Wednesday, February 11, 2009

Love is noise

Ai aproape 30 de ani şi, bărbat prost cum eşti, o iubeşti pe iubită, pentru prima oară în viaţa ta patetică, te gândeşti “mai departe”, te-a făcut să-ţi doreşti să o iei de nevastă, te-a vrăjit că i-ar plăcea să fi tatăl copiilor ei, ai ajuns să nu mai concepi viaţa în absenţa ei. Deşi fericirea este, fără discuţie, o formă cruntă de imbecilitate, chiar ai senzaţia că eşti fericit si nu-ţi mai pasă de nimic, trăieşti clipa, îmbătându-te cu boema vieţii, dar brusc, făptura frivolă şi delicată, cel mai frumos lucru care ţi s-a întâmplat, îţi spune “Boule, vreau să ne despărţim, nu te mai suport, eşti un nesimţit, un mârlan infantil, şi, pe deasupra, nu ţi-am zis-o niciodată, da’ îţi put picioarele!”. Ce te faci? Parcă tot cerul stă să se prabuşească peste tine, viaţa, da...viaţa, nu-şi mai are sensul, iar tu ai face orice să o aduci înapoi...DAR...atenţie, domnule Gâdea, atenţie, eşti pe punctul de a face nişte greşeli insurmontabile. În continuare vom încerca să evitam aceste erori capitale.

Motto: dacă o femeie vrea să te părăsească, las-o să te părăsească!

Ba chiar o poţi şi ajuta întru atingerea acestui deziderat. Ştiu, pare greu, dar trebuie să rămâi lucid. Tendinţa, în primă fază, este de a încerca să ceri explicaţii: greşit! Nici ea nu le are, iar dacă, printr-o amară aroganţă pe care natura i-a făcut-o creierului ei mic, mic, totuşi există, numai în mintea ei, o minima explicatie, nu ţi-o va da, pentru că e atât de vinovată, încât se va vedea nevoită să inventeze un plauzibil jenant, care clar îţi va sfida inteligenţa. Plus că, în general, a-i cere unei femei să aibă explicaţii e un mod prin care o tensionezi inutil, îi creezi un disconfort visceral, deci vei înrăutăţi şi mai tare situaţia şi aşa de căcat.

Bun, nu ceri explicaţii, dar, cum o iubeşti, pentru că aşa am convenit de la început, tu nefiind un Chuck Norris gata să dea cu picioru’ in el concubinaj, vei dori, totuşi, să porţi o discuţie cu ea, discuţie prin care să-i explici că lucrurile între voi sunt minunate, relaţia voastră este minunată, tu eşti un bărbat senzaţional, cu planuri mari pentru “voi doi”, că o rogi să se mai gândească, probabil este pripită, poate chiar e în plin sindrom premenstrual ce-i întunecă luciditatea (nu o va recunoaşte niciodată p-asta cu PMS-ul, deci e mai bine să nu o spui, treaba ta dacă îţi asumi, totuşi, riscul), una peste alta, e păcat să renunţe aşa usor la tot ce aţi clădit împreună (femeile sunt foarte sensibile la bullshit-ul despre reuşita de cuplu) . Evident că şi ideea unei discuţii este de o dulce inutilitate, nu vei putea purta aceasta conversaţie pentru că nu te va asculta, nu va înţelege nimic, asta dacă, totuşi, se efortează îndeajuns cât să te asculte, îţi va răstălmăci toate cuvintele, va ţipa ca o descreierată, va ştii totul înainte ca tu să apuci să deschizi gura, pentru a o scurta, IŢI PIERZI VREMEA. Dar măcar ai încercat, cel puţin, eşti împăcat cu tine însuţi...Orice femeie adoră să aibă dreptate şi să te contrazică, motiv pentru care nu cădea în plasa de a-i demonstră ca nu are dreptatea despre care spuneam mai sus, că tu nu eşti nicidecum animalul pe care-l vede ea...nuuuu, deconectează-te de la reproşurile ei, afişează un surâs liniştit, impasibil de autist, dar totuşi puţin arogant, şi NU O CONTRAZICE.

Pentru pasul următor, trebuie să umbli la atitudine, trebuie să ai o mentalitate de “jucător”. Atunci când sunt părăsiţi, bărbaţii au în realitate, o uriaşă angoasă, restul fiind colaterale nesemnificative. Sub nicio formă, stimabile, sub nicio formă, nu-ţi pune problema în baza angoasei despre care aminteam, respectiv “aoleu, dacă mă lasa asta, eu ce mai fut?” Modul corect în care abordezi “necazul” este urmatorul: “cât de mult am sa fut de acum încolo, eliberat de povara fidelităţii, oh, boy, oh boy!”. Eşti plin de încredere în calităţile tale, ştii clar că eşti bun şi poţi cuceri orice altă femeie, faptul că i-ai fost fidel este doar dovada eleganţei tale şi sentimentelor profunde nutrite către ea, nicidecum ea nu reprezenta unica ta şansă de a fi cu o femeie, deci nu vei gândi precum un puştan aflat la primele poluţii nocturne. Stăpân pe tine, o vei asculta liniştit, fără să te enervezi, fără să te cerţi cu ea, nu o înjuri, nu ţipi la ea, nu-i dai şi nu-i ceri vreo explicaţie. Când vezi ca a obosit să te facă troacă de porci, nesimţitul nesimţiţilor, insensibil, prost crescut, jigodie ordinară, incapabil să-i oferi pogoane de orgasme şi posesor de puţă mică, ca un bărbat adevărat ce, totuşi, eşti, tragi tu concluzia discuţiei: eşti de acord cu tot ce spune ea, mai ales cu partea “vreau să ne despărţim”. Nu o faci ironic sau pătimaă, ci foarte calm, ba chiar puţin blazat, plictisit, suficient precum Piţurcă,”bine, draga mea”.

În secunda aia, clar ai terminat-o cu nervii capului, pentru că ea se baza pe o reacţie disperată, conta pe tine să-i cazi în genunchi, să-i pupi rotula şi să o implori să nu te părăsească, se aştepta să plângi în hohote dupa dânsa. Femeile fiind toate foarte stăpâne pe ele însele, nici ea nu-ţi va arăta asta, însă poţi fi sigur că bine nu se simte, i-ai ucis deja intenţia şi i-ai semănat îndoiala în suflet, ba chiar va încerca, după ce tu pleci, să le ceara sfatul tutelor ei de prietene...o sună pe Biăncuţa, pe Ralucuţa şi le întreaba “fată, ce e cu ăsta, io credeam că-şi rupe cămaşa de pe el, când colo, pe el puţin îl interesează, cred că se bucură, tu, fată, ce dracu...”. Nici asta nu o vor recunoaşte, însa poti sa fi convins de faptul ca te-a bârfit într-un hal fără de hal cu ele, iar ele, proastele naibii, i-au băgat în cap idei cum că tu eşti un nasol, că nu o meriţi, că oricând şi-ar putea găsi unul mult mai bun, mai cu bani, mai corporatist sau mai urban-style, mai cu pulă mare, depinde fiecare ce caută. Paranteză: Să nu te iei niciodată de prietenele ei, eşti băgat la sac, sunt aproape lesbiene în relaţia pe care o au, e dragoste pătimaşă pe faţă, prietena ei este întotdeauna mai importantă decât eşti tu. Paranteză închisă!

Dupa toata circoteca pe care a făcut-o ea şi la care tu ai fost nevoit să asişti stânjenit, NU O MAI CAUŢI, eşti un gentleman şi îi respecţi decizia, o ajuţi să-şi pună dezideratul în aplicare, dar o faci în condiţiile tale. Aia cu “să rămânem prieteni” e vrăjeală, de fapt, ea vrea să ştie că se poate baza pe tine oricând, fără, însă, să trebuiască să şi-o tragă cu tine, pe principiul “tu îi vorbeşti frumos şi îi rezolvi toate treburile, iar altul o fute”. Cam asta e definiţia “prieteniei” între foşti iubiţi în aserţiunea feminină. Deci, fără SMS-uri de implorare, fără declaraţii de iubire pe sub clar de lună, fără cadouri, fără trimis vorbe prin cunoştiinţe comune, fără flori, fără taraf de mexicani care să-i cânte “Cielito Lindo” la geamu’ garsonierei şi, neapărat, fără “rămânem prieteni”. Duduia nu mai există, ideal e să nici nu-i răspunzi, o perioadă, la mesaje sau telefoane, pentru că, într-o primă fază, va încerca să te mai râcâie cu nişte inepţii pe bază de reproşuri şi certuri. După aceea va tăcea, aşteptând ca tu să te scorojeşti precum tencuiala după ea şi să cedezi, trimiţându-i dulcegării pe telefon sau email. Apucă-te de băut, du-te la striptease, ia haloperidol sau dormicum, mergi la sală şi bagă naposim în tine, joacă-te pe Playstation până la surmenaj intelectual, dar nu o căuta sub nicio formă, oricât de greu ţi-ar fi.

Cum situaţiile extreme cer măsuri extreme, îi poţi lăsa în cutia poştală brăţara croşetată pe care ţi-a luat-o de la peruani cu ocazia aniversării voastre sau, în cazul în care chiar a exagerat cu călcatul tău în picioare, dacă o vezi pe strada, treci impasibil, absent şi ignorant, pentru că ea nu mai există în mintea ta.

Ai o şansă ca după o vreme, să vină şi să-ţi spună: “Am greşit, îmi pare rău, nu eşti nici nesimţit, nici impotent, nici infantil...şi să ştii că te iubesc”. Atunci poate ai să fi din nou cu ea, cu toate că perspectiva ca după un timp situaţia de faţă să se repete e uriaşă. Da’ măcar ai şi tu o bucurie!

1 comment: