Wednesday, February 18, 2009

Ziaristul de provincie

Chestie veche, dar bună :)

Ziaristul de provincie este, pe scurt, un rupt în fund. Ziaristul de provincie este, într-un concept larg, varianta mai săracă, mai frustrată, mai lipsită de talent şi mai grotescă a ziaristului român, ăla de la capitală. Împărtăşesc aceleaşi trăiri josnice, aceleaşi orgasme ieftine, aceleaşi metode "jurnalistice” penibile şi lasă aceeaşi senzaţie de "sărăcie lucie” pe unde bantuie; impresia aia că tocmai ai avut de a face cu un pârlit. Singura diferenţă este că ziaristul de Bucureşti îşi permite să-şi dea cu sclipici peste hainele ponosite, peste faţa nebărbierită şi peste articolele-i plictisitoare. Ziaristul de provincie este un fomist: pe unde trece, face ravagii, rade totul şi scrie cu stomacul: dacă a plecat sătul de la un eveniment, şansele că articolul său să pună evenimentul într-o lumină pozitivă sunt mari. Dacă n-a avut de mâncat decât Salatini şi apă minerală, dacă nu i-ai dat o pungă plină de pixuri, brichete, tricouri şi alte nimicuri, va şterge parchetul cu tine.
În lipsă acută de creier, ziaristul de provincie gândeşte cu burtălăul, dar, cu toate astea, nu e mai niciodată gras, e mai degrabă uscat, mic şi slab, arată de parcă ciroza i-ar mânca precum un corb, putinţa fizică. E prost îmbrăcat, cu nişte blugi jerpeliţi, cu pulover ros de molii şi cu nelipsita-i geacă de piele decolorată, pe cap îşi pune şapcă, asortează o pereche de pantofi lucioşi ieftini sau adidaşi albi, vechi şi scâlciaţi, din vremea când "Timpuri Noi” lucra pentru export, n-are gust şi atunci când îţi invadează spaţiul, instinctiv îţi fereşti nasul: e îmbâcsit, pute!
Ziaristul de provincie are obsesii, obsesii ce-i sunt hrănite de propriile frustrări şi privaţiuni, de cei cu care, crede el, se află în război. Ziaristul de provincie duşmăneşte, ziaristul de provincie are "clienţi”: unii de la care aşteaptă şi primeşte stimulente, alţii pe care-i înjură în baza stimulentelor primite de la primii. Dă-i unui ziarist de provincie să scrie despre Salvador Dali, în câteva rânduri va ajunge, fără excepţie, tot la marotele sale: tablourile lui Dali nu sunt expuse în localitatea X din cauza primarului, care primar nenorocit l-a dat odată pe el afară din birou. Ziaristul de provincie caută tot timpul vinovaţi , chiar şi la chestiunile ce nu au vinovaţi, numai că el este mult prea limitat pentru a pricepe asta.
Ziaristul de provincie este limitat pentru că n-are şcoală, n-are cultură şi n-are educaţie, de aceea este agresiv şi blazat. Vorbeşte puţin, afectat, nici măcar nu salută, pentru a părea profund şi introvertit. În realitate, pare exact ceea ce şi este: bădăran şi lipsit de coloană vertebrală.
Ziaristul de provincie este un respins al oricărui alt domeniu de activitate: în presă au ajuns toţi cioflingarii, toţi prăpădiţii, toţi pulifricii şi toţi rataţii altor profesii.
Ziaristul de provincie nu este un deontolog, aşa cum se căzneşte să pară: este fiinţa umană în cea mai decadentă şi mai demnă de milă postură.
Ziaristul de provi…pardon, “jurnalistul” român este doar un vierme purulent ce cangrenează societatea.

Se impun următoarele precizări: Ascult rock, dar nu mă simt rocker, îmi plac filmele, însă nu sunt cinefil, mă mai joc, fără a fi gamer, am terminat, printre altele, şi jurnalismul, însă NU SUNT jurnalist. Sunt doar un om mic şi chinuit, care scrie despre geloziile sale. Cu toate acestea, decât să fiu un “deontolog” şi un “obiectiv” lamentabil, prefer să fiu un “subiectiv” genial.

No comments:

Post a Comment