Thursday, April 9, 2009

In Sorte Cocalari (Sub)Urbani...

Bună ideea celor de la Radio Găurilla cu atlasul de mitocănie urbană, doar că le scapă o categorie extrem de importantă. Părerea mea e că o scapă deliberat, şi vă spun de ce puţin mai încolo. Categoria asta la care vreau eu să mă refer este compusă din cocalarul anti-cocalar, numit şi "urban-ul" (adeptul Urban Style), respectiv omoloaga sa feminină, tuta anti-tută. Am să încerc să-i caracterizez la comun, acolo unde apar particularităţi specifice sexului, urmând să detaliez în context. Ăştia despre care vă povestesc mă enervează până la idiosincrazie, pentru că nu sunt nici măcar amuzanţi în ţopârlănia lor, precum sunt restul neamurilor proaste de prin Românica. Respectiv, dacă văd unu' cu Dacie 1300 tunată din care bubuie manelele, mă umflă râsul, în schimb, când retina îmi este agresată de câte un urban d-ăsta, instantaneu simt cum mi-aş dori să fiu Rocky Balboa şi să-i bag, nu un pumn, ci un cap în gură.
Urbanul şi tuta anti-tută sunt uşor recognoscibili prin încălţămintea albă, tipică pentru ţărănetele de oraş din România, pe care o poartă mai tot timpul, asortată aproape sine-qua-non cu jeanşi bleu deschis. Brandurile sunt şi ele clasice...Converse Chuck Taylor ALBI, Adidas Superstar ALBI, Nike cu scai ALBI, Lacoste ALBI, clar, ALBUL este la putere. Neapărat vor avea o jachetă slim-fit, respectiv d-aia strânsă pe ei, eşarfă la gât, aranjată într-un stil neglijent şi o geantă trendy atârnată de umeri. Ochelarii de soare sunt nelipsiţi, cât mai mari şi mai la modă. El este OBLIGATORIU pieptănat cu grenada, are creastă, amândoi afişând o mină importantă, plină de superioritate, exprimând drama pe care nişte indivizi rasaţi precum sunt ei, în ton cu moda din "ţările civilizate", o trăiesc printre românii ăştia cenuşii şi bulangii. Pentru că mintea lor este lipsită de orice fel de preocupare, sunt obsedaţi de haine şi de look, judecând doar în sistemul de coordonate format din aceste două axe. X e mişto pentru că are ţoale mişto, Y e un nătărău pentru că poartă blugi cu talie înaltă!
Din pricină că se plictiseşte cu el însuşi şi nu are pasiuni, urbanul, dar şi tuta, adoră să "iasă", dacă s-ar putea, seară de seară, şi neapărat în gaşcă, pentru a se "distra". Şi unii şi ceilalţi preferă locurile de fiţe, gen Turabo Cafe, pentru că aşa e e la modă. Dacă s-ar face un Turabo Squash Club, urbanul s-ar băga primul. Tot pentru că se crede un intelectual desăvârşit, deşi habar n-are prenumele lui Dostoievski, urbanul, la braţ cu tuta anti-tută frecventează localuri gen Underworld, Lăptărie, Club A, Cafeneaua Actorilor, La Scena, Cărtureşti, merge la Sala Dalles şi la TNB, pentru că e de bon-ton să ai preocupări elitiste. Evident că nu înţelege o iotă din cele ce se întâmplă acolo, dar el se duce, pentru că dă bine să pari culturalizat şi scârbit de românisme. Urbanul merge la snowboard şi la tenis, mănâncă eco şi citeşte în public, din principiu chestii grele, gen Kafka. Sărmanul, nu ştie că el e atins de românism mai rău decât unu' care vine de la pus gresie în Italia şi vorbeşte cu accent italienesc după nici două luni de stat la Milano, a la Răducioiu sau Marinela Niţu. Urbanul este pasionat de shopping, de s-ar putea, şi-ar petrece toată ziua în mall. Tuta anti-tută, deşi le priveşte cu vădit dezgust pe mall-istele piţipoance, le invidiază pentru că au în mâini multe pungi cu diferite branduri pe ele. Pe lângă mall, urbanul şi partenera merg la festivaluri cinematografice, la muzee şi expoziţii, citesc cărţi la întâmplare şi ascultă Guerrilla, pentru că este trendy. Ca o paranteză...ascultătorul de Guerrilla e un wanna-be, adevăratele caractere, care au mai auzit de câte un Roger Waters sau "Immigrant Song" stau pe CityFM. Guerrilla este, oricum, un echivalent de cocalar anti-cocalar radiofonic. A propos de preferinţe muzicale, urbanul ascultă nişte chestii doar pentru că a citit el pe net că-s tari. Îi dă pe minimal, chill-out, dar bagă şi punk-rock, Justin Timberlake, Fergie, No Doubt sau The Stranglers. N-are nicio jenă să se ducă astăzi la găozari ca Tiesto sau Armin Van Buuren, iar mâine la Metallica, spunând că el este "open minded", nu ca alţii, şi capabil să înţeleagă valoarea în orice gen muzical. Tuta anti-tută este fascinată de cum arată poponari aidoma lui Justin Timberlake, Usher sau Ne-Yo, în general negri "stilaţi şi care se îmbracă mişto" făcând-o să juiseze intens. În fapt, idealul ei masculin e Usher, dar cum nu-l poate avea, îl convinge pe urban, altminteri caucazian, să se îmbrace ca un white-nigger.
Urbanul adoră să aibă bani, îi vede ca pe unicul scop în viaţă...provenienţa lor este irelevantă, nu contează că îi dau părinţii, că îi câştigă el printr-o eroare a societăţii, treaba e să aibă ce cheltui, pentru că stilul său costă. Urbanul visează să lucreze într-o multinaţională, iubeşte cărţile de vizită pe care scrie că e un căcăcar de la merceologie în limba engleză şi adoptă limbajul corporatist de inspiraţie americană. Te salută cu "bună...", îţi urează "o zi bună" sau "o seară plăcută", multinaţionala făcându-l să uite că s-a născut în România pe care o detestă atât de tare. Urbanul este excepţional la tot ce face...el are întotdeauna dreptate, este un fin analist al situaţiilor, sex-appeal-ul său pune în pericol productivitatea multinaţionalei, femeile sau bărbaţii, după caz, fiind înnebunite de apariţia lui/ei, una peste alta, întreaga sa existenţă este definită de hiperbolă, complexul perfecţiunii şi ostentaţie. Pentru că este un cumul de frustrări şi un superficial, urbanul vrea să pară ceea ce nu este. În realitate, din punct de vedere mental, el e doar un biet cocalar, iar ea o tută piţipoancă, amândoi mascându-şi de ei înşişi ignoranţa şi faptul că nu au ce comunica. Nu au ce comunica pentru că NU ŞTIU NIMIC.

2 comments:

  1. Foarte interesant articol.
    Din pacate, bunul simt a disparut si mitocanii fac legea. Trist.

    ReplyDelete
  2. Ar mai fi cateva caracteristici de adaugat, dar portretul este cat se poate de exact.

    ReplyDelete