Tuesday, July 14, 2015

Mult zgomot pentru (absolut) nimic

Mai întâi faptele:

1. Gurista Delia, pe numele de mireană Matache Delia, scoate recent o nouă melodie care, chills & thrills, nu este sub-manea, n-are refrenul în spaniolă, nu rimează cu bonita, bailando sau boom-shaka-laka.

2. Mai tot internetul explodează, cei mai mulți bloggeri pe care îi citesc laudă piesa ca și când din fundul Deliei ar fi renăscut Janis Joplin, că ce versuri, câtă maturitate, dar ce mesaj controversat și ce realizare muzicală deosebită.

Acum două vorbe de la mine:

Măi copiii țării, eu sunt perfect de acord cu voi că 99% din muzica comercială românească este un căcat. D-aia nici nu ascult radio. Dar de aici și până la a crede că o piesă cel mult mediocră va salva industria de moarte, HPV și venirea Antichristului e cale lungă, prea lungă. „Da, mamă” este poate o melodie rezonabilă, cu niște versuri ceva mai lucrate decât vechile texte Genius, dar atât. Nici măcar nu va fi un hit, n-are nimic din imbecilitatea fredonabilă a unor bijuterii, a se nota malițiozitatea, precum „Gașca mea”, „Party in Transylvania”, „Cântec pentru prieteni” sau „Bikini Party”; mai degrabă un pseudohit, pentru că radiourile pentru taximetriști și manichiuriste o vor difuza în disperare (aka heavy rotation), dar peste 6 luni nimeni nu-și va mai aminti de ea. Prin comparație, putem râde de Nick până leșinăm, dar „Vino la mine” a scris istorie.

Este Delia o voce bună? Fără discuție. Însă o voce bună nu face nici cât șosetele tricolore ale lui Rareș Bogdan fără piese. Ori Delia și cam toate individele astea de prin showbiz sunt hired-guns. N-au un stil al lor, n-au o direcție muzicală clară, nu se țin de un gen, cântă ce primesc de la producători, fără vreo formă de discernământ sau selecție. I-au compus unii Deliei o melodie ascultabilă: ce frumos, stați pe pace, mâine îi vor da alții, sau aceiași, una jalnică. Pe care ea o va cânta bucuroasă. Viața merge mai departe, all filler, no killer!

Sunday, June 28, 2015

Curcubeul

Poza cu curcubeu de la profilul de Feisbuc este un semn aproape divin pentru omul decent că este momentul să dea în butonul unfriend ca la păcănele. Toleranța (sau ce o simboliza curcubeul) nu reprezintă cerșit de atenție, nu este un motiv modern de socializare și sigur, dar foarte sigur, nu constituie un scop în viață.

Monday, June 15, 2015

Satyricon-ul lui Wongraven

Vinerea trecută m-am dus să văd live Satyricon, cu toate că mă tenta Andre Rieu (not!), trupa venind pentru prima dată în România în cadrul Metalhead Meeting 2015. Deși era ditamai festivalul, nu m-a interesat cu adevărat nimic în afara Satyricon, noroc cu Eftimie care m-a ajutat să evit o cheltuială inutilă.

Turisas au arătat bine pe scenă, dar după patru piese m-aș fi întins prin colbul arenei, atât de plictisitori au fost. În consecință, m-am dus în mall să-mi cumpăr suc de aloe vera. M-am întors pentru Dark Funeral, niște blackeri pe care n-am putut niciodată să-i diger. Am zis că poate o fi din cauza mea. Neah, este numai și numai din cauza lor. Văzându-i pe scenă m-am gândit cât de trist este să nu-ți dorești deloc, dar deloc, să evoluezi în viață, chiar și în numele lui ”trve” sau ”kvlt”. Am rezistat până când jenantul vocalist urla ceva cu ”nail to the cross”, ”satan”, niște prostii în orice caz, moment în care am revenit în mall ca să elimin sucul de aloe vera băut odată cu prestația Turisas. M-am convins încă o dată că virgulă cu excepția Marduk, blackul suedez este mizerabil.

Ceea ce părea o seară ratată în mod magistral s-a transformat după doar două piese Satyricon într-un moment în care rânjeam păstaia, pe românește, ca prostul. Eu am înțeles de la specialiști că Satyricon nu mai sunt ”adevărați”, că s-au cocălărit, că aia nu mai e muzică black, că au trădat ”the true spirit” pentru bani, că Satyr e arogant și că are BMW sau Porsche Boxster. CĂĂ-CAT! Slavă Domnului că nu mai e black adevărat, am văzut la Dark Funeral cum e să fii încă black adevărat și să suni de râsul curcilor adolescentine, slavă domnului că Satyr nu stă la povești cu toți nespălații care încă așteaptă un al doilea Dark Medieval Times în 2015, mulțumescu-ți, Doamne, că s-au cocălărit și au un sunet perfect, departe de lofi-ul trve norwegian black.

Ce mi-a plăcut:

- Frost

- charisma lui Satyr

- Frost

- soundul impecabil

- Frost

- atitudinea lui Satyr

- Frost

- groove-ul magnific al pieselor de pe Volcano, Now, Diabolical și The Age of Nero

- Frost

- simplitatea și profesionalismul cu care Satyricon s-a prezentat

- Frost

Ce nu mi-a plăcut:

- mult prea scurt, undeva în jurul a maximum 80 de minute

- cretinii care pun semnul egalității între moshpit și bătaie

- bețivii care sunt nu mai știu pe ce lume sunt. De ce naiba mai plătiți câteva sute de lei, dacă tot nu veți mai ține minte nimic a doua zi de dimineață?

Frost nu are nimic uman și în ciuda faptului că abordările ”cel mai bun baterist” sunt infantile, nu știu dacă în momentul de față există în lume un rival serios pentru Frost. Nu bate doar tare, nu bate doar rapid, bate cu o tehnică extraterestră. Am fost cam la toate concertele care au contat, l-am văzut până și pe Maicăl ”burn in hell, pedophile” Jackson, dar un muzician care să aibă charisma lui Satyr n-am întâlnit. Omul a făcut ce a dorit din public și cu publicul, a dominat întreaga scena, toate cu un firesc dezarmant și o simplitate la care nu m-am așteptat niciun moment. N-a avut nevoie de corpsepainting, de țepi, ținte, efecte luminoase, porci morți pe scenă, flăcări sau femei dezbrăcate: el, chitara lui, Frost și minionii din trupa de acompaniament.

A fost un show de manual, fără greșeli sau timpi morți. Să fiu un muzician mediocru, așa cum sunt cei mai mulți din lumea asta, văzând Satyricon live, m-aș gândi foarte serios să mă las de cântat. There is no country for bad bands! 

Monday, May 4, 2015

Logică ardelenească

IMAG0230

Tags: abţibild, parbriz, Sighişoara, parcare, hotel, dezlipit, fuck, logică

Friday, April 24, 2015

Din afundul adâncului întrupat

Nu prea ştiu eu cum e cu ritualurile de trecere, care mai este trendul în domeniu, da’ pe mine să mă îngroape cu “Floodland”-ul ălora de la Sisters of Mercy în buzunar. Mulţumesc anticipat aparţinătorilor!

P.S. Prefer vinylul şi pentru Patricia Morrison, poate mai spăl post-mortem din ruşinea adolescenţei în care mă uitam la Baywatch pe motiv de ţâţele Pamelei Anderson. :P

Monday, April 20, 2015

Hate matinee special

Tricoul ăsta cu Ramones. Indiferent de culoare.

ramones

Am ajuns să-l detest pentru că are ceva care cuplează cu gusturile vestimentare ale cocalarilor şi piţipoancelor. Bă, şi pe cuvânt că nu m-aş enerva dacă măcar un sfert dintre cei care-l poartă ar începe să asculte Ramones, da’ n-ai să vezi. Aşa că mi-aş dori să am 110 de kile pe look de interlop (ceva gen chef Scărlătescu will just do it) ca să mă duc la fiecare purtător de tricou cu Ramones pe care-l întâlnesc pe stradă şi să-l rog politicos să-mi enumere măcar 3 piese Ramones. Dacă nu le ştie (probabilitate 99,99%), într-un acces de isterie demn de chef Dumitrescu, dar, repet, ajutat de fizicul lui chef Scărlătescu, i-aş rupe tricoul aşa cum făcea odinioară Hulk Hogan, apoi probabil că aş avea cel mai intens orgasm intelectual. Intelectual pentru că m-aş gândi că gestul meu ar fi salutat de Dee Dee cu cea mai pură heroină, de Joey cu un zâmbet, de Johnny cu un riff buzzsaw pe două corzi, iar de Tommy prin revendicarea Ardealului. ;)

Noroc că sunt plăpând!

Monday, February 9, 2015

Două cu dosarele

Primo: cum doamne iartă-mă să iei la puricat “Gala Bute”, dar să nu-l aduci cu mandat tocmai pe Bute? Şi dacă mă gândesc bine, nici Mendhy ăla n-are cum să fie nevinovat. :)

Secundo: Nea Nelu poate sta liniştit cu dosarul mineriadei. După cum se va demonstra, vinovat pentru chemarea minerilor la Bucureşti, cafteli, genocid şi alte grozăvii este tot Dorin Cocoş.