Monday, March 9, 2009

Mor(gu)e than words...

Vreau să fiu cât se poate de sintetic, nu pentru că m-aş ascunde precum o muiere beată la 8 martie de nişte realităţi, ci fiindcă cele întâmplate în ultima săptămână "will definitely leave scars". Am să încerc să sintetizez totul în câteva concluzii la care am ajuns în toată perioada asta:
- încă o dată mă felicit pentru că nu am urmat cariera medicală pentru care m-am pregătit intens. N-am făcut-o fiindcă nu mă pot numi "coleg" cu nişte incompetenţi, cu nişte fomişti împuţiţi de peste Prut, goniţi de săracie către România, care şi acum se sperie când văd tramvaiul, cu nişte măcelari rataţi care n-au nicio "gară" cu jurământul lui Hipocrate. Faptul că nu m-am făcut doctor nu înseamnă că mă puteţi duce de nas: sunt un pacient mult mai bine informat în domeniu decât voi, practicanţii pulii mele. Bă beliţilor, ştiu mai multe din medicină decât o să aveţi voi vreodată habar! A propos, prietene, te cunoşti tu foarte bine care eşti...ai să mori şi tu la un moment dat şi-ţi doresc să o faci în cele mai cumplite chinuri cu putinţă, pentru că asta meriţi.
- urăsc din tot sufletul ortodoxismul şi tot ce presupune el. Este o barbarie, un amestec de habotnicism cu păgânism, care nu face altceva decât să îndobitocească şi mai mult acest neam de dobitoci. E plin de paradoxuri şi contradicţii, şi adoră manifestările de stadion. Unde s-a mai întâlnit ca smerenia slujbei să se transforme în chermeză, popular numită "pomană"?
- urăsc cre(ş)tinii ortodocşi care nici în 2009 n-au înţeles o regulă de aur a omeniei: marile dureri sunt MUTE. Nu trebuie să te manifeşti ca un descreierat, să-ţi rupi hainele de pe tine, să nu te bărbiereşti 40 de zile sau să plângi ca o Chivuţă oricând ai ocazia, mai ales dacă există un public care să te urmarească, pentru a suferi după cineva.
- sunt lucruri şi imagini într-atât de încărcate de semnificaţie încât eu, unul, cel puţin, nu le voi uita o viaţă. Poate se vor estompa cu timpul, dar ori de câte ori îmi vor reveni în faţa ochilor minţii, senzaţia pe care o voi încerca va fi similară, iar intensitatea-i, constantă. Nu ştiu dacă există vreo imagine care să ma fi zdrobit în felul în care a facut-o cea din noaptea de 1 spre 2 martie...
- va trebui să mă obişnuiesc să-mi scot din vocabular acel cuvânt pe care orice copil care învaţă să vorbească îl rosteşte pentru prima oară. Îl ştiţi şi îl ştiu şi eu...sau, cel puţin, l-am ştiut. Acum învăţ să-l uit...
Ajunge...mintea-mi fuge din nou. De săptămâna asta sper să revin la forma şi stilul de odinioară.

PS. Cineva poate fi împăcat, şi poate fericit...nu mai am sub fustele cui să mă ascund!

1 comment: