Wednesday, August 26, 2009

Sunteţi ceea ce consumaţi

Zilele trecute, purtând o oarecare discuţie, am ajuns într-un punct în care eu mi-am expus părerea potrivit căreia Skoda Octavia e o maşină pentru idioţi, imediat atrăgându-mi oprobiul interlocutorului pentru această generalizare brutală. I-am replicat că eşti întotdeauna ceea ce consumi, prin "consum" înţelegându-se, într-un context individualizat, hainele pe care le porţi, şoşonii pe care-i încalţi, muzica pe care o asculţi, filmele pe care le vezi, ziarele pe care le cumperi, femeile după care întorci capul sau maşina pe care o conduci.
Teoria mi se pare extrem de simplă, explicaţia banală de a dreptul, însă, observ, relativ necesară. O să plecăm de la un exemplu concret, respectiv chiar cel care făcea obiectul polemicii mele, după care vom generaliza.
Aşadar, după părerea mea, Skoda Octavia este o maşină de căcat, care spune enorm despre cel care o conduce. Nu este o maşină rea din punct de vedere mecanic, nu mă înţelegeţi greşit, altele sunt motivele pentru care mi se pare o mizerie. Să le luăm pe rând:
1. Este urâtă ca porcu'. Un om normal, cu o doză cât de cât nealterată de bun gust, nu în sensul în care să-i tragă palme la cur lui Karl Lagerfeld, ci cât să nu-şi ia şosete albe la costum şi başcheţi la pantalonii de stofă călcaţi la dungă, nu are ce aprecia la designul acelei maşini. Dacă mâine mă duc la ce fermă vreţi voi şi pun o vacă să se cace, liniile rahatului vor fi mai elegante şi mai fanteziste decât caroseria Skodei Octavia. Oricât de preocupat ai fi doar de performanţele tehnice, nu poţi uita cu desăvărşire de aspect, ori plătind o sumă de bani pentru acel look odios nu denotă că n-ai gust, mai rău, arată cât îţi place kitsch-ul ca o formă de kitsch, nicidecum artă.
2. Neamţul, francezul sau englezul, când îşi cumpără o maşină gen Logan sau Octavia o face dintr-un motiv total diferit decât cel care-l mână pe român să recurgă la aceeaşi achiziţie "inspirată". Neamţul îşi ia Logan pentru că ştie următoarele: e criză economică, deci trebuie să-şi sacrifice băşinile cu miros burghez şi să devină mult mai chibzuit decât, oricum, era, că poate mâine îl dă afară şi o freacă pe dudă cu un BMW în care nu poate băga benzină din lipsă acută de lovele. Neamţul mai ştie şi că Loganul e o maşină ieftină, care, pentru a costa relativ puţin, a făcut nişte compromisuri...la design, la materiale, la dotări, la performanţe, etc. Cu toate acestea, aşa Logan cum este, sau Octavia, îşi îndeplineşte funcţia de bază, aceea de a-l purta dintr-un loc în altul, başca faptul că e maşină nouă, cu garanţie & shit, deci o achiziţie bună până trece nasoleala. Repet, neamţul este perfect conştient că respectivul autoturism e urât şi că miroase a ieftin de pe la toate îmbinările, însă exact asta caută: un lucru ieftin şi fiabil 2-3 ani.
Românul, însă, vede lucrurile într-o cu totul altă lumină: evident că visează la BMW sau Audi A8, n-are bani de aşa ceva nici dacă s-ar băga treij' de ani în rate, da' ce se gândeşte el? Bă, dacă-mi iau Octavia, e ca Passatu' sau Golfu', dar mai ieftină. El nu înţelege că diferenţa o face rafinamentul, recte materialele, designerul care a realizat caroseria, spiţele de la jantele de aluminiu şi multe altele. Spre deosebire de neamţ, care vede achiziţionarea de Octavia sau Logan ca pe o necesitate într-un anumit punct al existenţei sale, românului îi şi place la nebunie noua sa maşină, pe care, în scurt timp, o va considera cel puţin egala Maseratti şi Porsche, dacă nu chiar Shelby GT, din toate punctele de vedere.
Problema cu şoferul de Skoda Octavia stă chiar în performanţele motorului, net superioare restului maşinii, care motor începe să fiarbă ovăzul în proprietar. Pentru că orice bou apasă pe pedala de acceleraţie, acest gest echivalând cu condusul, omul se obişnuieşte cu motorul bun al maşinii oribile pe care şi-a cumpărat-o, ajungând un real pericol public. De la un punct, el nu mai realizează că, deşi mai bună decât o Dacie 1300 pe GPL, un C1 şi un Logan de 1,6 l, Octavia nu este nici Mitsubishi Lancer Evo X şi nici Audi R8. De aceea, în 70% din cazuri, când te trezeşti cu un bou făcând agerimi prin trafic, acesta conduce Skoda Octavia. (restul procentelor se împart între conducătorii de Logan şi cretinii cu maşini aduse la mâna a zecea din Germania)
3. Mi-a fost adus argumentul cum că unii conduc Skoda Octavia pentru că le-a dat-o de la firmă. My turn: la angajare asiguraţi-vă că firma nu are un parc auto format din Octavii, lucrul ăsta spune multe despre inteligenţa şi fineţea celor care aprobă achiziţiile, aşa cum am expus la început, faptul că poţi cumpăra această maşină te recomandă ca fiind un mare ţărănete.
Şi acum, pornind de la acest exemplu, putem trage o concluzie: gusturile pe care le ai, achiziţiile pe care le faci, luate în ansamblu, spun totul despre tine. Ştiu că fiecăruia dintre voi vă place să vă credeţi mult mai importanţi decât sunteţi, mai rasaţi, mai inteligenţi sau mai bogaţi...e suficient să mă uit la voi pentru a-mi da seama cine sunteţi în realitate. Fiecare airbrush sau decal de pe maşină, fiecare paietă de pe blugi, fiecare inscripţie "Roberto Cavalli" de pe tricouri şi fiecare CD player lăsat pe Radio Zu vă defineşte plenar. Oamenii mint tot timpul, imaginile şi sunetele niciodată.

2 comments:

  1. Îmi place cum ai spus la final, e un aforism bun, dacă nu chiar foarte bun.
    Eu unul nu mă pricep neam la maşini, le văd ca pe (ceea ce sunt?) - nişte obiecte utile şi cam atât. Nu că mi s-ar părea un non-sens F1, de pildă. Am să te întreb, totuşi, o chestie: probabil că ştii "show"-ul de pe MTV, The Osbournes sau cum îi mai zicea. La un moment dat îi vopsiseră unii lui Ozzy maşina, pictaseră pe ea moacele membrilor familiei, cu o alură horror - ceva cranii suprapuse peste figura naturelă etc. Asta nu ar fi tot kitsch? Nu mai ştiu ce maşină era, da' ce-are a face - poate că poţi avea o Skodă Octavia mai decentă decât un Bugatti "kitsch-uit" fără milă a la Prince of Darkness. Poate că depinde de atitudinea propritarului, nu de maşina în sine...

    ReplyDelete
  2. uneori "achiziţiile pe care le faci, luate în ansamblu" spun totul despre cum vrei sa apari
    - si prin asta despre tine :)

    ReplyDelete