Tuesday, October 6, 2009

Autoportet vol. 3: Corporatistul

În loc de intro: De departe cea mai jegoasă specie umană pe care o întâlneşti, corporatistul include majoritatea trăsăturilor falsei intelectuale, la care adaugă alte însuşiri specifice. Două precizări sunt, totuşi, necesare: prima se referă la regionalizarea noţiunii corporatiste pe România, ca de obicei, românul fiind mimetic, nu înţelege nimic, dar adoptă, iar a doua plasează contextul discuţiei mai ales în Bucureşti. Provincialii nu au "norocul" de a cunoaşte adevăraţii corporatişti, în condiţiile în care economia românească nu există, deci slabe şanse ca în Slobozia, de exemplu, să-şi deschidă vreo firmă reprezentanţă. Corporatistul se cvasi-identifică, aşadar, cu capitala. Gata, încep să trag, akimbo-style...bă, Pantera pe fundal merge, da? Să intru în atmosferă...

Corporatistul nu are un trecut care să-l recomande pentru profilul în care se va încadra: poate fi foarte bine vecinul ochelarist de la parter, tuta blondă pe care ta-su o răsfăţa, colegul de bancă cu care beleai cozile pisicilor, etc. Poţi spune despre corporatist că era, cel mult, mediocru, adică genul ăla pe care nu-l bagi în seamă, care nu se remarca prin nimic, tipul sau tipa căruia nimeni nu-i spunea că se merge la bere. De aici şi dorinţa sa avidă de a parveni, de a se simţi important. Viitorul corporatist este, prin urmare, dotat cu o ambiţie de neam prost, complexe mai deloc şi o rezistenţă la sodomizare pe care doar absenţa personalităţii o poate conferi. Lipsit de talent şi personalitate (repet, mimetismul înseamnă maimuţăreală, nu personalitate), crede că salariul, bonusurile, stimulentele şi bonurile de masă sunt un scop în viaţă, nicidecum un mijloc.
Metamorfoza mediocrului în corporatist este instantanee, pe seama mimetismului la care mă refer constant, în mai puţin de o săptămână, individul sau individa îi va trimite până şi mă-sii SMS-uri cu "O zi bună, am call, nu pot vorbi".
Elementele definitorii pentru corporatist sunt următoarele: dorinţa de a avea un birou la un etaj cât mai înalt al clădirii corporaţiei care l-a înregimentat, de preferat cu multă sticlă, loc de parcare rezervat, bonusuri trimestriale, funcţie în engleză cu o denumire cât mai lungă. Accesoriul cel mai important, care să-i ateste apartenenţa la trib în ochii profanilor, este "beigiul" (badge), recte căcatul din plastic care-i permite accesul în "întreprindere", care beigi este sfânt, nu-l dă jos de la gât nici când o fute pe borâta de contabilă...pardon, junior accountant.
Pentru că firma îl obligă să adopte stilul business (care pula mea o fi ăla şi ce creator de modă l-a inventat, nu ştiu, trebuie să fi fost John Galliano), corporatistul este tot timpul îmbrăcat la costum, ieftin, de unde, căznindu-se să pară "biznis", apare şters, fără gust, personalitate şi stil. Corporatista e pe bază de negru şi gri, taioare sobre, pantofi cu toc fără strălucire sau balerini moartea piticilor, unghii vişinii (care, crede ea, o individualizează, e felul ei de a-şi exprima imaginaţia) şi fusta până la genunchi. Una peste alta, impresia pe care ţi-o lasă un birou de corporatişti e că ai nimerit la un conclav al adventiştilor de ziua a şaptea.
Corporatistul e un tip adânc ancorat în actualitate...după creierul lui neted: Pentru asta, face o revistă a presei de pe site-uri gen ziare.com, se uită la Money Channel, unde un alt corporatist cu ochelari şi costum îi explică şmenozeala cu PIB-ul şi chart-pie-urile, apoi îşi deschide MAIL-ul, instrumentul cu care torturează orice nefericit apărut în cale.
Mail-ul este mai ceva ca Jesus Christ, înclin să cred că, dacă e să ne conformăm teoriei corporatiste, până şi Dumnezeu i-a dat un mail Fecioarei Maria prin care o înştiinţa că o va lăsa gravidă, la deadline, bineînţeles.
Idioţi cum sunt, corporatiştii abuzează de mail pentru orice rahat insignifiant pe care îl poţi comunica urlând peste umăr: dai mail când anunţi că ieşi să te caci, dai mail când mergi la masă, mail când te-ai întors de la masă, mail când te bate pantoful, mail că ai deschis Excelul, mail la IT că s-a blocat Excelul, mail către Team Leader că s-a deblocat Excelul, şi tot aşa.
Prin mail soseşte şi principala modalitate de destindere la locul de muncă, mesajele amuzante, pe care un cretin le dă sub formă de mass, fiecare corporatist trimiţându-le mai departe, în interiorul sau în exteriorul corporaţiei. Dacă ai ghinionul să fi prieten cu unul d-ăsta, adresa îţi va fi zi de zi umplută cu "FW: Foarte funny", "FW: Ceva de suflet", "FW: Foarte tare", "FW: Poanta zilei". Evident că toate conţin nişte faze super expirate, glume obosite şi întâmplări deloc haioase pentru un om normal la cerebel, de exemplu topuri de ale lui Bendeac.
Corporatistul este exclusiv ascultător de Radio Guerrilla, trăind cu senzaţia că e nu'ş ce mare gheşeft elitist în muzica aia britpop-indie de futut la lorgean. Se face că înţelege glumele de pe post şi surâde ca şi cum a dibuit el the rizzle for the shizzle, după care preia părerile ălora ca şi cum ar fi ale sale. Despre politică, despre femei, despre muzică...imitatio, n'est-ce pas? Din cauza ăstora nu mai poţi asculta un metal sănătos pe niciun post, futu-i!
Corporatistul adoră trainingurile şi team buildingurile, mai ales dacă sunt făcute la munte, prilej minunat pentru a mânca pe banii companiei, şi, eventual, de coţcăreală între membrii "teamului", futaiurile intercorporaţie de la team building putând conduce şi către un fericit mariaj între cei doi. Dacă, ferească Sfântu' Partenie, s-a pus de un training pe la Marriot, corporatistul nu se mai suportă pe sine de la atâtea impresii: indubitabil i-a administrat palme la cur lui Dumnezeu în vreme ce mânca nişte calamari, cât despre băşinile pe care şi le dădea de faţă cu "garçon"-ul care-l servea, Zyklon B-ul era spray de gură.
"Fun at work" reprezintă un alt aspect extrem de important al vieţii corporatistului, pentru că-i dă senzaţia afirmării la locul de muncă şi în alte activităţi decât cele corespunzătoare fişei postului său. După cum era de anticipat, "fun at work" este o cretinitate supremă, care se ţine vinerea, menită să lustruiască şi mai tare creierul neted al corporatistului. El, însă, e mândru: a câştigat proba de aruncat la ţintă cu şosetele şi-l ştie toată firma. Deja miroase a promovare!
Din punct de vedere profesional, corporatistul are tendinţa de a-şi umple CV-ul, aidoma WC-ului, cu toate căcaturile. Adoră să meargă pe la tot felul de cursuri şi specializări, mai ales dacă sunt ţinute de nişte plicticoşi de care nu a auzit, dar se poartă ca şi cum ar fi auzit, ca să nu pară ignorant şi superficial. Pentru a convinge cu competenţele sale, trece în CV şi menţiunea din clasa a treia, până şi participarea la tabăra de aeromodelism la care-l trimiseseră părinţii într-o vară, să şi-o mai pună şi ei liniştiţi, fără teamă că intră ăla micu' peste ei şi întreabă de ce-i sparge tata dinţii mamei cu mătărânga.
Unitatea de măsură a corporatistului e salariul: îşi updatează constant CV-ul postat pe toate site-urile de recrutare, verificând dacă profilul i-a fost vizualizat. Dacă nu-i convine ceva la locul de muncă, ameninţă că pleacă, chiar şi pentru 20 € în plus, ceea ce va face, dacă i se iveşte ocazia. Adică se vinde pentru un pumn de dolari!
Întotdeauna va spune despre el că este dinamic, proactiv, în căutare de provocări, că adoră să lucreze într-un colectiv tânăr şi respectă cu profesionalism deadline-urile.
Corporatistul îşi iubeşte pasional laptopul de la muncă, pe care nu are decât fişiere excel, mii de mailuri cu "FW: Genial de funny" şi pornache. Oriunde intră, întreabă dacă există reţea wireless, vezi Doamne, el aşteptând un email vital pentru procesul pe care este.
Visul corporatistului este să lucreze în "State" sau în Marea Britanie, iar dacă îi spui că e un căcat cu ochi lipsit de coaie, cine e bun cu adevărat realizându-se aici, unde climatul e naşpa, te ia cu atitudinea retrograda pe care o ai în faţa globalizării. Cum şansele de a ajunge în UK sunt minime, se mulţumeşte să lucreze şi cu "africani" de prin Slovacia sau Albania.
Pentru că, în realitate, nu are banii pe care-i visează, corporatistul apelează la tot felul de surogate care să-i dea impresia de prosperitate. De exemplu, nepermiţându-şi Range Rover, cum a văzut că are Regional Manager-ul pe care-l idolatrizează, îşi va cumpăra Hyundai Tucson, că tot SUV e, nu?
O chestie pentru care îţi vine să-l ucizi e romgleza şi limbajul de lemn cu care te bate în creier până ţi-l învineţeşte. Corporatistul nu are serviciu, are job, nu are termen, are deadline, nu lucrează la etaj, ci pe floor, nu are treabă, are task-uri, iar dacă e mai cu funcţie, o arde în acronime pe care numai el le înţelege. Chen iu stil hir mi? Ochei, senchiu...ui hiev som prablăm uiz ză aprovizioneişăn and ză claiănt uants...
Îţi vine să-l strângi de gât până ţi se scoală pula şi pentru felul în care, vinerea seara, se transformă în hipster urban. Considerându-se "viitorul societăţii", lasă costumul pentru gumari, eşarfă şi pălăriuţă, merge să bea pişatul ăla de Salitos, sau, dacă are salariu ceva mai mare, Bacardi Breezer. Cluburile cu indie-britpop nu sunt unicele locuri de distracţie ale corporatistului, acesta frecventând Herăstrăul, unde îşi simte partea boemă unsă pe suflet, dar şi opera, teatrul sau Cărtureştiul. Nu face chestiile astea pentru că i-ar plăcea, ci pentru că e un superficial care se căzneşte să pară mult mai mult decât este în realitate, şi, mai ales, pentru că îl cară colegii de corporaţie. Habar n-are cine e Jello Biafra, da' poartă Converşi, geacă de piele ca Joey Ramone şi eşarfă ca Tudor Chirilă. De ultimul sigur a auzit, e prost de pute, semidoct ca şi el, o arde în truisme, clişee şi kitschuri intelectuale, ascultându-l, dovedeşte că nu a evoluat mental din perioada în care-şi storcea coşurile şi le bea conţinutul. Cât de patetic poate fi să ieşi şi în timpul tău liber cu aceiaşi cretini cu care stai zilnic 9 ore, a propos? Abia aşteaptă Noaptea Devoratorilor de Publicitate, unde se va duce pentru că el este ăla care tot timpul ar fi făcut mult mai bine orice campanie, ăla care, deşi nu înţelege nimic, spune "super tare" la toate reclamele.
În concluzie, corporatistul este definit de imitaţie, superficialitate, lipsă de personalitate şi nano-pulă.
Da, băi beliţilor, sunt al dracu' de anarhist când aud de globalizare, şi pentru asta, v-aş da un mail, că tot vă place, cu mesajul, " sunteţi F.U.B.A.R.*"! Hai că are şi acronim, aşa ca între lăbari...

*fucked up beyond all recognition


5 comments:

  1. Stii cine mai poarta Conversi, jeacha de piele si esarfa? Plus man-purse!

    :-D

    ReplyDelete
  2. Excelent

    Ti-am pus linku pe facebook sa te auda toti prietenii mei corporatisti!

    Sper ca ascultai Strength beyond strenght... "Fuck you and your college dream, your working for perfect bodies, perfect minds and perfect neighbors, but I'm helping to legalize dope on your streets and I'm making a fortune"

    ReplyDelete
  3. Eu port d-alea, da' sunt agent infiltrat. Când se închid uşile, pun Marduk la boxe şi încep să tai la ei cu maceta :D

    ReplyDelete
  4. Se vede că citeşti piticigratis.com, dar în fond ai dat o patină proprie articolului.
    Am mai observat prin alte posturi de'ale tale şi urme de Mircea Badea, dar repet, le dai o tuşă proprie şi bine faci.
    Aş vrea să primesc într-o zi textul ăsta pe mail, de la prietenii mei corporatişti. Mă tem însă că fiind prea lung şi fără poze, asta nu se va întîmpla. :D

    ReplyDelete
  5. De multe ori părerile oamenilor în faţa unor situaţii coincid, unii având în dreptul lor avantajul celebrităţii.
    "Laibach does not believe in originality", spuneau nişte sloveni geniali. ;)

    ReplyDelete