar fi centrul, pana sa ajungi in centru, trebuie sa intri pe la periferie, ori acolo peisajul e demn de “Calauza” lui Tarkovsky, ai impresia ca esti in celebra “Zona” de la Cernobyl, nu intr-un oras turistic. Ceea ce e „naspa”… E ca si cum i-ai cere unuia din Dortmund, pentru care “cultura” inseamna Borussia Dortmund, sa devina peste noapte fan Goethe…n-ai sa vezi, deci e „naspa” si chestia asta! N-ai cum sa faci oras turistic cu “aratarile” care bantuie strazile Brasovului…baietii pieptanati cu grenada si incaltati cu pantofiori sport ce copiaza ghetele unui pilot de formula 1 iti alunga instantaneu turistul, care nu mai este sigur daca a nimerit intr-un oras istoric sau la un carnaval de transsexuali. Brasovul e foarte „naspa” si pentru ca este condus de oameni din cale afara de „naspa”. E „naspa” pentru ca, daca in prima faza chestia asta parea distractiva, urmarind “tocsouri” locale, te intrebi daca nu cumva esti spectator la Olimpiada Lobotomilor editia 2008…dar, din fericire, prin asta iti explici de ce e totul „naspa”. Brasovul e urat pentru ca este murdar, jegos, imbacsit, plin de praf si de mizerie…iar chestia asta, baieti, nu e deloc “turistica”, e „naspa”. „Naspa” e si faptul ca Brasovul e de prost gust, la modul general…prost gust vestimentar, prost gust politic, prost gust muzical, prost gust educational, prost gust comportamental, prost gust comercial, prost gust urban. Aici ar fi de detaliat…ce se intelege prin prostul gust urban? Prostul gust urban este reprezentat de taranul de oras, care, egocentric, omiscient si ubicuitar, nu incearca sa se adapteze mediului, ci lupta sa schimbe mediul dupa profilul sau comportamental….evident ca reuseste. Din fericire pentru acesta, nici mediul nu este unul care sa opuna cine stie ce rezistenta, abia asteptand si el sa manance doi mici, sa ragaie a usturoi si sa scuipe seminte pe strada. Urasc Brasovul pentru ca are o mentalitate de parvenit…vrea sa arate a mare domn, dar are maniere de birjar, se da cu parfum de marca, isi cumpara masina puternica, dar miroase inca a transpiratie proletara, d-aia din uzinele pe care le-a pus pe butuci, are unghiile negre, dar lacuite, scuipa seminte, dar ii place sa mearga in carciumi selecte, se incalta cu pantofi scumpi, dar se descalta la usa, se da cultivat, dar e habotnic si superstitios, se duce la opera, dar se poarta ca la meci, se da cu gel in par, dar nu se spala pe cap. Pe scurt… e „naspa”!