Thursday, December 31, 2009

Doar pentru cei slabi...

În vreme ce scriam de zor la noul episod al "autoportretului", am realizat că astăzi e 31 decembrie, şi, an de an, pe această dată, mă apucă toţi dracii din lume. Urăsc visceral Revelionul şi, mai ales, îi urăsc p-ăia care ma întreabă "ce faci de Revelion?" Am să vă răspund, odată pentru totdeauna: de Revelion îmi aduc aminte de ce vă urăsc, şi, în vreme ce voi petreceţi ca nişte cretini pe motiv de nimic, eu îmi pun la punct strategia de a vă fute-n gură profesionist încă un an.
Revelionul este o mizerie de sărbătoare...de fapt, nici nu este vreo sărbătoare, e încă un prilej ca toţi decervelaţii să se calce în picioare prin magazine, să bea şi să îşi umple burduhanurile, ca mai apoi să-şi ureze tradiţionala stupizenie "şi la anu' să ne fie mai bine", e încă un prilej ca majoritatea specimenelor inferioare de tipul corporatiştilor infecţi din Bucureşti, posesori de Skoda sau Hyundai Tucson să vină "la munte", unde să ţipe isteric şi prostesc pe străzi, aidoma unor nişte nescoşi din casă ce sunt.
De ce paştele mamelor voastre ar trebui să vă fie mai bine la anul? Aţi făcut ceva pentru a vă fi mai bine? Deloc...v-aţi futut până şi ultimii bani pe cârnaţi şi cazare în Poiană, sunteţi proşti de rupeţi locu', l-aţi mai votat şi pe Băsescu, punând botul la fandoseala cu reîntoarcerea comunismului, de ce ar fi mai bine? Aaaa, ştiu, vă rugaţi la Dumnezeu să vă dea, pomanagii ce sunteţi! Sper ca Dumnezeu, că tot nu-l putem sări din schemă astăzi, să-şi aducă aminte de adevărăciunea sa din Vechiul Testament şi să vă fută-n rozetă intens la anul!
Luaţi şi o dedicaţie, aşa, ca de sărbătoarea voastră preferată...

Sunday, December 20, 2009

O mică victorie...

Sunt un om mic şi neînsemnat, cu bucurii mărunte şi plăceri perverse. Nu-mi plac surprizele şi nici nu cred în norocul ghiolbănesc, de aceea mi-am luat de ani buni gândul de la satisfacţii uriaşe venite fără efort. Mă bucur când văd o curvă lovindu-şi X6-le la ieşirea din parcare, îmi place să mă uit cum snopeşte jandarmeria ultraşii pe stadion, iubesc meciurile în care "tricolorii" iau bătaie la fotbal, m-am bucurat când a trecut moţiunea de cenzură a guvernului Boc, mi-ar fi plăcut să nu-l mai văd pe Băsescu, dar, pentru că voi trăi orgasme când idioţii care au pus botu' la mesajul antimogulian şi anticomunist vor fi disponibilizaţi, am găsit o plăcere vinovată şi în noul său mandat, îmi place să mă joc pe Playstation, să fiu arogant cu proştii, cu alte cuvinte, am nişte bucurii scelerate, dar care mă fac să mă simt extrem de bine.
În seara asta am trăit o asemenea stare de beatitudine pentru că am contribuit la o chestie absolut fabuloasă. Pe scurt: un cuplu din Marea Britanie s-a săturat ca an de an, number one in UK Top 40, în perioada Crăciunului, să fie câştigătorul The X Factor, un concurs pentru căcaţi poponari, decervelaţi, pop-idols, mă-sa-n cur! Acest cuplu a creat o pagină de Facebook unde a făcut apel la toţi cei care nu s-au lăsat lobotomizaţi de corporatism & co., să cumpere până pe 20 decembrie, data la care se închid clasamentele, "Killing in The Name" a celor de la Rage Against The Machine, într-aşa fel încât piesa să ajungă No.1 în topul britanic, în semn de protest la adresa spălării creierului pe care o practică posturile de radio şi casele de discuri. Killing in the Name e un cântec din 1992, de pe albumul de debut RATM, unica posibilitate de a o achiziţiona fiind downloadul legal de pe internet, nemaigăsindu-se prin magazine sub formă fizică, adică CD. Am participat şi eu la această campanie, deşi nu sunt britanic: am pus o adresă falsă, de UK, dar am cumpărat ieri seară piesa, iar dovada o aveţi postată mai jos.
De ce sunt în culmea fericirii? Astăzi, 20 decembrie 2009, nişte oameni simpli, dar uniţi, au reuşit să învingă o întreagă maşinărie de marketing: noul number one în UK Top 40 este Rage Against The Machine şi "Killing in the Name". Bebeluşelor de prin radiourile româneşti, dans!
Mă duc să mă culc fericit...



P.S. Această campaie a fost susţinută, printre alţii, de Paul McCartney şi John Lydon, pentru prieteni Johnny Rotten.




Tuesday, December 15, 2009

Stigmata Diaboli

Motto: "See, we like our Nazis in uniforms. That way you can spot them."

Am văzut Inglourious Basterds. Minunat! După cum mă şi aşteptam, altminteri. Dar nu despre filmul în sine vreau să scriu, ci despre o idee absolut fabuloasă pe care o aduce în faţă şi la care subscriu cu toată fiinţa mea.
În film e vorba despre nazişti. Naziştii ucideau evrei. Americanii pun de o echipă specială, fomată din evrei, care să ucidă nazişti. Echipa ucide nazişti, lăsând un singur supravieţuitor în urmă, care să răspândească povestea găştii de soldaţi americani de origine evreiască care omoară nazişti. Un scenariu superb! Şi acum vine teoria ţărănoiului din Tennessee, una foarte simplă: războiul se va termina, iar tu, nazistule, vei lăsa uniforma, te vei întoarce acasă, iar lumea va uita că ai fost odată nazist şi ai ucis evrei. Aşa ceva nu trebuie lăsat să se întâmple, moment la care americanu' pune mâna pe cuţit şi-i taie nazistului pe frunte o zvastică, cicatricea rămânând pe viaţă mărturie a trecutului deloc glorios al individului.
Nimic nu-mi repugnă mai tare pe lume decât curvele; trec peste cocalari, trec peste manelişti, trec peste urbani şi peste corporatişti, trăiesc şi cu gândul că există şoferi de Skoda, însă detest curvele. Am scris chestia asta în urmă cu ceva vreme şi am convenit că noţiunea de "curvă" nu are foarte multe în comun cu sexul. Are legătură cu dorinţa de a părea altceva decât eşti în realitate, are legătură cu ostentaţia şi complexul perfecţiunii...în fine, citiţi vechiul post, de vă interesează.
Aidoma naziştilor, curvele au darul de a uita repede ce au făcut, au darul de a se fi născut victime, au darul de a-şi schimba hainele, coafura şi cercul de prieteni, într-aşa fel încât faptele lor să nu le urmărească niciodată. Curvele trebuie să pară tot timpul oneste, cinstite, pline de virtuţi şi principii, jignite şi ultragiate de faptul că poate le-ai mirosit. Curva şi-a bătut joc de tine, după care pleacă într-un alt oraş, unde o ia de la capăt cu ceea ce ştie cel mai bine: să fie curvă, sperând că de la sute de kilometri distanţă, noul ei anturaj n-are cum să afle că e o curvă.
De aceea, Inglourious Basterds mi-a dat o idee monumentală: cum ar fi ca de fiecare dată când întâlnesc o curvă, să pun mâna pe cuţit şi să-i gravez frumos, citeţ, pe frunte, cuvântul "CURVĂ", ca oricine o va întâlni să ştie clar, din primul moment, cu cine are de a face. Nu-i va mai folosi nimic din arsenalul de mai sus: coafura cea nouă, amanţii cei noi, prieteni cei noi, etc.
Şi uite cum cred că aş face o lume mai bună...

P.S. Oare câte curve citesc blogul meu?

Monday, December 7, 2009

Români, sugeţi pula!

Am votat cu Geoană. Tehnic, am votat împotriva lui Băsescu, fără a-mi păsa cine e adversarul, Geoană, Antonescu, Vadim, Becali, putea fi foarte bine Eva Kent sau Sexy Brăileanca. Cred în politica paşilor mici, şi un prim pas minuscul era să scap de Băsescu, restul nefiind important în acest moment. Înţeleg frustrarea multora când s-au văzut în cabina de vot cu ştampila deasupra unui buletin pe care scria Băsescu şi Geoană, o înţeleg fiindcă am împărtăşit-o, mai ales când unul ca Geoană mă plictiseşte mai abitir decât o făcea o fostă prietenă ce-mi ţinea lecţii de virtute şi moralitate. Aşadar, spun că înţeleg frustrarea, dar nu înţeleg prostia. Nu voi detalia de ce am avut dreptate când am militat pentru demnitate în faţa vânzării votului, nu voi intra nici în amănuntele idioţeniei cu spaima revenirii comunismului.
În schimb, simt nevoia să-mi bag picioarele adânc în curu' unor cretini pe care nu-i suport defel: românii din străinătate! Am scris aici de ce-i urăsc visceral pe beliţii care îşi fac un ţel din studiatul în străinătate. Îi urăsc p-ăia care pleacă din România să frece podele prin Texas, iar atunci când adună bani de bilet de avion, se reîntorc în patria mamă cu nişte băşini uriaşe, de parcă-i administrează automat palme la cur lui Isus Christos. Îi urăsc p-ăia care dau cu bidineaua prin Spania şi trimit semeseuri să iasă "Tornero" la Eurovision şi Costel Busuioc la "Steaua fără nume", etapa Andaluzia. Urăsc româncele curve care dansează la bară prin Perugia sau sug pula unor macaronari boşorogi pentru o geantă Gucci şi nişte jeanşi skinny de la Gas. Urăsc ţiganii borâţi care fură dvd playere în Dortmund şi urlă-n gura mare că ei sunt români. Urăsc "vaporenii" din tot sufleţelul meu nedemn de ajunge în Rai, îi urăsc pentru că şi ăştia nu-şi mai încap în piele de demnităţi şi burghezisme p-acilea, deşi lingeau şi coaiele strepezite ale unor hodorogi pentru trei dolărei ciubuc. Vorba lui Eugen Barbu, "chelneri de bacşişuri mici". Urăsc moldovenii de peste Prut, iar dacă o mai aud p-aia cu "fraţii noştri", încep să execut foc de la şold, până termin muniţia, apoi trec la baionetă. Nu înţeleg de ce ăştia, toţi ăştia, au dreptul de a decide cine să conducă ţara, atâta vreme cât ei au plimbat ursul din patria mioriţei şi nu plătesc impozite. Nu mă interesează motivele pentru care s-au mutat în Ţara Bascilor sau pe sub cascada Niagara, au plecat din cetate, i-am pupat, n-au niciun drept, din moment ce nu le-a plăcut pe la noi prin curticică şi au spălat putina, sau rahatul italienilor, ca să fiu mai exact. Nici argumentaţia cu infuzia de capital către neamurile din Botoşani, care, vezi Doamne, ar fi ţinut cursul leu-euro stabil nu stă în picioare, eu unul, de exemplu, m-am întreţinut singur, pentru că mă duce capul, iar dacă mâine rămân fără pix, pot vorbi şi coerent, şi cursiv, bag dictare, iar dacă, prin absurd, nici asta nu va mai ţine, îi iau oricând locul doctorului Mengele, am şi studii în domeniu. Iar ăştia, plus idioţii care s-au bucurat la o găleată cu cârnaţi şi care votează întotdeauna fără să ştie de ce o fac, au ales viitorul României.

P.S. Cred că am identificat şi sursa aspectului cu adevărat îngrijorător al acestei realităţi, acela că în 2009, pe Băsescu l-au votat mai mulţi "români" decât în 2004: mama proştilor e ca Regina Alienşilor, tot timpul gravidă.

Update: Pe lângă modul extrem de "cinstit" prin care au câştigat alegerile, anti-comuniştii lui Băsescu au început să zdrăngăne cătuşele în faţa tuturor celor care nu-l glorifică pe Zeul cel Mare şi care îndrăznesc să mai gândească de capul lor, nu cum le spun pupincuriştii prezidenţiali.
Miroase cumva a siguranţă legionară sau a securitate? Nooo...nici pomeneală, e zgomotul dulce al jetului de urină ce cade cristalin pe faţa democraţiei!

Thursday, November 26, 2009

Mai tare ca sexul

Sexul este, de departe, cel mai supraapreciat lucru din lume, iar afirmaţia aceasta doresc a fi postulată.
N-am dibuit niciodată catharsisul său hedonistic, nu găsesc cele câteva secunde de orgasm ca pe o compensaţie satisfăcătoare pentru travaliul istovitor care le precedă, în fapt, sexul părându-mi-se o plictiseală cumplită: aceleaşi mişcări, aceleaşi trăiri fizice, acelaşi efort, aceeaşi transpiraţie şi acelaşi final previzibil, indiferent şi independent de partenerul cu care îl faci. (scutiţi-mă de căcaturi gen "contează sentimentele şi ceea ce simţi pentru persoana iubită", ceva mai penibil n-am auzit de la ultimele legende urbane "eşti al doilea bărbat din viaţa mea ", "mie nu-mi plăcea sexul oral până la tine", "eu niciodată nu l-am înşelat pe....., de fapt, tehnic, nici acum nu-l înşel cu tine")
Bine, toată lumea e căzută în clişeul declamativ al glorificării sexului şi a iubirii ca supremul status al mentalului uman, toţi idioţii spun că ei adoră sexul, că-şi doresc să facă sex, şi culmea, că le şi place sexul! Sunteţi fraieri şi limitaţi, habar n-aveţi care sunt adevăratele plăceri în viaţă! Fratele vostru, însă, vine în întâmpinarea identificării acestor plăceri, cu o listă, ce-i drept, personală, de lucruri mai bune în orice condiţii decât sexul. Nu le-aş ierarhiza, pentru că nu ştiu exact câte vor fi la final,opt, zece sau doişpe.

Gândul de a face sex cu cineva e mult mai excitant decât momentul în care chiar ajungi să pui treaba asta în practică. Magia, jocul mental al imaginaţiei...totul se duce dracului, odată trecut din oniric în real, şi, în timp ce "bobinezi" problema, realizezi, dezamăgit: "băga-mi-aş, ce mi-o fi fost în cap să-mi doresc plictiseala asta?"

Shoppingul egoist, făcut de unul singur, cu o durere acută în cur vis-a-vis de părerea feminină, "asta îţi stă bine", chit că tu o urăşti intens, dar mai ales satisfacţia pe care o vei trăi în momentul în care ea izbucneşte în plâns văzându-ţi pantalonii de camuflaj proaspăt achiziţionaţi şi tricoul anarhist inscripţionat cu "All Cops Are Bastards".

Proştii - personal, ador să văd oameni mai proşti ca mine, cărora le creez toate condiţiile necesare pentru a face proba prostiei abisale. Ştiu, e urât să râzi de handicapul omului, da' cum nu mi-am propus să îngroş rândurile armatei domnului, fuck it!

Wrestlingul - nu există ceva mai masculin, mai idiot, mai kitschos sau mai insultător pentru mental, cu toate acestea, plăcerea e de a dreptul orgasmică. Hmmm...poate, totuşi, Ron Jeremy să fie mai de prost gust. Aaaa...şi NASCAR-ul!

Fight Club - filmul ăsta e un fel de biblie pentru mine, cred că în momentele de infantilism, dese, altminteri, mi-aş dori să fiu Tyler Durden. Omu' era perfect: ura corporatiştii, urbanii, moda, femeile nu-l preocupau, şi, în plus, îi plăcea să se bată pentru plăcerea bătăii.

Erecţia arogantă (aka "sictirul misogin): Imaginaţi-vă că duduia îşi ia cele mai sexy lenjerii, ciorapii cei mai plasă, tocurile cele mai tocuri, evident că vei avea "a boner", însă, când te întreabă dacă-ţi doreşti să faci sex, îi răspunzi calm "nu, mulţumesc, prefer să admir această sublimă erecţie". Şi începi să te uiţi la Fight Club...sau Fear and Loathing in Las Vegas.

The Mighty Mighty Bosstones - best band in the world, ca adresabilitate şi minim compromis comercial. Cred că e singura formaţie pe care aş chema-o să-mi cânte la nuntă, dacă vreodată mă va mai trece acest gând teribil. Dansează până şi taică-miu pe ei, chit că nu înţelege nimic...cât despre "tineret", acesta va delira de încântare şi va plusa la dar.

The act of wanking, după cum spune englezul, adică, mai pe scurt şi mai pe româneşte, "laba". Avantajele sunt infinite, am să-l invoc, din nou, pe taică-miu, "nu trebuie să fi tandru la final", la care mai adaug eu câteva: e gratis, durează mai puţin, nu te bate la cap că nu o iei în braţe, etc.

Metal Gear Solid - dacă nu ştiţi ce e, tocmai aţi pierdut "futaiul secolului"!

Playstation Portable (PSP): consola, în general, e o chestie aproape perfectă, doar cei care n-au avut, încă se mai joacă pe PC şi reclamă superioritatea acestuia. În mod normal, aş fi ales Playstation 3-ul, însă e mare, necesită un LCD FullHD serios, PSP-ul, de cealaltă parte, deşi mic, îţi permite să te joci ca un posedat oriunde şi oricând, chiar şi atunci când ar trebui să faci sex. Off-topic: Xbox-ul o suge, e prea PC-ish, Wii e pentru puţoi, trăiască PS3-ul!

Locul întâi, la milioane de ani lumină, undisputed, undefeated...CĂCAREA. Cel mai plăcut lucru din lume, plăcerea supremă, definiţia orgasmului, are avantajul că se poate combina cu PSP-ul, cu făcutul labei sau cu gândul de a face sex. Căcarea e "the shit", best shit!

În concluzie, căca-m-aş pe sex!

Monday, November 23, 2009

Domn prezentabil, vând avantajos vot. Rog seriozitate!

Amicul Eftimie are o idee minunată, la care mă aliez din motive ce vor fi detaliate mai jos: îşi vinde votul!
Cum în turul al doilea au intrat Băsescu şi Geoană, îmi este nu greu, ci aproape imposibil să mă decid. Mie mi se cam fâlfâie de politică, nu văd de ce ar trebui să îi dau votul meu unui individ care să se umple de bani pe parcursul mandatului, în schimb nu mi se fâlfâie de viaţa, şi mai ales, de nervii mei. Pur şi simplu nu mai suport să-l văd la faţă pe marinarul ceacâr şi mai ales pe ţaţa Nuţi, cea care nu se simte bine decât cu gura plină. D-aia am votat negativ! Din start, n-am cum să votez de bună voie cu Băsescu, p-asta, îmi place să cred că am lămurit-o!
Geoană, pe de altă parte, mi-a dat jos tencuiala de pe tavan cu plictiselile pe care le debitează plin de serenitate, aidoma unei concurente lobotomizate de la Miss Valea Jiului 1993: să salvăm balenele, urşii polari, marmotele de stâncă şi oamenii din canale. Oricât de anti aş fi, mă doare sufletul să-l votez aşa...intrat în secţie, predat carte de identitate, luat buletin, mers în cabină, pus stampila, ieşit din cabină, vârât votu'-n urnă, recuperat buletin şi Doamne-ajută.

Pe această cale, am decis să-mi vând votul, însă: sunt un domn, nu un tarlan prost, neepilat la pulă şi-n cur, în stare să-şi fută următorii 5 ani pe două kile de zahăr şi o pufoaică chinezească. Mă vând scump, pentru plăcerea mea ludică, însă sunt de cuvânt, votez după cum am stabilit!
Anunţ, aşadar, oficial, staff-urile domnilor Băsescu şi Geoană că, pentru a-mi avea votul, doresc, în contrapartidă, acest obiect şi acest obiect! Merit să joc Metal Gear Solid 4 în condiţii corecte!
Menţionez că, în cazul în care nu-mi va fi făcută o ofertă generoasă, voi desena pe buletinul de vot un chenar, în interiorul căruia voi scrijeli semnul ANARCHY, voi scrie acolo Sid Vicious şi voi aplica ştampila! Fuck you, bitches!

Update: Se pare că avem de a face cu o adevărată mişcare: băgaţi-vă în tranzacţie!

Saturday, November 21, 2009

La Vama Veche, în puţa goală...

Poate aţi remarcat că nu fac politică pe blogul ăsta: îmi ajunge ziarul, îmi ajunge radioul, politica face parte din infotainmentul care-mi permite să trăiesc...bine! (nu e nicio aluzie la sloganul de tristă amintire). Deşi până mâine sunt genul care nu se duce la vot, de mâine şi până pe 6 inclusiv, mă schimb. Nu mă duc să votez neapărat cu cineva, mă duc să votez împotriva curvelor, cocalarilor şi neamurilor proaste ajunse să mă reprezinte, votez împotriva societăţii pline de puţoi infatuaţi, hipsteri urbani, corporatişti, false intelectuale singure la părinţi şi alte tipologii pe care nu le mai pot vedea.
Votez cu Antonescu, nu pentru că mi-ar plăcea prea mult de el, nu pentru că m-ar fi pus mogulul, nici măcar nu-l votez din responsabilitate civică. Votez din pragmatism şi dintr-un pur interes personal: nu mai vreau să-i văd pe unii, şi mai ales pe unele, aşa cum am scris mai sus. Nu-mi place sloganul lui Antonescu, mi se pare o budă de idee asta cu "bunul simţ". Îmi plac aroganţii nesimţiţi, aşa ca mine, iar el e un arogant plin de nesimţire când vorbeşte despre "bun simţ" după ce a chiulit isteric prin parlament, de exemplu!
Mi-a mai plăcut că s-a bătut, până în ultima clipă, de parcă ar fi fost Rocky Balboa, chit că uneori s-a bătut foarte prost, ca la o păruială între prostituate.
M-a îngrozit total când l-am auzit spunând că idolul lui e cretinul de Tudor Chirilă, ceea ce mă face să-i dau dreptate lui Badea: când ţi-e lumea mai dragă şi delegaţia FMI la negocieri, Antonescu poate pleca în concediu la Vama Veche, cu cortul, să danseze în puţa goală pe plajă. Chirilă este, fără tăgadă, cel mai mare dobitoc în activitate din România, un dobitoc care nu aplică legea de aur a tăcerii, atunci când eşti prost şi n-ai nimic de spus. Chirilă le scrie scrisori adolescenţilor, cerându-le să citească (el a citit, dar tot prost a rămas), Chirilă se crede artist, dar e un căcat cabotin lipsit de talent, Chirilă le transmite "fanilor" că "Vama votează, Tudor Chirilă votează", uitând că fanii lui au maximum 15 ani, fiind, deci, fără drept de vot. OK, accept ideea că eşti adolescent coşuros, că nu te plac fetele, că te simţi special, dar ignorat de societate, totuşi,cum pula mea să asculţi Voma Veche? Există Slayer sau alte siropuri...
Deci, Chirilă e un retardat care speră să mai fută două-trei emo-adolescente păroase inghinal şi pe la subţiori cu scrisorile lui patetice, dar tu, Crin Antonescu, chiar şi dacă vrei să o arzi adolescentin şi artistic, nu-ţi puteai găsi un alt idol? Zi John Lennon, că şi ăla protestase în pula goală cu toată familia, zi Jim Morrison, măcar că se mai pişa pe spectatorii din primul rând, zi Kurt Cobain, care, deşi era într-atât de labil psihic încât s-ar fi sinucis şi pe motiv că i s-a rupt şiretul de la tenişi, măcar a scris "Smells Like Teen Spirit"...sau poate vrei din România? Otilia, din "Enigma Otiliei", de exemplu, Ogică, Sorin de la Akcent, oricare altul dădea mai bine decât Chirilă. Motivul e simplu: "revoluţia bunului simţ" începe cu a-l detesta pe Chirilă şi băşinile lui elitisto-revoluţionare. E de bun simţ să-l urăşti pe Chirilă, până la urmă aici vroiam să ajung.
Mă enervează "ziariştii" care se dau băţoşi, imparţiali şi plini de moralitate. Mă enervează politicienii perfecţi care vor să salveze ţara, omenirea şi întregul univers. Nefiind imparţial, am să votez un imperfect. Mă doare-n cur de ţară, votez cu Antonescu din pură plăcere personală şi pentru că nu candidez eu însumi.

P.S.: Sper ca peste 5 ani, Antonescu să-şi schimbe guru-ul. Băsescu, după un întreg mandat, tot "Levantul" citeşte...
Update: Antonescu e fie prost, fie nebun, cred că de la idolatrizarea lui Chirilă i se trage: după ce era zi de zi la televiziunile mogulilor, zice că ăştia l-au lucrat la voturi.

Friday, November 20, 2009

Cum i-am făcut audienţă lui Turcescu

Da, da, aţi citit foarte bine, ieri i-am făcut audienţă lu' Turcescu, atât pe teveu, la Realitatea, cât şi pe radioul pe care nu-l ascultă nici naiba în Bucureşti, RealitateaFM, taman la emisiunea aia la care a sunat Udrea să spună că nu e ea, dar că se admiră nespus; io am zis că-s eu, doar n-am hlizeli şi chicoteli de curvă nesatisfăcută în mine, asta cu "being me" fiind o chestie cu care mă mândresc în viaţă!
Nu vă gândiţi că am sunat din spirit civic, până şi scobitul în nas e mai folositor decât ascultarea lu' Turci. Sărmanul, e odios de plictisitor tot luându-se în serios cu "jurnalismul" lui. Plimbându-mă plin de aroganţă prin Braşov, observ o echipă dotată cu cameră de filmare plus microfon în timp ce desfăşura activitatea de a mă alerga pe stradă, dorind de la mine să răspund la poponărisme sinistre de genul "oare românii nu votează din indiferenţă, sau pentru că nu se regăsesc în niciun candidat? Cum comentaţi?" Turcescu le are p-astea cu "comentatul" şi "chestiunile"...la el totul e chestiune şi, obligatoriu, se comentează. Probabil recunoscându-mă după celebritate, s-au gândit că l-au prins de eşarfă pe cetăţeanul model şi responsabil, care votează pen' că au murit tinerii în revoluţie.
Da, băieţi, le zic, mă bag, e o ocazie unică să vă fut muma-n cur: mi-am cântat poezioara, varianta cu sticker "Parental Advisory: Explicit Lyrics", adică n-am fost mârlan să-l iau pe Turci cu anarhismul ca soluţie la
actuala clasă politică românească, se inhiba de nu mai ajungea la dezbatere, să facă şi acolo pe deontologul.
Al dracu' animal, mi-a tăiat rapid macaroana, auzind că pentru mine ziua alegerilor e un prilej minunat să-mi exprim votul negativ (v-am zis că am fost cu frâna de mână trasă). Cum el are prin casă icoane cu Băsescu, se temea, pesemne, că începe să plouă prin emisiune cu PET-uri conţinând pişat din rai.
Totuşi, mă bucur că l-am ajutat, acum, în plin post al Crăciunului: cum scriu infinit mai bine decât el şi cum în materie de radio îi dau lecţii oricând doreşte, consider că i-am cam făcut un pustiu de bine tura asta, respectiv nişte audienţă nesperată, plus onoarea de a-mi afla părerile. Dă-mi un pupic! A, da, bă...eram io, Mihai Băra, nu degeaba îmi semăna vocea cu a mea!

P.S.: De ce oare nu o candida Burzum la preşedinţie?

Thursday, November 19, 2009

Autoportret vol 4: Puţoiul infatuat

Şapoul revine din morţi: Puţoiul infatuat e ăla care-mi va da mie pensie, iar treaba asta mă umple de "înspăimântare". Nu-mi pasă de tânăra generaţie, aşa cum nu-mi pasă nici de generaţia mea sau de aia de dinaintea generaţiei mele. Chestia asta cu generaţiile mi se pare o mare poponărie, oricum, totul ţine de educaţie individuală, nu de generaţie. N-am nostalgii d-alea homosexuale cu "noi jucam şotron, ce tineri şi frumoşi eram", dar nici nu le iau apărarea celor care înroşesc internetul plătit de taţii lor, să joace Counter Strike sau World of Warcraft. Încerc o acută durere în zona coccigiană vis-a-vis de conflictele între generaţii, dar faptul că puţoii infatuaţi din ziua de astăzi doar există şi-mi consumă oxigenul mă preocupă infinit mai mult ca ecologia sau încălzirea globală.

Puţoiul infatuat are între 21 şi maximum 25-26 de ani, cu alte cuvinte abia a terminat facultatea. Treaba asta, însă, nu-l complexează deloc.
Provine, în cele mai multe cazuri, din parinţi cu posibilităţi materiale medii sau chiar mari, care şi-au permis să-l ţină la şcoală, să-i finanţeze studiile şi distracţiile şi care părinţi încă trăiesc cu senzaţia că, dacă progenitura are note bune, e automat şi deşteaptă. Ştiu că vă voi cutremura credinţa, dragi părinţi de puţoi infatuat, însă o să fiu eu ăla care vă dă vestea cea nasoală: copilu' în care ai investit tu suflet şi bani e într-atât de prost încât nu-şi dă seama nici măcar că e prost, în plus, fiind şi foarte nesimţit. Faptul că a intrat la facultate şi a mai şi terminat-o nu înseamnă că "ştie o meserie", ci că sistemul educaţional românesc e praf, că trebuie revizuit din temelii, într-aşa fel încât un idiot aidoma copilului tău să fie corect orientat, de mic, către evacuat latrine şi fose septice, în conformitate cu posibilităţile şi potenţialul dovedit.
Puţoiul infatuat nu realizează despre sieşi trei aspecte: n-are valoare, nu produce nimic, doar consumă, şi este foarte previzibil. Toate acestea au o singură cauză: lipsa de experienţă.
Însă...în loc să bage la cap că experienţa se acumulează, nu se citeşte din cărţi, nici nu se dă pe MTV, şi, cu atât mai puţin, nu te naşti cu ea, subiectul nostru, alimentat de un sistem educaţional care încurajează şcolirea idioţilor, dar, mai ales, susţinut din răsputeri de babaci, începe să se creadă implicit competent. Adică, sfântă pulă ce-mi populezi chiloţii, el a făcut facultate, mă înţelegi, deci le ştie pe toate, află care e sexul şarpelui doar privindu-i solzii. Cu alte cuvinte, CREDE că are experienţă, deci, automat, are şi valoare.
Până anul trecut, şi societatea de căcat în care trăim îl ajuta pe puţoiul infatuat în infatuarea sa, oferindu-i locuri de muncă pe toate gardurile. Ce făcea puţoiul infatuat, convins de competenţele lui dobândite după trei ani de ASE şi două vacanţe la mare cu prietena? Avea pretenţii!
Puţoiul infatuat, deşi nu ştie nici să se pişe fără mode d'emploi, vroia minim 1000 € la angajare, pentru că el a făcut facultate şi e valoros. Eşti pe morţii paştilor mă-tii valoros, eşti un zero barat care are, aşa cum vom vedea mai încolo, şansa de a rămâne toată viaţa un vierme deranjant şi foarte agasant.
Pentru că în România activitatea de bază e frecatul mangalului pe la serviciu, bineînţeles că muşteriul nostru nu va învăţa nimic, ci, timp de opt ore, va citi bloguri, va asculta Radio Găurilla, va căuta oferte de Audi A3 (deja are pretenţii, Matizul de la mă-sa nu mai cadrează cu statutul său social), şi, pentru a da impresia că munceşte, va fute mail-ul şi excelul până le va înnebuni.
Pretenţiile sale cresc constant: nici bine nu s-a angajat, că deja vrea mărire de salariu, el nu o să stea mai mult de 6 luni pe banii ăştia de nimic, ce-s o mie de euro la valoarea lui? Puţoiul infatuat are orgasme ieftine, pe care le obţine pe seama impresiei de valoare ce o încearcă la adresa persoanei sale: le spune tuturor că el, în primul an de serviciu, câştigă mai mult decât ta-su după 40 de ani de carieră sau e într-o continuă competiţie cu foştii colegi de liceu şi facultate: care are bonusuri mai bonusuri, care are salariul mai mare, care a prins mai multe delegaţii în străinătate, care o fute pe cea mai proastă contabilă din firmă.
Dragă puţoiule, să-ţi dau şi ţie o veste proastă: câştigi mai mult decât tac-tu pentru că ăla a prins o perioadă în care se punea preţ pe valoare şi a crescut normal, tu, însă, eşti doar un bastard radioactiv al unei societăţi ce merita să fie castrată, pentru a nu mai produce unii asemeni ţie.
Acu', că a venit criza, puţoiul infatuat a dat de dracu': şefii lui, până ieri la fel de infatuaţi, trebuie să reducă cheltuielile, şi doar nu or fi proşti să le reducă începând cu ei înşişi. D-aia mai trag cu ochiul pe la activitatea de belire a belingherului pe care o prestează cu atâta profesionalism infatuatul. Şi cineva are o revelaţie: băi, ăsta e prost şi freacă pula pe foarte mulţi bani, moment la care puţoiul se simte persecutat, vrea să se transfere, e neînţeles şi subapreciat.
Greşit, păpuşel: "începe oamenii răi" să te vadă cu adevărat, fiindcă la interviul de angajare, alţi infatuaţi nu şi-au făcut treaba: nu ştii nimic, pe la workshopuri şi cursuri ai ars-o artistic şi burghez cu gagicile de pe la sucursala din Năvodari, în loc să mai asculţi şi tu două-trei chestii, măcar cât să ştii pe viitor cum se updatează Excelul de pe internet (oricum, cursurile şi workshopurile sunt o labă crâncenă), nici despre Powerpoint nu prea ţi-e clar mare lucru, una peste alta, eşti praf, iar faptul că ai învăţat să dai drumul la laptop şi să întrebi dacă e reţea wireless nu înseamnă nimic.
Spuneam că genul ăsta de indivizi/individe are şansa de a deveni om sau de a rămâne un gunoi agasant. Majoritatea lor, în baza pretenţiilor pe care le au, rămân nişte gunoaie, care refuză să capete experienţă, pentru că, în infatuarea lor, cred că s-au născut cu ea, deci nu mai au ce învăţa. Acum, am convenit, sunteţi doar nişte paraziţi care nu ştiţi nimic şi nu produceţi nimic. Peste un timp, însă, s-ar putea să deveniţi oameni.
Aşa încât, dacă mă prindeţi într-o zi bună în care vă mai spun câte o chestie, că sfaturi nu dau, cumpăraţi-mi un ceai de fructe (nu beau bere) şi ziceţi "bogdaproste, conaşule", pentru că, în loc să dau cu sticle după voi, vă ajut să nu mai fiţi, preţ de o secundă, proşti. Nu mă cred deştept, sunt deştept, pentru că am fost şi eu prost la vârsta voastră. Prost, puţoi şi doar puţin infatuat. Din astea trei, am rămas extrem de arogant! Doar că, la treij' de ani, am şi cu ce!

Sunday, November 8, 2009

Mai uşor cu "La Mulţi Ani"

Încă e 8 noiembrie, anul domnului 2009...părinţii mi-au spus Mihai, personal nu le împărtăşesc gustul pentru acest nume, a fost alegerea lor, nu prea te poţi căca în gustul omului. M-am împăcat, totuşi, cu ideea că nu mi-au zis Alendelon, Cassius Clay, Mendeleev sau ce personaje mai erau la modă prin tinereţea lor.
Chemându-mă cum mă cheamă, astăzi cică-mi sărbătoresc onomastica.(a propos: există idioţi care nu fac diferenţa dintre zi de naştere şi zi de nume, îi auzi "mă duc la o onomastică", în realitate ei plimbându-şi băşinile pe la aniversarea unuia) Vorba vine "îmi sărbătoresc", nu o am p-asta cu petrecutul, orice manifestare de gen părându-mi-se o cruntă pierdere de vreme.
Date fiind circumstanţele, în această zi te pomeneşti cu tot felul de mesaje, telefoane, email-uri de felicitare, chestie care ar trebui să te facă să te simţi bine. Ei bine, nu!
Există o categorie de indivizi care, pe mine unul, mă scoate din sărite: sunt ăia care 364 de zile pe an te fut în gură ori de câte ori au ocazia, iar dacă au terminat-o cu fututul, te ignoră cu desăvârşire, nu exişti pentru ei, persoane, altminteri, foarte importante şi mult prea ocupate cu frecatul pisicului pentru a întreţine o prietenie, amiciţie sau la ce mă-sa-n cur se reduce relaţia după un timp.
Nu, aşa cum spuneam, după ce s-au căcat pe tine şi te-au futut în toate orificiile, fiziologice sau contra naturii, un an întreg, de ziua ta, îşi aduc aminte că trebuie să fie politicoşi şi-ţi expediază pliiiini de benevolenţie "tradiţionalul" SMS "La mulţi ani!", la prima oră.
Uitaţi o sugestie pe care vă rog să o luaţi în calcul data viitoare: în loc să-mi trimiteţi mesaj cu "La mulţi ani!" de Sfântu' Mihail şi Gavril, de ziua mea, de Crăciun, de Paşte sau de Anu' Nou, mai bine pupaţi-mă în cur!


UPDATE: Urarea de final vizează doar ipocrizia şi complezenţa unor "personaje", pentru care nu am reprezentat decât variaţiuni pe tema jigodismului ordinar, dar care simt nevoia să mimeze buna creştere sau care cred că un SMS expediat doar pentru că "aşa se face" poate şterge un secol de mitocănie.
Mulţumiri tuturor celorlalţi!

Thursday, November 5, 2009

Prostia-i, iarăşi, mare...

Pe mine începe să mă "distreze" tot mai tare chestia asta cu dragostea, iubirea, sufletele pereche, în general tot ce ţine de declamatul public a acestor trăiri îmi provoacă o reacţie acută de dezgust. Lumea are tendinţa de a acorda mult prea multă atenţie teoreticizării acestor aspecte, uitând, de fapt, esenţa animalică şi deloc raţională a lor. Zilele trecute îmi povestea o bună prietenă ceva absolut superb, prin care am trecut şi eu la un moment dat în viaţă.
Pe scurt: să zicem că ai fost cuplat cu una/unul, relaţia se duse pe sfânta pulă pe motive ce nu are sens să le căutam, fiind neimportante, ca şi vinovatul pentru voiajul către sfânta pulă de care aminteam. Deci treaba s-a futut, că ţi-a dat el/ea papucii sau i-ai dat tu, nu mai contează. Cum e şi normal, dacă ai sânge în instalaţie, nu faci circ, nu te martirizezi, nu ameninţi cu sinuciderea, ci în mod civilizat tratezi respectiva persoană cu ignoranţă, deci fără mesaje, telefoane, mail-uri, serenade pe sub clar de lună: e singura ta şansă de a mai fi cu ea la un moment dat, în cazul în care te simte slab, eşti băgat la sac, watersports scrie pe faţa ta. Am detaliat demult asta...
Să zicem că din toată muia asta care s-ar vrea colectivă, deşi, între noi fie vorba, nu ţi-a dat papucii pentru că "relaţia nu mai merge", ci pentru că, în 99% din cazuri, are pe altul/alta, datorită instinctului de supravieţuitor şi adevărăciunii care te definesc, ieşi triumfător, aidoma coperţilor Manowar, cu sabia într-o mână şi un mănunchi de capete în cealaltă. Adică te mişti eficient în teren şi-ţi găseşti pe alta/altul într-un timp record.
Bă, nu ştiu cum dracu' se face, da' exact în momentul ăla, fostul/fosta află şi începe a te fute la melodie cu mesaje, telefoane, suspine, umblând la clasicele "te iubesc cum n-am iubit pe nimeni vreodată", "urăsc gândul că atingi pe alta" & shit. Nu contează că în ultimele două, trei, cinci luni, n-a dat niciun semn, a durut-o atroce la 3 cm în faţa labiilor mari (se poate înlocui cu 3 cm în faţa pulii), acu' brusc, au apucat-o "sentimentili".
Ai două variante: ori eşti prost şi crezi gargara asta, ori tragi aer în piept şi întrebi plin de profunzime: "Sfinte căcat (traducere liberă după americanul "holy shit"), par chiar atât de retardat cât să halesc coincidenţe în loc de parizer?"
Morala e simplă, o ştia Fox Mulder şi i-o mai şoptea lu' Scully pe la câte un filaj de Chupacabra: "nu crezi nimic". Nu te iubeşte, îşi iubeşte orgoliul, care suferă cumplit pen' că tu nu te-ai chinuit vreo trei ani de dorul ei/lui şi că ţi-au ieşit pasienţele mai repede. (de principiu, şi-a cam luat ţeapă cu ăla pentru care te-a lăsat pe motiv "că nu mai mergea relaţia", adică a babardit-o o tură, după care nu i-a mai răspuns la telefon). Vrea doar să-ţi fută direcţia şi noua relaţie, după care să te lase din nou.
Metodele diferă: unii se rezumă doar la câte un sms dat sâmbăta seara, fiind clar că la ora aia îţi crează neplăceri, alţii, mai patetici de felul lor, se prezintă cu flori sau vişine trase în ciocolată, cereri în căsătorie, legăminte pe viaţă şi restul arsenalului de libidinoşenii.
Ştiu că nu vă va ieşi, dar încercaţi să nu fiţi proşti, chit că tentaţia e uriaşă.

Monday, October 26, 2009

Una scurtă...

...cu subtitlul "ca laba de dimineaţă"



Urăsc să mă uit la televizor, nu cred că urmăresc mai mult de o emisiune, hai, două, seriale nu servesc, n-am răbdare să casc ochii la cum se duce Sue Ellen astăzi la budă, pe motiv că i-a căzut prost vodka şi-i vine să borască, ieşind transpirată peste trei episoade, tot ce e "la modă" în materie de televiziune, gen Prison Break, CSI & shit mă agasează până la idiosincrazie, părându-mi-se un trend de căcat, ca şi bloggereala, de altfel, nicidecum cine ştie ce capodopere, la tocşouri refuz să mă uit pentru că mai am înca nevoie, vreo câţiva ani, estimez eu, de creier, şi n-aş dori ca, pe această cale, să mi se netezească de tot, deci, una peste alta, plătesc cam de pomană abonamentul la cablu.
Asta, însă, e o problemă minusculă, pălind în faţa revelaţiei pe care am avut-o în timp ce mă uitam, autoflagelant, la "So You Think You Can Dance?": bă, cu toţii plătim, că vrem, că nu vrem, pe lângă abonamentul la cablu, şi TVR-ul. Futu-i, mi-am zis, păi dacă lucrurile stau aşa, atunci TVR-ul ar trebui să-şi facă programul după cum vreau eu, voi, toţi ăia care cotizăm. M-am enervat instantaneu gândindu-mă că din banii mei l-au plătit pe cretinul de Chirilă la Cerbul de Aur, să facă el acel pseudo-spectacol elitist din care nici mă-sa n-a înţeles nimic, tot din banii mei ia salariu unu' cu faţă de contabil, Mihai Constantin, und so weiter.
Şi, reflectând eu plin de aroganţă, am ajuns la concluzia că, de a lungul timpului, TVR-ul a avut o singură adevărăciune în program: ÎNTÂLNIREA DE LA MIEZUL NOPŢII.
Pe această cale, doresc să solicit conducerii TVR, plătită din banii mei, să-l readucă pe marele Petre Magdin înapoi pe post şi să nu care cumva să încerce să-l pervertească prin generice noi, ţoale moderne şi videoclipuri cu homosexuali a la Kings of Leon.
Aş putea să fac o "leapşă" din chestia asta şi să o transmit altor bloggeri, aşa încât fiecare să spună ce ar vrea să vadă pe banii lui la TVR, însă treaba cu "leapşa" mi se pare de o poponărie dusă la extrem, deci nu pun botul, mulţumesc.
Dacă aveţi idei, bagaţi la comentarii...nu promit că le aprob, dacă nu-mi convin. Adică: nu propuneţi să revină "Surprize, Surprize"!

P.S. Dacă ai în jur de 30 de ani şi nu ştii cine-i Petre Magdin, ai belit-o inutil toată viaţa, probabil că existenţa ta jalnică s-a dus doar între "Informer" şi "Mr. Vain". Dacă eşti mai tânăr şi nu l-ai prins pe Magdin, dar tot nu ştii cine e, trăieşti într-o ignoranţă care îmi întăreşte convingerea că generaţiile de sub mine sunt de căcat. Nici eu n-am fost contemporan cu Jim Morrison, dar tot ştiu destule despre el, şi, în loc să mă duc prin mall-uri la Paris, m-am plimbat prin Pere Lachaise.

Tuesday, October 6, 2009

Autoportet vol. 3: Corporatistul

În loc de intro: De departe cea mai jegoasă specie umană pe care o întâlneşti, corporatistul include majoritatea trăsăturilor falsei intelectuale, la care adaugă alte însuşiri specifice. Două precizări sunt, totuşi, necesare: prima se referă la regionalizarea noţiunii corporatiste pe România, ca de obicei, românul fiind mimetic, nu înţelege nimic, dar adoptă, iar a doua plasează contextul discuţiei mai ales în Bucureşti. Provincialii nu au "norocul" de a cunoaşte adevăraţii corporatişti, în condiţiile în care economia românească nu există, deci slabe şanse ca în Slobozia, de exemplu, să-şi deschidă vreo firmă reprezentanţă. Corporatistul se cvasi-identifică, aşadar, cu capitala. Gata, încep să trag, akimbo-style...bă, Pantera pe fundal merge, da? Să intru în atmosferă...

Corporatistul nu are un trecut care să-l recomande pentru profilul în care se va încadra: poate fi foarte bine vecinul ochelarist de la parter, tuta blondă pe care ta-su o răsfăţa, colegul de bancă cu care beleai cozile pisicilor, etc. Poţi spune despre corporatist că era, cel mult, mediocru, adică genul ăla pe care nu-l bagi în seamă, care nu se remarca prin nimic, tipul sau tipa căruia nimeni nu-i spunea că se merge la bere. De aici şi dorinţa sa avidă de a parveni, de a se simţi important. Viitorul corporatist este, prin urmare, dotat cu o ambiţie de neam prost, complexe mai deloc şi o rezistenţă la sodomizare pe care doar absenţa personalităţii o poate conferi. Lipsit de talent şi personalitate (repet, mimetismul înseamnă maimuţăreală, nu personalitate), crede că salariul, bonusurile, stimulentele şi bonurile de masă sunt un scop în viaţă, nicidecum un mijloc.
Metamorfoza mediocrului în corporatist este instantanee, pe seama mimetismului la care mă refer constant, în mai puţin de o săptămână, individul sau individa îi va trimite până şi mă-sii SMS-uri cu "O zi bună, am call, nu pot vorbi".
Elementele definitorii pentru corporatist sunt următoarele: dorinţa de a avea un birou la un etaj cât mai înalt al clădirii corporaţiei care l-a înregimentat, de preferat cu multă sticlă, loc de parcare rezervat, bonusuri trimestriale, funcţie în engleză cu o denumire cât mai lungă. Accesoriul cel mai important, care să-i ateste apartenenţa la trib în ochii profanilor, este "beigiul" (badge), recte căcatul din plastic care-i permite accesul în "întreprindere", care beigi este sfânt, nu-l dă jos de la gât nici când o fute pe borâta de contabilă...pardon, junior accountant.
Pentru că firma îl obligă să adopte stilul business (care pula mea o fi ăla şi ce creator de modă l-a inventat, nu ştiu, trebuie să fi fost John Galliano), corporatistul este tot timpul îmbrăcat la costum, ieftin, de unde, căznindu-se să pară "biznis", apare şters, fără gust, personalitate şi stil. Corporatista e pe bază de negru şi gri, taioare sobre, pantofi cu toc fără strălucire sau balerini moartea piticilor, unghii vişinii (care, crede ea, o individualizează, e felul ei de a-şi exprima imaginaţia) şi fusta până la genunchi. Una peste alta, impresia pe care ţi-o lasă un birou de corporatişti e că ai nimerit la un conclav al adventiştilor de ziua a şaptea.
Corporatistul e un tip adânc ancorat în actualitate...după creierul lui neted: Pentru asta, face o revistă a presei de pe site-uri gen ziare.com, se uită la Money Channel, unde un alt corporatist cu ochelari şi costum îi explică şmenozeala cu PIB-ul şi chart-pie-urile, apoi îşi deschide MAIL-ul, instrumentul cu care torturează orice nefericit apărut în cale.
Mail-ul este mai ceva ca Jesus Christ, înclin să cred că, dacă e să ne conformăm teoriei corporatiste, până şi Dumnezeu i-a dat un mail Fecioarei Maria prin care o înştiinţa că o va lăsa gravidă, la deadline, bineînţeles.
Idioţi cum sunt, corporatiştii abuzează de mail pentru orice rahat insignifiant pe care îl poţi comunica urlând peste umăr: dai mail când anunţi că ieşi să te caci, dai mail când mergi la masă, mail când te-ai întors de la masă, mail când te bate pantoful, mail că ai deschis Excelul, mail la IT că s-a blocat Excelul, mail către Team Leader că s-a deblocat Excelul, şi tot aşa.
Prin mail soseşte şi principala modalitate de destindere la locul de muncă, mesajele amuzante, pe care un cretin le dă sub formă de mass, fiecare corporatist trimiţându-le mai departe, în interiorul sau în exteriorul corporaţiei. Dacă ai ghinionul să fi prieten cu unul d-ăsta, adresa îţi va fi zi de zi umplută cu "FW: Foarte funny", "FW: Ceva de suflet", "FW: Foarte tare", "FW: Poanta zilei". Evident că toate conţin nişte faze super expirate, glume obosite şi întâmplări deloc haioase pentru un om normal la cerebel, de exemplu topuri de ale lui Bendeac.
Corporatistul este exclusiv ascultător de Radio Guerrilla, trăind cu senzaţia că e nu'ş ce mare gheşeft elitist în muzica aia britpop-indie de futut la lorgean. Se face că înţelege glumele de pe post şi surâde ca şi cum a dibuit el the rizzle for the shizzle, după care preia părerile ălora ca şi cum ar fi ale sale. Despre politică, despre femei, despre muzică...imitatio, n'est-ce pas? Din cauza ăstora nu mai poţi asculta un metal sănătos pe niciun post, futu-i!
Corporatistul adoră trainingurile şi team buildingurile, mai ales dacă sunt făcute la munte, prilej minunat pentru a mânca pe banii companiei, şi, eventual, de coţcăreală între membrii "teamului", futaiurile intercorporaţie de la team building putând conduce şi către un fericit mariaj între cei doi. Dacă, ferească Sfântu' Partenie, s-a pus de un training pe la Marriot, corporatistul nu se mai suportă pe sine de la atâtea impresii: indubitabil i-a administrat palme la cur lui Dumnezeu în vreme ce mânca nişte calamari, cât despre băşinile pe care şi le dădea de faţă cu "garçon"-ul care-l servea, Zyklon B-ul era spray de gură.
"Fun at work" reprezintă un alt aspect extrem de important al vieţii corporatistului, pentru că-i dă senzaţia afirmării la locul de muncă şi în alte activităţi decât cele corespunzătoare fişei postului său. După cum era de anticipat, "fun at work" este o cretinitate supremă, care se ţine vinerea, menită să lustruiască şi mai tare creierul neted al corporatistului. El, însă, e mândru: a câştigat proba de aruncat la ţintă cu şosetele şi-l ştie toată firma. Deja miroase a promovare!
Din punct de vedere profesional, corporatistul are tendinţa de a-şi umple CV-ul, aidoma WC-ului, cu toate căcaturile. Adoră să meargă pe la tot felul de cursuri şi specializări, mai ales dacă sunt ţinute de nişte plicticoşi de care nu a auzit, dar se poartă ca şi cum ar fi auzit, ca să nu pară ignorant şi superficial. Pentru a convinge cu competenţele sale, trece în CV şi menţiunea din clasa a treia, până şi participarea la tabăra de aeromodelism la care-l trimiseseră părinţii într-o vară, să şi-o mai pună şi ei liniştiţi, fără teamă că intră ăla micu' peste ei şi întreabă de ce-i sparge tata dinţii mamei cu mătărânga.
Unitatea de măsură a corporatistului e salariul: îşi updatează constant CV-ul postat pe toate site-urile de recrutare, verificând dacă profilul i-a fost vizualizat. Dacă nu-i convine ceva la locul de muncă, ameninţă că pleacă, chiar şi pentru 20 € în plus, ceea ce va face, dacă i se iveşte ocazia. Adică se vinde pentru un pumn de dolari!
Întotdeauna va spune despre el că este dinamic, proactiv, în căutare de provocări, că adoră să lucreze într-un colectiv tânăr şi respectă cu profesionalism deadline-urile.
Corporatistul îşi iubeşte pasional laptopul de la muncă, pe care nu are decât fişiere excel, mii de mailuri cu "FW: Genial de funny" şi pornache. Oriunde intră, întreabă dacă există reţea wireless, vezi Doamne, el aşteptând un email vital pentru procesul pe care este.
Visul corporatistului este să lucreze în "State" sau în Marea Britanie, iar dacă îi spui că e un căcat cu ochi lipsit de coaie, cine e bun cu adevărat realizându-se aici, unde climatul e naşpa, te ia cu atitudinea retrograda pe care o ai în faţa globalizării. Cum şansele de a ajunge în UK sunt minime, se mulţumeşte să lucreze şi cu "africani" de prin Slovacia sau Albania.
Pentru că, în realitate, nu are banii pe care-i visează, corporatistul apelează la tot felul de surogate care să-i dea impresia de prosperitate. De exemplu, nepermiţându-şi Range Rover, cum a văzut că are Regional Manager-ul pe care-l idolatrizează, îşi va cumpăra Hyundai Tucson, că tot SUV e, nu?
O chestie pentru care îţi vine să-l ucizi e romgleza şi limbajul de lemn cu care te bate în creier până ţi-l învineţeşte. Corporatistul nu are serviciu, are job, nu are termen, are deadline, nu lucrează la etaj, ci pe floor, nu are treabă, are task-uri, iar dacă e mai cu funcţie, o arde în acronime pe care numai el le înţelege. Chen iu stil hir mi? Ochei, senchiu...ui hiev som prablăm uiz ză aprovizioneişăn and ză claiănt uants...
Îţi vine să-l strângi de gât până ţi se scoală pula şi pentru felul în care, vinerea seara, se transformă în hipster urban. Considerându-se "viitorul societăţii", lasă costumul pentru gumari, eşarfă şi pălăriuţă, merge să bea pişatul ăla de Salitos, sau, dacă are salariu ceva mai mare, Bacardi Breezer. Cluburile cu indie-britpop nu sunt unicele locuri de distracţie ale corporatistului, acesta frecventând Herăstrăul, unde îşi simte partea boemă unsă pe suflet, dar şi opera, teatrul sau Cărtureştiul. Nu face chestiile astea pentru că i-ar plăcea, ci pentru că e un superficial care se căzneşte să pară mult mai mult decât este în realitate, şi, mai ales, pentru că îl cară colegii de corporaţie. Habar n-are cine e Jello Biafra, da' poartă Converşi, geacă de piele ca Joey Ramone şi eşarfă ca Tudor Chirilă. De ultimul sigur a auzit, e prost de pute, semidoct ca şi el, o arde în truisme, clişee şi kitschuri intelectuale, ascultându-l, dovedeşte că nu a evoluat mental din perioada în care-şi storcea coşurile şi le bea conţinutul. Cât de patetic poate fi să ieşi şi în timpul tău liber cu aceiaşi cretini cu care stai zilnic 9 ore, a propos? Abia aşteaptă Noaptea Devoratorilor de Publicitate, unde se va duce pentru că el este ăla care tot timpul ar fi făcut mult mai bine orice campanie, ăla care, deşi nu înţelege nimic, spune "super tare" la toate reclamele.
În concluzie, corporatistul este definit de imitaţie, superficialitate, lipsă de personalitate şi nano-pulă.
Da, băi beliţilor, sunt al dracu' de anarhist când aud de globalizare, şi pentru asta, v-aş da un mail, că tot vă place, cu mesajul, " sunteţi F.U.B.A.R.*"! Hai că are şi acronim, aşa ca între lăbari...

*fucked up beyond all recognition


Monday, September 28, 2009

Confesiunile unui golănaş

Titlul ar fi sunat mult mai bine în engleză, "Confessions of a bully", însă m-am jurat să nu o ard corporatist în romgleză pe blogul ăsta de doi bani. Nu că nu mi-ar plăcea engleza, nu că n-aş găsi-o mult mai explicită în anumite circumstanţe, atâta că, m-am gândit eu, amintindu-mi o replică din "Snatch", de ce naiba am inventat limba română, dacă nimeni nu o vorbeşte? Prin urmare, scriem şi gândim româneşte...mă rog, parţial, cel puţin.

"De mic cred că am iubit violenţa, înclin chiar să cred că violenţa e parte din mine...cum văd ceva, simt nevoia organică să-l distrug, fără discriminare sau discernământ, într-un gest ce-mi conferă satisfacţii dintre cele mai fine. Cred că primul meu contact cu violenţa a fost atunci când, proaspăt ieşit din placentă şi, asistând îngrozit la modul în care ginecologul se apropia ameninţător de mine cu ceea ce, am aflat ulterior, reprezenta un bisturiu, dorind să mă separe de mamă, am încercat să-l strâng de gât cu cordonul ombilical pe care voia să-l taie. Cred că mi-am simţit intimitatea violată...
Pe colega de pătuţ am rupt-o cu bătaia: ţipa ca o isterică şi nu mă lăsa să mă odihnesc, dementa naibii! Cred că i-am tras un scuipat în faţă şi asistentei: de unde să ştiu eu că mă schimba de scutecele pline cu rahat? Am crezut că vrea să mă fure de haine...
La botez, trebuie să vă spun cinstit, m-am cam speriat, am crezut că e ca în "Lock, Stock & Two Smoking Barrels", unde Barry The Baptist era poreclit aşa pentru că îi îneca p-ăia cu datorii la şeful său. L-am confundat pe popă cu Barry, drept pentru care, când a dat el să mă vâre în butoiu' plin cu apă sfinţită, cu o mişcare-fulger l-am apucat de patrafir şi l-am tras cu capul în aghiazmă. Noroc cu cantorul, altminteri...
Până să mă dea la grădiniţă am stat cuminte, dacă trecem peste episodul în care i-am dat cu leagănul în cap lu' frati-miu. Totuşi, înclin să cred că a fost vina lui: se juca o copilă cu leagănul despre care vă spun, şi io i-am zis lu'frati-miu "ia treci tu prin faţa ei". El a trecut, iar aia l-a lovit. Bine...se pune şi asta, chit că a fost doar o violenţă morală.
La grădiniţă mă băteam...mă băteam de plăcere, cred, nu că mi-ar fi lipsit ceva. Ba da, îmi lipsea chiar violenţa. Ulterior am înţeles că e de căcat să te baţi fără să dai impresia unei mize şi am început să mă bat pe sandwich-uri...şi pe fete. În sensul în care le băteam pe fete. Vroia una să mă pupe, o văd că vine spre mine, şi iarăşi mi s-a făcut, brusc, teamă: dacă îmi dă porcină? Decizia s-a luat într-o fracţiune de secundă, fracţiunea de care am avut nevoie până să închid pumnul şi ochii: am pocnit-o de i-a dat sângele pe nas. Educatoarea m-a pus să stau la colţ şi să promit că nu voi mai face niciodată aşa ceva. N-am putut-o minţi; ştiam că a doua zi dimneaţă urma să mă bat din nou. Asta era plăcerea mea!
La şcoală nu m-am prea bătut...cred că li s-a făcut colegilor frică de firea mea brutală, după ce i-am umflat falca lu' Cărămizaru pentru că nu vroia să joace elastic cu mine. Am călărit-o în sensul violent al cuvântului şi pe tocilara clasei, dar l-a chemat pe ta-su la şcoală...ospătar era...m-a cam tras de urechi. Ăla m-a făcut, da' n-am rămas dator: l-am prins după ani la o nuntă, era cu tava în mâini. I-am pus scurt o piedică pe întuneric, şi, cum era el în cădere, aşa, mi-au intrat două croşee la pateu. "'tu-ţi rasa-n cur, băteai copii, 'ai?"
Mă rog, o să fiu sincer, pentru că aşa am fost o viaţă întreagă...mai băteam d-ăia din clasele mici, dar doar dacă nu vroiau să-mi dea de bunăvoie mâncarea lor. Taxă de protecţie n-am luat niciodată, nu mă confundaţi cu agenţii de pază, eu eram un domn. Nici mâncarea nu-mi trebuia, dar le-o luam să nu se prindă că-i bat de plăcere. Fire sensibilă cum mă ştiţi, dădeam franzela porumbeilor. Salamu' îl mâncam, de ce să mint...
Când am intrat la liceu, am descoperit eu o chestie foarte tare: dacă te amesteci în mulţimea de la avizier, poţi împărţi cu generozitate pumni şi coate, nimeni nu se va prinde că le dai tu. Afişarea rezultatelor e o formă precursoare de mosheală, vă spun eu! Dacă e liceul bun şi părinţii euforizaţi să vadă ce le-a făcut bitongul în care au băgat meditaţii ca Janis Joplin heroină, se poate lăsa cu "wall of death", suprema formă de violenţă metaliferă.
Chiar mi-a părut rău că am intrat de prima dată, am ratat astfel o trozneală de avizier suplimentară. A trebuit să aştept patru ani, până la bacalaureat, să mai am parte de aşa desfătare.
Am uitat să vă spun...deşi mă uitam la filme cu karate, nu le vedeam utilitatea. Ce atâta balet, d-aia e bătaia frumoasă, pentru că n-are coregrafie.
Prin liceu cred că mă maturizasem, nu mă mai încânta violenţa fizică, ci aia de limbaj, dar, mai ales, mă seducea instigarea la violenţă. De exemplu, le trimiteam ălora mai bine dezvoltaţi batiste mucoase ca şi cum ar fi fost din partea unora piperniciţi, iar ăştia mari îi luau la palme p-ăia micii. Mă uitam cu nesaţ la prăpădiţii ăia cum o încasau nevinovaţi...Cred că i-am mai pus odată uneia o cutie cu anticoncepţionale în ghiozdan, ştiind că nu se fute cu prietenul pe care-l avea; când a văzut ăla pastilele, a crezut că aia îl traduce. Jap-jap, două palme, sub ochii mei fericiţi...
Cred că am fost violent cu toate femeile din viaţa mea, fie ele profesoare, mama sau iubite...ţin minte că una îmi tot spunea că sunt "ciobeinăn", am...trântit...de masă..."

În secunda aceea, brusc, micul Mihăiţă se trezi din somn...se trezi acelaşi băiat slăbuţ, timid, fără respect de sine, ciudat, nătărău...visase că era un bully.


Tuesday, September 15, 2009

Autoportret vol. 2: Nuntă în Carpaţi

Întreaga vară mi-a stat sub stindardul unei frenezii matrimoniale din care nu m-am ales cu mare lucru, dar care mi-a întărit nişte convingeri foarte solide, pe care oricum le aveam, despre ideea de nuntă românească.
Prin urmare, am desprins câteva reguli obligatorii pentru o nuntă care să-şi respecte menirea:
Prima axiomă: cuplul care trece prin ritualul nuntirii va rămâne pe veci obsedat de împricinatul eveniment, raportând la el toate nunţile la care se va duce ulterior, iar concluzia care se trage, sine-qua-non, e că "nunta noastră a fost cea mai frumoasă". Gând total falimentar şi extrem de balcanic: pentru tine mire sau mireasă, nunta e o bălărie: trebuie să zâmbeşti schimonosit pe la toate mesele, la toţi beţivanii transpiraţi, la toate babele ofilite şi fără dinţi în gură, întrebând mecanic "vă simteţi bineeeeeeeeeeeeee?". Mă simt pe dracu'! Te bat pantofii, te strânge rochia sau papionu', îţi vine să te băşeşti apocaliptic, nişte idioţi au chef de furat mireasa, cum naiba să te simţi bine şi să ai o impresie plăcută despre nunta ta? Ori eşti masochist, ori ipocrit, ori cretin, ori toate la un loc.
Axioma numărul doi: cocălăreala tuningului auto are întotdeauna şi un echivalent matrimonial, din dorinţa de a da o tuşă unică unui moment care nici pentru ei nu va fi singular în viaţă (divorţaţi până la urmă, băi, asta încerc să vă transmit), însurăţeii se gândesc la tot felul de cadouaşe, suveniruri, amintiri şi alte căcaturi cu care să-i convingă pe participanţi de unicitatea despre care mâncam rahat mai sus. Şi uite aşa te pricopseşti cu sticle de vin personalizate, scrumiere, brelocuri, fotografii şi mileuri branduite, care să-ţi aducă aminte de "nunta lor". O idee de căcat, dacă vreau suveniruri, mă duc până-n Crihalma şi îmi iau trei fluiere de la meşteşugari, pe care mi le voi băga în cur, de schimbat pescarul chinez de pe televizor cu vreo sculptură neo-realistă reprezentând iubirea tânărului cuplu nu schimb nici sub ameninţarea sodomiei.
Axioma numărul trei: proştii îşi fac nuntă pentru ăilalţi, deştepţii pentru ei. Majoritatea îşi pune problema astfel: "nu se poate nuntă fără populară sau manele, vin şi oameni mai bătrâni". Eronat, nunta se face în funcţie de ceea ce-ţi place ţie, nu ălora care vin să bea şi să râgâie. Dacă eu am chef ca la mine la nuntă să cânte Marduk, mă doare-n vârful Muntelui Sinai că rudele de la Nămoloasa, de care, oricum, nu ştiusem că ar fi existat până în ziua nunţii, când, la biserică, te pupă unii pe care nu i-ai văzut în viaţa ta şi despre care auzi că ar fi neam cu sora nevestei lu' unchiu' lu'tac-tu, deci, ca să revin, mă doare-n patre litere de leşinul ălora, că în loc de valsul miresei, băgăm "Dracul Va Domni din Nou în Transilvania" pă sistem nervos, cikalaka-cikicea! La nuntă o ardem egoist, altminteri lăsăm senzaţia unei procesiuni mormone.
Axioma numărul patru: pregăteşte-te psihic, fizic şi mental pentru o realitate: există o şansă imensă ca nunta să iasă un măreţ, imens, uriaş rahat. De fapt, sigur iese un mare rahat, tocmai pentru că ai ars-o, conform axiomei precedente, altruist, şi ai făcut compromisuri. Adică: ai avut tot felul de figuri şi băşini elitiste în tine, că vrei nu ştiu care sală cu tradiţie, că vrei veselă de nu ştiu care cu tacâmuri suflate cu aur alb, că hainele nu le cumperi decât din Barcelona, covoare roşii şi caleaşcă, pe partea ailaltă, însă, bagi sârbe şi învârtite, să se simtă bine vecinii din Hoghiz, mai faci şi o listă cu cine cât a dat la dar, una peste alta, te comporţi ca un ţărănete de oraş, dovedind că nu eşti altceva decât un parvenit împuţit.
Dacă, totuşi, ai o atenţie obsesivă pentru detalii şi ai plănuit totul în amănunt, tot se va găsi un cretin care să claxoneze, dând tonul tuturor taximetriştilor şi moldovenilor din trafic, altul se va îmbăta şi le va trage de ţâţe pe prietenele cele mai bune ale miresei, unu' garantat va borî, ori chelnerii vor intra în sală cu aperitivele cuprinse de flăcări, ca la concert Rammstein.
Axioma numărul şase: furatul miresei e de "n"-ori o labă. E o labă pentru că e o labă, e o labă pentru că, orice s-ar cere, de dat se vor da o ladă de bere, şampanie, whiskey şi 6 RedBull-uri, e o labă pentru că e un moment penibil, e o labă pentru că DJ-ul sau solistul vocal al formaţiei are ocazia să vorbească mult şi prost, e o labă că nişte proaste abia aşteaptă să arunce aleasa buchetul, visându-se şi ele mirese. (Eu le-am zis a lor mele să stea cuminţi, că de văd buchetul îndreptându-se către ele, sar aidoma lui Kenneth Andersson la cap şi odată îl resping din "careu"). Deci...e o labă.

De am uitat vreo axiomă, revin cu un update bolduit, aşa cum se cade, şi pentru a avea, totuşi, un ecou moralizator, pe final futem un mic ghid de organizat nunta într-aşa fel încât să iasă cea mai mare ţigăneală de la Bregovic încoace.

1. Din start pleci de la ideea de mai sus: oricât te-ai strădui să iasă bine, va ieşi prost, din motive independente de voinţa ta, motive enumerate anterior. Niciodată nu subestima ţăranul din aproapele tău. Cu acest crez în minte, porneşti chitit să-ţi organizezi cea mai ţopârlănească nuntă cu putinţă, bifând fiecare obicei pe care-l deteşti.
2. Pregătirile nu trebuie să sară peste costumul bej, pantofii tip Aladdin, lungi, ascuţiţi şi încovoiaţi, bine ar fi să te îngraşi consistent până la nuntă, te tunzi număru' unu', recte arăţi ca un interlop. Nu te interesează ce face ea! Să se descurce, oricum din cauza neamurilor ei eşti nevoit să recurgi la manelizarea nunţii, ori prin asta îi arăţi dârzenie.
3. Petrecerea burlacilor o faci cu multe curve şi foarte multă şampanie şi/sau whiskey, având grijă ca ea să vadă pozele în care belitele alea se frecau de tine. Dacă reuşeşti performanţa să o şi bobinezi pe una, cu atât mai bine, ai bagat-o în atmosferă pe viitoarea soţie.
4. În noaptea dinaintea nunţii te alcoolizezi intens cu prietenii şi mai ales cu naşul, motivând că "nu ne-am mai văzut de un veac". Dacă te sună, îi dai constant reject.
5. Te trezeşti cu cel puţin o oră întârziere faţă de ceasul la care trebuia să mergi după naş. El nu se va supăra, cel mult naşa şi nevastă-ta, dar nu ne interesează acest aspect al problemei, axioma 3 stipulează clar "la nuntă eşti egoist".
6. Până să ieşi din casă, razi o sutică de vodcă, ajuns la naşu', continui "lucrarea" alături de băieţi cu alte câteva păhărele, într-aşa fel încât la preluarea miresei să fi numai bun: nervos, cu ochii injectaţi şi cu "pula mea" folosită în loc de virgulă. Dacă până acum nu plânge şi nu face diaree de stress, gagica e belea, te poţi duce liniştit ulterior cu ea la concert Negură Bunget, nu te va face de râs. Momentul se asezonează din belşug cu lăutari: cât mai ţigăneţi, cât mai zgomotoşi, de să stea toată strada în geam, dacă tot te faci de căcat, măcar să te faci într-un mod spectaculos.
7. În faţa blocului/casei mă-sii, futeţi urgent o horă, că aşa cere tradiţia, dacă se găseşte vreunul să comenteze. Te uiţi ceacâr (oricum te cam uiţi, că eşti bine matrafoxat, după cum am convenit) la cel care a îndrăznit să-ţi tulbure karma bahică, şi-i spui aşa "bag pula, bre...dacă bagaboanta vroia nuntă...d-asta-n pula mea... ca la engleji, de ce pula mea n-ai măritat-o cu prinţu' charles? Haide, buey, plimbă ursu', în pula mea, cu figurile astea dă martalog..."
8. Odată urcaţi în maşini, mâna pe claxon până la biserică, avariile pornite şi lăutarii în priză cu "naşule, pungaşule".
9. La biserică, până aşteptaţi să intraţi, haleşti cu băieţii o pungă de seminţe, iar cojile le scuipi pe trena ei, iar dacă ţipă sau plânge, râzi ca un idiot şi o baţi pe umăr, întrebând-o "ce ai, fă, doar nu te-ai supărat?"
10. În biserică punctezi două momente: primo, de la băutură, chipurile, simulezi că ţi se face rău, intră toate muierile în panică, după care iarăşi râzi şi spui "ce v-am tras-o...'r-aţi ale dreacu de fraiere". Secondo, când îţi dă vinul, îi şopteşti suav popii să aducă toată sticla, că tu nu eşti pocait să bei cu linguriţa.
11. În prealabil ai instalat găleţile cu flori, în care lumea să pună bani...deliberat te împiedici de una, o verşi şi începi tărăboiul către nevastă: "ce pula mea v-au trebuit ţigăneli d-astea cu găleţi, io-mi bag pula în neamurile tale de ţărani, uită-te şi tu, m-am udat la picioare". Nu o laşi să zică nimic, mucles.
12. Imposibil ca pe acolo, pe la biserică, să nu fie nişte puradei, ăştia se strâng ciorchine când vine vorba de pomană...te îndrepţi spre ei, cu tot cu ăla care filmează, şi li te adresezi "bă, mânca-v-aş, ce căutaţi aici, mă...futu-vă rasa-n cur...vreţi bani, nu? Ia, mă, d-acilea, că o dată mă-nsor, mânca-ţi-aş gălăgia...acu' caramba rapid, că-ţi bag o pârvă de nu te vezi, ai dreacu să fiţi...de mai trăia Antonescu...eheeee".
13. Repeţi mişcarea cu claxonatul până la restaurant, unde muzica este, cum altfel, asigurată de o formaţie. Dacă eşti tătic pe problemă, Generic sau Azur, dacă nu, ce mai găseşti de pe la Brăila. Toată nunta se ascultă populare, punct!
14. Regulă de aur: nu mănânci, bei! Dacă o aplici cu sfinţenie, până când vine tortul abia mai stai în picioare, nevasta e plânsă toată, urmează surpriza de final: darul cu strigare.
Felicitări, ai avut cea mai tare nuntă, pe care nimeni n-a putut-o strica. De ce? Pentru că ai stricat-o chiar tu, ai stricat-o foarte rău, şi ce-şi face omul cu mâna lui, ipsaţiune se numeşte.

Update: Mărturisesc cu capul plecat că la finele lui 2008 vroiam din tot sufleţelul meu hain şi meschin să mă însor, ticluisem chiar şi un plan de cerere a duduii, romantic şi emoţionant, undeva pe podurile Budapestei...Ehhh, nu s-a întâmplat, am înţeles că ochii mi-ar fi văzut, oricum, un mare deget mijlociu la auzul propunerii. Am redevenit, între timp, jigodia ordinară pe care o invidiaţi!

Mă-sa lu' update: Se pare că am uitat axioma numărul 5, şi cum nu-mi vine nimic în cap, las aici loc liber pentru o eventuală completare...sau update. Sunt bou, ce dracu' să fac?

Wednesday, August 26, 2009

Şi una despre Madonna...

N-am ce scrie despre duduia asta obosită, în schimb vă recomand începutul unui film absolut fabulos, Reservoir Dogs, în care se vorbeşte la subiect despre subiect.
Pentru cei care nu înţeleg totul, am executat copy/paste cu replicile:

Mr. Brown(Quentin Tarantino): Let me tell you what 'Like a Virgin' is about. It's all about a girl who digs a guy with a big dick. The entire song. It's a metaphor for big dicks.

Mr. Blonde(Michael Madsen): No, no. It's about a girl who is very vulnerable. She's been fucked over a few times. Then she meets some guy who's really sensitive...

Mr. Brown: Whoa, whoa, whoa, whoa, whoa... Time out Greenbay. Tell that fucking bullshit to the tourists.

Joe(Lawrence Tierney): Toby... Who the fuck is Toby? Toby...

Mr. Brown: 'Like a Virgin' is not about this sensitive girl who meets a nice fella. That's what "True Blue" is about, now, granted, no argument about that.

Mr. Orange(Tim Roth): Which one is 'True Blue'?

Nice Guy Eddie(Chris Penn): 'True Blue' was a big ass hit for Madonna. I don't even follow this Tops In Pops shit, and I've at least heard of "True Blue".

Mr. Orange: Look, asshole, I didn't say I ain't heard of it. All I asked was how does it go? Excuse me for not being the world's biggest Madonna fan.

Mr. Blonde: Personally, I can do without her.

Mr. Blue(Eddie Bunker): I like her early stuff. You know, 'Lucky Star', 'Borderline' - but once she got into her 'Papa Don't Preach' phase, I don't know, I tuned out.

Mr. Brown: Hey, you guys are making me lose my... train of thought here. I was saying something, what was it?

Joe: Oh, Toby was this Chinese girl, what was her last name?

Mr. White(Harvey Keitel): What's that?

Joe: I found this old address book in a jacket I ain't worn in a coon's age. What was that name?

Mr. Brown: What the fuck was I talking about?

Mr. Pink(Steve Buscemi): You said 'True Blue' was about a nice girl, a sensitive girl who meets a nice guy, and that 'Like a Virgin' was a metaphor for big dicks.

Mr. Brown: Lemme tell you what 'Like a Virgin' is about. It's all about this cooze who's a regular fuck machine, I'm talking morning, day, night, afternoon, dick, dick, dick, dick, dick, dick, dick, dick, dick.

Mr. Blue: How many dicks is that?

Mr. White: A lot.

Mr. Brown: Then one day she meets this John Holmes motherfucker and it's like, whoa baby, I mean this cat is like Charles Bronson in the 'Great Escape', he's digging tunnels. Now, she's gettin' the serious dick action and she's feeling something she ain't felt since forever. Pain. Pain.

Joe: Chew? Toby Chew?

Mr. Brown: It hurts her. It shouldn't hurt her, you know, her pussy should be Bubble Yum by now, but when this cat fucks her it hurts. It hurts just like it did the first time. You see the pain is reminding a fuck machine what it once was like to be a virgin. Hence, 'Like a Virgin'.


Reservoir Dogs ţine de cultura generală, a propos...

Update: Madonna, avea, totuşi, dreptate, suntem intoleranţi, mai ales cu o curvă care dă lecţii de moralitate după primul copil.